miercuri

Cartea de cântări


   După cel de-al Doilea Război Mondial, mulți oameni au suferit de foame. În mod deosebit, orașele mari au fost lovite puternic de lipsa alimentelor.
   O femeie credincioasă din oraș vizitase rudele ei de la țară. Când a plecat spre casă, și-a uitat acolo cartea de cântări. Ulterior, rudele au făcut un pachet cu alimente și au pus în pachet și cartea de cântări.
   Dar pachetul nu a ajuns niciodată la destinație. Câteva săptămâni mai târziu, creștina a primit o scrisoare de la un factor poștal. El a recunoscut:
   „N-am putut să rezist ispitei de a deschide pachetul, bănuind că sunt alimente, și de a-l duce familiei mele înfometate. Da, am furat pachetul dumneavoastră. Când am găsit cartea de cântări, am răsfoit-o puțin și am citit unele versuri. Și ce ciudat! Ceea ce am citit m-a acaparat. Îmi veneau mereu în minte acele texte și m-au chinuit continuu. Am știut atunci că sunt un păcătos pierdut. Am mărturisit în fața lui Dumnezeu păcatele mele și I-am cerut iertare. Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunea și m-a salvat. Acum doresc să vă cer și dumneavoastră iertare, pentru că v-am furat ceea ce vă aparținea.”
   Femeia credincioasă l-a iertat cu drag.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu