Cavalerul Tim cucerește un prieten

   Tim stătea în camera lui șezând turcește pe podea. El era adâncit într-o carte – desigur, o carte despre cavaleri. De aceste povești nu se sătura niciodată. Cavalerii erau tema preferată a lui Tim, iar la citirea poveștilor se vedea chiar pe sine șezând pe un cal cu zale strălucitoare. El își închipuia cum ar arăta ca un cavaler victorios, cu steagul fluturând, după ce ar cuceri cetatea dușmanilor.

 

   Dar acum era întrerupt din visurile sale.

   - Tim, vino la masă! o auzi pe mama chemându-l.

   Nu-i prea convenea, pentru că tocmai a ajuns la un pasaj foarte captivant în carte. Totuși, o puse deoparte, căci nu dorea să o lase pe mama să aștepte.

   - Ei, cavalerule Tim, cât de mult ai citit în cartea ta? îl întrebă mama lui în timpul mesei.

   Cu ochi strălucitori, Tim îi relată despre faptele eroice ale cavalerilor, despre care tocmai citise.

   - Aș dori să ajung și eu un cavaler care îi învinge pe dușmani și cucerește multe cetăți, visa el cu ochii deschiși.

   - Crezi că un cavaler a fost victorios deja la prima lui luptă? a vrut să știe mama.

   - Desigur că nu, spuse Tim, a fost nevoie de mult antrenament. Unii au așteptat ani de zile până au intrat pentru prima oară în luptă. Iar între timp s-au antrenat tot mereu.

   - Ce trebuia să învețe un cavaler?

   Tim se uită la mama lui. „Mama pune astăzi întrebări foarte ciudate“, se gândi el. Dar totuși îi răspunse:

  - Ei bine, cred că trebuia să învețe să nu intre orbește într-o luptă, ci să acționeze cu stăpânire de sine și gândind bine ce face. Mai mult trebuia să aprecieze întotdeauna, dacă străinul este un prieten sau un dușman. Unii străini s-au prefăcut că ar fi în necaz, dar în realitate erau hoți sau spioni.

   Tim vorbi cu toată pasiunea. Mama lui îl ascultă interesată și spuse:

   - Te-ai gândit vreodată că poți fi un cavaler și fără cal și zale?

   Tim se uită la ea nedumerit și se gândi la ce se referă. Mama lui îi explică:

   - Da, gândește-te. Unele lucruri din cele ce tocmai mi le-ai spus poți să le faci și în purtarea cu colegii tăi de clasă.

   Încet înțelese la ce se refererea mama lui. În următoarele zile se gândi tot mereu la această discuție.

   Câteva săptămâni mai târziu veni fugind acasă.

   - Mamă, mamă, l-am cucerit! o strigă el pe mama lui.

   - Încet, Tim, îl frână ea puțin. Descalță-te și așază-ți ghiozdanul în colț. Și după ce te-ai spălat pe mâini, putem mânca în liniște și să-mi povestești pe rând totul.

   Tim rezolvă foarte repede tot ce i-a spus mama.

   - Acum spune-mi pe cine ai cucerit? întrebă mama când Tim stătea la masă.

   Bucuros, el răspunse:

   - Pe cel nou din clasa noastră! Îl cheamă Călin și locuiește numai la câteva case depărtare de noi. Până acum nu a vrut să vorbească cu nimeni și mergea totdeauna singur spre casă. Dar astăzi m-a întrebat dacă putem să mergem împreună acasă. El a vrut să mă întrebe ceva de la ora de matematică.

   - Aha, spuse mama lui interesată. Și cum ai reușit acest lucru? Cum ai pregătit câmpul de cucerire?

   - Știi când am vorbit ultima dată despre cavaleri și despre ce trebuie ei să poată? întrebă Tim.

   Mama lui dădu din cap afirmativ, și Tim începu să povestească:

   - Ai spus că poate și eu aș putea fi un asemenea cavaler. N-am știut la început foarte exact unde să încep. Dar L-am rugat pe Domnul Isus, ca să mă ajute și să-mi dea o idee bună. Și apoi a venit Călin în clasa noastră și nu a vrut să aibă de-a face cu nimeni.

   - Este poate foarte timid? întrebă mama lui.

   - Da, cred că da. În orice caz, ceilalți băieți din clasă l-au necăjit mereu, pentru că nu spunea niciun cuvânt. Dar eu n-am făcut așa.

   Mama îi zâmbi și spuse:

   - Aceasta este bine! L-ai ajutat?

   Tim dădu din umeri și zâmbi și el.

   - Da, așa ceva. I-am arătat unde este biblioteca școlii, pentru că nu avea toate cărțile noi. Și când a lipsit o zi în ultima săptămână, i-am pus în cutia poștală temele. Nu a fost de fapt nimic deosebit, dar lui Călin i-a părut bine. Astăzi mi s-a adresat pentru prima dată și m-a întrebat dacă putem merge împreună acasă.

   Mama lui Tim se uită la el zâmbind.

   - Și, te bucuri?

   Tim dădu din cap bucuros. Apoi deveni gânditor și se gândi ce i-a povestit Călin.

   - Mama lui Călin și cu el s-au mutat aici, pentru că tatăl lui nu mai trăiește la ei. După ce au trebuit să plece din casa frumoasă și Călin nu a mai avut lucruri așa de frumoase ca ceilalți, el a fost luat în râs la școala veche. Și acum i-a fost teamă că și copiii din clasa noastră îl vor supăra. Acum se bucură că am devenit prieteni. Mamă, pot să merg imediat la el? La școala lui veche n-au ajuns așa de departe ca noi la matematică și m-a întrebat, dacă l-aș putea ajuta la temele de casă.

   Mama l-a mângâiat pe Tim pe cap și a spus zâmbind:

   - Desigur, cavalerule Tim! Prietenia voastră trebuie îngrijită, exact ca o cetate care trebuie protejată. Și aceasta este o bună bucată de lucru.

   Tim dădu din cap afirmativ.