Wanja

   Wanja locuia cu părinţii lui într-un mic sat din Rusia. Tatăl lui lucra la o mină de cărbune, situată la o depărtare de circa trei kilometri de sat. Zilnic, Wanja îi ducea până acolo mâncare caldă.

   Totdeauna, când micuţul Wanja ajungea la tatăl lui, acesta îşi punea jos uneltele de lucru. Apoi mergeau amândoi într-o şură veche în apropierea minei pentru a fi singuri la masă, pentru că le plăcea să povesteaască împreună în timpul pauzei.

   În anotimpul rece, tatăl nu-l lăsa pe băiatul său să plece după masă singur spre casă. De cele mai multe ori, Wanja rămânea în şură şi aştepta până când se încheia timpul de lucru pentru tatăl său. Atunci plecau împreună spre casă la mama.

   Iarăşi se făcuse iarnă. Zăpada era mare. Vântul bătea rece ca gheaţa peste suprafaţa nesfârşită de zăpadă. Mama pregătise mâncarea tatălui, iar Wanja se pregăti pentru drumul spre mină. Nu prea dorea să îmbrace jacheta matlasată, mare şi deformată, pentru că i se părea că arată ca un bunic bătrân. Dar mama cunoştea furtunile de zăpadă, care băteau cu putere necruţătoare peste câmpia deschisă.

   - Dacă nu vrei să te îmbraci cu jacheta, trebuie să rămâi aici, căci fără ea nu te las să pleci. Tata nu va primi astăzi mâncare caldă.

   Puţin mai târziu, băiatul era pe drum. Ce se mai bucura acum, că s-a îmbrăcat cu jacheta lui groasă! Un astfel de vânt şi un astfel de frig tăietor nu mai întâlnise Wanja. Pe neaşteptate începu să ningă. Fulgii cădeau tot mai dens. Curând, micuţul băiat a fost învelit în întregime de zăpadă. Cu greu gâfâia înainte, tot timpul străduindu-se să nu greşească drumul bun.

   După câtva timp, Wanja înainta doar foarte încet. Deveni neliniştit. De fapt, ar fi trebuit să fie deja de mult timp la mină. Dacă s-a rătăcit? Tot mereu încerca să se uite în jur. Dar fulgii zburau aşa de deşi în faţa ochilor lui Wanja, încât acesta nu mai putu să vadă prin zăpadă şi închise ochii. Atunci Wanja se rugă. El Îl cunoştea pe Domnul Isus ca Păstorul şi Domnul lui, şi se încredea în El. El se rugă: „Dragă Doamne Isuse, Tu mă vezi. Tu vezi că m-am rătăcit şi nu mai pot găsi drumul. Tu vezi ce tare ninge şi cât de singur sunt. Vrei să mă ajuţi?“

   Apoi, Wanja păşi greoi mai departe, fără să ştie unde îl va duce drumul.

   După ceva timp, apăru în faţa lui un obiect înalt, întunecos. Băiatul merse într-acolo şi observă că înaintea lui era o claie de fân. Foarte obosit, Wanja se apropie de claia de fân, pentru a găsi puţină protecţie în faţa furtunii de zăpadă. Ce mult îşi dorea odihna, căldura şi adăpostul!

   Fără a şti exact ce face, săpă cu mâinile sale înţepenite o mică vizuină în fân. Lucra tot mai repede. Deja după câteva minute, mica lui vizuină era gata, suficient de mare, ca să încapă în ea. Împinse oala cu mâncare a tatălui în vizuină şi se furişă şi el înăuntru. După ce închise intrarea cu fân, îşi linişti foamea cu mâncarea tatălui, Îi mulţumi Domnului Isus pentru acest locşor sigur şi adormi în câteva clipe.

   Tatăl aşteptă degeaba în acea zi după mâncare. Când ajunse mai târziu acasă, a fost la început puţin indignat.

   - Unde se ascunde Wanja? De ce n-am primit de mâncare? Cum să pot face o astfel de muncă grea fără mâncare caldă?

   Îngrozită, soţia lui se uită la el şi îl întrebă:

   - Băiatul nu-i cu tine? Te-ai întors acasă fără Wanja? Ea îi spuse soţului ei că i-a pregătit ca întotdeauna mâncarea şi i-a trimis-o cu Wanja. Tatăl şi mama se uitară mult timp unul la altul. Unde să fie copilul lor, micuţul lor băiat? Oare i s-a întâmplat ceva? Zăcea poate deja mort, îngheţat sub zăpada mare? Merseră împreună în odaia lor. Acolo îngenuncheară amândoi. Împreună s-au rugat Tatălui lor ceresc pentru binele micuţului Wanja.

   Imediat după aceea, tatăl lui Wanja şi mai mulţi vecini au plecat să-l caute. Multe ore, bărbaţii au umblat, dar niciunul dintre ei nu a găsit nici cea mai mică urmă de cel pierdut. „Sărmanul Wanja!“ ziceau toţi în sat.

   În a treia zi, o sanie trecu prin sat şi se opri la casa părintească a lui Wanja. Zurgălăii de la căpăstrul cailor sunau veseli. Din sanie sări Wanja şi alergă în casă. Mama îl strânse tare în braţe. Atunci Wanja îi povesti: aproape două zile pline a dormit fără întrerupere în cuibul lui cald, protejat în fân. Mâncarea tatălui l-a ferit de foame. Apoi, după ce furtuna de zăpadă s-a lăsat puţin, proprietarul clăii de fân a venit să ia fân pentru vitele lui. Atunci, ţăranul l-a descoperit pe micuţul Wanja.

   Dumnezeu mai face şi astăzi minuni!