Sam

 

   Când în Africa a izbucnit un război între două triburi de negri, micuțul Sam și-a pierdut părinții și casa. A fost primit într-o stație misionară.

   Misionarul și-a dat seama foarte repede că Sam era un băiat isteț și inteligent și i-a dat diverse lucrări: să transmită mesaje și să îndeplinească mici sarcini. Cu toate acestea, misionarul a fost avertizat în curând de diferite persoane că Sam era un hoț. Din stație dispăreau frecvent tot felul de obiecte. Adesea erau lucruri foarte valoroase care dispăreau brusc. Misionarul nu știa ce să facă. Și el îl bănuia pe Sam. Dar nu putea dovedi nimic și a tăcut la început. Zi de zi se ruga pentru băiatul care nu arăta niciun interes pentru Cuvântul lui Dumnezeu și pentru dragostea Mântuitorului.

   Într-o zi, misionarul l-a chemat pe băiat și i-a spus:

   - Sam, știu că ești un băiat inteligent. Am nevoie de ajutorul tău.

   Lui Sam i-a plăcut să audă așa ceva. Misionarul a continuat:

   - De ceva vreme îmi lipsesc unele lucruri din centru, de care am nevoie neapărat. Ai putea să le găsești? Și poate și pe cel care mi le-a luat?

   A doua zi, Sam a adus unul dintre obiectele dispărute și a spus:

   - Am găsit acest lucru. Dar nu l-am găsit pe cel care l-a luat.

   A doua zi, Sam a adus un alt obiect dispărut, repetând aceleași cuvinte, dar apoi a adăugat timid:

   - Cum pot fi iertate păcatele?

   Misionarul a răspuns:

   - Trebuie să te căiești de păcatele tale și să le mărturisești, atunci Dumnezeu le iartă și le aruncă în spatele Lui, pentru că Domnul Isus a murit pentru ele pe crucea de la Golgota.

   Apoi i-a arătat în Biblie cuvintele din Isaia 55 și Romani 6: Să se lase cel rău de calea lui și omul nedrept de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul, care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu obosește iertând – fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul harului lui Dumnezeu este viața veșnică în Hristos Isus, Domnul nostru.

   A doua zi, Sam a adus o grămadă de lucruri misionarului și a mărturisit:

   - Iartă-mă, eu sunt hoțul!

   Misionarul l-a iertat pe Sam cu bucurie. Amândoi au îngenuncheat și au cerut iertare lui Dumnezeu. Sam și-a predat inima Domnului Isus și a devenit proprietatea Lui. De atunci, nimic nu a mai dispărut din stația misionară.

 

Ce nu este de la Dumnezeu?

 

   Un misionar din Africa de Sud i-a întrebat odată pe elevii săi de culoare:

   - Avem ceva ce nu am primit de la Dumnezeu?

   - O fetiță a răspuns:

   - Da, păcatul.

   Fetița avea dreptate, căci Cuvântul lui Dumnezeu spune:

   „Printr-un singur om a intrat păcatul în lume și prin păcat moartea” (Romani 5.12).

Cuvântul lui Dumnezeu

 

Cuvântul lui Dumnezeu este comparat cu:

·       o sămânță care a căzut pe pământ bun și a adus roadă. (Luca 8.11 și 15)

·       o ploaie care udă pământul, îl face să rodească și să înmugurească. (Isaia 55.10)

·       o pâine pe care Dumnezeu ne-a dat-o ca hrană. (Exod 16.15)

·       o sabie ascuțită, care judecă gândurile și intențiile inimii. (Evrei 4.12)

Salvat (Geneza 8)

 

Dumnezeu a spus cum trebuie să fie corabia în întregime, atât în ceea ce privește forma, cât și materialele folosite. El a stabilit planul și amenajarea ei, iar Noe a construit-o conform acestor instrucțiuni. Lungul timp de construcție a fost pentru el o încercare, o dovadă a credinței lui (Evrei 11.7).

În timpul judecății, Noe nu a fost tulburat de îndoieli. El nu s-a preocupat să verifice rezistența grinzilor sau etanșeitatea acoperișului. Arca era capabilă să țină apa la distanță! Noe era complet încrezător în siguranța ei, deoarece Dumnezeu era proiectantul și constructorul ei. Ea a rezistat. Ea a salvat pe toți cei aflați în ea în timpul judecății.

A venit ziua în care Dumnezeu a spus: „Ieși din corabie”. Noe a ieșit – ca moștenitor al dreptății. A pășit pe pământul reînnoit. Era salvat. A pășit pe pământul care nu mai era corupt ca înainte, ci curat în urma purificării prin judecată. Și pe acest pământ reînnoit, Noe a construit un altar Domnului și a adus jertfe de mulțumire. A făcut-o din recunoștință.

Astfel, în viața lui Noe se regăsesc ascultarea credinței și slujirea credinței. Altarul a fost construit acolo unde înainte domneau judecata și moartea. Corabia i-a purtat pe Noe și familia lui în siguranță peste apele judecății. Acestea l-au condus din „lumea veche” în „lumea nouă”, unde și-a ocupat locul de închinător.

Domnul Isus ne oferă siguranță deplină și nouă, celor care am venit la El, adevărata arcă a mântuirii. Mântuitorul Și-a dat viața sfântă și Și-a vărsat sângele scump pe Golgota pentru a ne aduce mântuirea. El, Cel neprihănit, a suferit pentru noi, cei nelegiuiți, ca să ne aducă la Dumnezeu (1 Petru 3.18). Și noi ar trebui să moștenim dreptatea lui Dumnezeu. El este temelia mântuirii noastre veșnice (Ioan 3.16; Faptele Apostolilor 4.12; 1 Ioan 5.12). Prin El, și noi am devenit închinători, căutați de Tatăl, pentru a ne închina Lui în duh și în adevăr (Ioan 4.23). Ce chemare! Nu ar trebui să ne caracterizeze și pe noi ascultarea și recunoștința?

Ajutor pentru persoanele fără adăpost pe timp de iarnă – Cine împarte, încălzește inimi

 

   Afară bate un vânt rece. Copacii din fața școlii și-au pierdut de mult frunzele, iar chiciura strălucește ca niște cristale de zahăr pe ferestre. Tom își strânge mai bine jacheta călduroasă în jurul lui, în timp ce traversează curtea școlii împreună cu Anna. În drum spre sala de festivități, descoperă un afiș mare:

   „Acțiune de ajutorare pe timpul iernii: colectăm haine pentru persoanele fără adăpost – participă și tu!”

   „Uite, Anna!”, strigă Tom. „Aici se spune că cineva strânge jachete și haine groase!”

   Anna citește cu atenție. „Ca oamenii care sunt nevoiți să trăiască pe stradă să nu înghețe iarna.” Se uită gânditoare. „Este important. Și Isus ar ajuta.”

   În prima oră, profesoara vorbește cu clasa despre această acțiune. „Mulți oameni nu au nicio casă. Ei dorm pe bănci sau sub poduri, chiar și acum, iarna. Să fim miloși și să-i ajutăm.”

   Luca întreabă: „Milos – ce înseamnă mai exact?”

   „Înseamnă”, explică profesoara, „că avem compasiune pentru ceilalți. Că simțim compasiune când cineva suferă și vrem să facem ceva în acest sens.”

   Tom dă din cap. „Atunci vreau să ajut și eu. Mai am acasă vechea mea jachetă de iarnă.”

   Anna șoptește: „O aduc și pe a mea. Este încă în stare bună – doar că mi-a rămas puțin cam mică.”

   După ore, Tom și Anna scotocesc prin dulapurile lor.

   „Îmi plăcea foarte mult jacheta roșie”, spune Tom ezitant, ținând-o în mână. „Am alergat odată prin prima zăpadă cu ea.”

   Anna zâmbește. „Iar eu am văzut odată un curcubeu când am purtat jacheta mea, îți amintești? Când ne-am plimbat prin pădure cu bunica.”

   Amândoi tac. Jachetele spun povești. Dar apoi Tom spune hotărât: „Dacă cineva îngheață afară, este mai bine ca jacheta să fie folosită din nou.”

   Anna dă din cap și adaugă: „Cine împarte nu încălzește doar corpul, ci și inima”.

   A doua zi dimineață, își aduc jachetele la școală. În hol sunt câteva cutii mari. Anna își pune jacheta înăuntru, Tom o urmează. Emma observă acest lucru.

   „Nu v-a fost greu?”, întreabă ea.

   Anna răspunde: „Puțin, da. Dar am ceva la mine.” Scoate din rucsac micuța ei Biblie. Pe o pagină galbenă este marcat un verset. „Aici scrie: Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă! (Matei 5.7).”

   Tom îi explică Emmei: „Isus a spus aceste cuvinte. El ne-a arătat cum să fim compătimitori și să împărțim din ceea ce avem. Ca în istorisirea despre samariteanul milostiv – el a ajutat un om rănit, deși toți ceilalți l-au lăsat pur și simplu acolo.”

   Emma pare gânditoare. „Cred că... o să aduc și eu ceva mâine. Poate o eșarfă de-a mea. Bunicii i-ar plăcea acest lucru.”

   Mai târziu, la prânz, cei patru stau împreună, ca de obicei. Luca spune: „Am pus în cutie și o căciulă și șosete groase.”

   Tom zâmbește. „Cutia noastră va fi cu siguranță plină până la refuz.”

   „Și poate și inimile celor care vor primi lucrurile”, spune Anna în șoaptă.

   În timp ce se îndreaptă spre casă, ninge ușor. Fulgi de zăpadă dansează ca niște pene în vânt. Și, deși este frig, copiii simt căldură în inimile lor. Pentru că știu că milostenia face lumea puțin mai luminoasă.