miercuri

Vecini ciudați (1)


   Țăranul Robert Busch era o ciumă pentru toată împrejurimea sa. Soția și copiii lui trăiau într-o teamă permanentă de el. Chiar și animalele se temeau de el. Imediat ce deschidea poarta curții, câinele își aduna coada și se uita timid dintr-o parte la stăpânul său; pisica fugea într-o goană nebună, dacă stăpânul ajungea în apropierea ei. Caii erau așa de sălbatici adeseori din cauza biciuirii lor continue, încât nu mai ascultau de nicio chemare. 


   Chiar și pomii de pe terenul lui Robert arătau amărâți și neglijați. Câmpurile lui erau pline de buruiană, grădina lui de zarzavat era dezordonată și sălbăticită.
   Pe scurt, totul din jurul său arăta atât de sumbru și de neprietenos la fel ca el însuși. Zi de zi îi blestema pe vecinii săi, pentru că ei – așa afirma el – îi otrăveau pisicile, îi împușcau câinii și aruncau cu pietre după găini. Procese nesfârșite îi provocau necontenit supărare, osteneală și cheltuieli, astfel încât îi lipseau timpul și plăcerea de a cultiva temeinic pământul său.
   Împotriva lui Johann Schmidt, un zilier, care locuia în apropierea sa, înaintase trei plângeri una după alta. Schmidt împrumutase, într-adevăr, scule de grădină de la el și afirma că le adusese înapoi. Busch invoca contrariul și tribunalul l-a condamnat pe Schmidt la despăgubire și la plata costurilor.
   Pentru că sărmanul om nu avea bani, i se vânduse unicul porc pe care îl avea. Astfel, el a ajuns să se mânie foarte tare și l-a numit pe adversarul său un escroc și că este un blestem pentru toată vecinătatea. Ca urmare, Robert l-a reclamat ca fiind calomniator. Dar judecătorul a avut mai multă milă decât Robert față de sărmanul om și l-a pus să plătească o sumă așa de mică de bani, încât l-a făcut de râs pe Robert. Aceasta l-a îndârjit la culme, și odată, când Schmidt s-a aflat în apropierea casei lui, l-a asmuțit pe câine asupra lui strigând mânios: „Așa, acum spune încă o dată că sunt un escroc!”
   Johann a tăcut de data asta înțelept, dar în interiorul său spumega. S-a dus acasă, s-a certat cu soția lui, i-a bătut pe copii, i-a dat pisicii o lovitură cu piciorul – nimeni nu știa, de ce. Atitudinea răutăcioasă a vecinului acționa molipsitor.
   Paisprezece zile după aceea, Robert Busch și-a găsit câinele otrăvit. Iarăși a mers la judecată; a fost înaintată o nouă plângere împotriva lui Schmidt. Dar pentru că Robert nu putea dovedi cu nimic, a fost respins și pe deasupra a trebuit să achite costurile. S-a răzbunat însă otrăvind o oaie care îi aparținea doamnei Schmidt și care îi era foarte dragă.
   Sufletul lui Johann Schmidt devenea astfel tot mai îndârjit și mai iritat; și pentru a scăpa de supărare, mergea adeseori la han și povestea acolo cu expresii urâte câtă supărare și cât necaz îi făcea vecinul cel rău. Sărmana sa soție plângea mult și afirma că Busch avea întreaga vină; soțul ei Johann fusese mai demult cel mai blând om; dar acum nu te mai puteai înțelege cu el; vecinul făcuse din el un adevărat tiran.
   Dar nici lacrimile femeii vrednice de milă, nici sfaturile amabile ale altor vecini nu au schimbat nimic. Cearta între cei doi bărbați a rămas și ea devenea cu fiecare săptămână tot mai rea; și pentru că în asemenea ocazii sunt oameni, cărora le place să arunce ulei pe foc, nu au lipsit hărțuielile de tot felul.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu