marți

Mult prea mult pentru Adrian


   O ușă de mașină se aude închizându-se afară. Înainte ca mătușa Lisa să reușească să sune la ușă, Adrian o deschide larg. Adrian o îmbrățișează pe mătușa Lisa, care îi pune în mână o pungă de plastic plină până la gură.
   - Pentru tine! șoptește ea. Mama a observat totuși, dar este preocupată să o salute pe mătușa Lisa.
   Ajunși în bucătărie, Adrian primește o cutie de metal mare pentru multele dulciuri din pungă.
   - Provizie pentru un an! suspină mama și se uită îngrijorată. Le poți împărți pe rând cu Cristina și Mona și cu prietenii tăi de la școală. Apoi mama trebuie să se ocupe de mătușa Lisa.
   La cină, lui Adrian nu îi este poftă de nimic. Îi este doar sete! Are o sete mare! Nu dorește nici lapte! Numai apă! Apă!
   Adrian se pune în pat. Este întuneric beznă, iar în stomacul lui Adrian este zgomot mare și îl doare. Simte deodată că se ridică în el ceva cald și scârbos. Ohhh! Adrian vomează și se strânge de burtă și vomează iarăși. Se ridică, vrea să meargă la baie. Încă o dată!
   Mama și tata îl spală pe Adrian la miezul nopții, schimbă patul, dau cu apă și săpun pe covor. În spatele patului lui Adrian, mama găsește multe ambalaje de la bomboane, ciocolată, gumă de mestecat. Cutia mare de metal este aproape goală.
   - Nu am vrut să le împart! se plânge Adrian. O dată în viață am vrut să mănânc și eu foarte multe bomboane, doar singur! – Iar cum îi este așa de rău. – Nu mai fac așa ceva niciodată, niciodată! Și Domnul Isus dorește să împărțim și să dăm, nu-i așa?
   Tata dă din cap afirmativ.
   - Unele lucruri se învață prin dureri de stomac, dar este mai bine așa decât să nu le înveți niciodată. Mâine îți voi arăta un verset în Biblie. Acolo scrie: „Este mai ferice să dai decât să primești” (Faptele Apostolilor 20.35). Ți-l poți însemna în Biblia ta. S-ar putea spune și altfel: Să dai te face mai fericit decât să primești.
   - Tată, cred că nu-l voi uita niciodată!
   Tata râde:
   - Sunt convins!
   Într-adevăr, a durat mult timp până când lui Adrian i-au plăcut iarăși bomboanele și ciocolata.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu