miercuri

O găleată de apă


   În Biblie (Evanghelia după Ioan) poți citi despre o femeie, care a venit cu găleata ei de apă la fântână pentru a scoate apă și totuși a plecat fără ea. Ce a determinat-o să uite găleata?
   Nu îi era sete? Ba da, dar la fântână a întâlnit un călător care i-a dat o apă care nu provenea din fântână – apă vie. Setea ei a fost stâmpărată pentru totdeauna.
   Cine era acel străin care stătea la fântână?
   Era Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, care a venit să salveze oameni păcătoși ca tine și ca mine. El i-a oferit femeii, care avea multe păcate, apă vie – apa vieții, care de fapt este El Însuși.
   Mântuitorul ți-o oferă și ție. El a murit la cruce și sângele Său prețios a curs, pentru ca El să poată ierta păcatele tale. Dacă crezi că El a făcut aceasta pentru tine, primești viața veșnică.
   Atunci nu vei putea tăcea cu privire la acest fapt minunat. Vei face ceea ce a făcut femeia aceasta – ea a lăsat găleata și s-a întors pentru a le spune tuturor oamenilor din sat să vină să-L vadă și ei pe acest Mântuitor minunat.
   Apa vie s-a revărsat și asupra altora și ei au crezut în Mântuitorul. Ai băut și tu din această apă vie?

„Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea.” (Ioan 7.37)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu