Vasco da Gama și secolul „de aur” al Portugaliei - Acum 500 de ani (4)

 

A treia călătorie și moartea

În 1524, pe 5 aprilie, Vasco da Gama s-a îmbarcat în a treia sa călătorie în India. Prietenul său, regele Manuel, murise, dar fiul și succesorul său, Ioan al III-lea, avea și el o părere bună despre Vasco da Gama și i-a încredințat o misiune delicată în nou-înființata colonie a Indiei portugheze. Managementul defectuos era deja larg răspândit acolo, iar Vasco da Gama trebuia să ia măsuri, să reorganizeze administrația și să restabilească autoritatea regelui portughez. Vasco da Gama a fost însoțit de doi dintre fiii săi.

După sosirea sa, Vasco da Gama s-a pus imediat pe treabă pentru a-și îndeplini misiunea. Cu toate acestea, doar trei luni mai târziu s-a îmbolnăvit grav și a murit pe 24 decembrie 1524 în orașul indian Cochin. Inițial a fost înmormântat acolo, dar 14 ani mai târziu a fost transferat în Portugalia și înmormântat în orașul Vidigueira.

 

Ce rămâne?

Realizările lui Vasco da Gama ca și căpitan, marinar și organizator sunt incontestabile. Călătoriile sale au adus schimbări durabile în lumea de atunci. Portugalia a câștigat putere, capitala Lisabona a devenit cel mai mare oraș portuar din Europa și centrul comerțului cu mirodenii, în timp ce orașe italiene precum Veneția și Geneva și-au pierdut influența. Dar întrebarea decisivă nu este ce a realizat o persoană în timpul vieții, ci ce a făcut pentru Dumnezeu și unde își va petrece veșnicia. „Lumea și pofta ei trec, dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac” (1 Ioan 2.17).

Vasco da Gama și secolul „de aur” al Portugaliei - Acum 500 de ani (3)

 A doua călătorie a lui Vasco da Gama

Între timp, alte două călătorii ale navelor portugheze spre India nu au avut decât un succes moderat. Cea de-a patra călătorie s-a desfășurat din nou sub comanda lui Vasco da Gama. Planurile lui erau ambițioase: el dorea să stabilească un monopol comercial permanent pentru Portugalia în Oceanul Indian. Folosind acorduri comerciale forțate, intrigi și acțiuni riscante pentru a obține putere, el a reușit rapid să consolideze poziția Portugaliei în India.

În septembrie 1503, flota lui Vasco da Gama s-a întors - cu succes - în Portugalia. Portugalia devenise astfel una dintre primele puteri imperialiste din Europa. Imperialismul, din latinescul imperare (a domina), se referă la eforturile unui stat de a obține influență politică și economică asupra altor popoare din alte țări până când cealaltă țară este subjugată și integrată în sfera de putere a acelei țări.

În a doua sa călătorie, Vasco da Gama a impus fără milă pretențiile de putere ale Portugaliei. Nu avea niciun scrupul. Aparent, el nu cunoștea dragostea de aproapele și modestia exemplificate de Isus Hristos, care a spus: „Este mai ferice să dai decât să primești” (Faptele Apostolilor 20.35). Dar este întotdeauna ușor să arătăm cu degetul spre alții. Important este să ne întrebăm cum ne comportăm noi astăzi. Unde ne îmbogățim pe seama altora? Unde ne impunem fără milă interesele? Unde îi ignorăm pe semenii noștri?

 

Titluri, onoruri și avere

Vasco da Gama a primit multă bogăție și onoruri acasă. I-a fost acordat titlul de „Amiral al Oceanului Indian”. Dar aceasta nu era suficient pentru Vasco da Gama. El dorea, de asemenea, să ajungă în rândul nobilimii. În 1518, el a depus o cerere la regele Manuel.

La începutul carierei sale, Vasco da Gama a arătat un anumit interes pentru credința creștină. Dar se pare că nu a reușit să se decidă în favoarea Domnului Isus și să se predea Lui. Astfel, el este în contrast cu apostolul Pavel care provenea, de asemenea, dintr-o familie bună și începuse o carieră strălucită; să ascultăm ce scrie el după convertirea sa la Isus Hristos (Filipeni 3.7,8,13,14): „Dar lucrurile care pentru mine erau câștiguri le-am socotit ca o pierdere din pricina lui Hristos. Ba încă, și acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate și le socotesc ca un gunoi, ca să câștig pe Hristos și să fiu găsit în El ... Fraților, eu nu cred că l-am apucat încă, dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea și aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre țintă, pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.”

Regele Manuel a onorat cererea lui Vasco da Gama și acesta a fost numit conte de Vidigueira, un orășel din sud-estul Portugaliei. Mai târziu, Vasco da Gama a primit chiar titlul de „vicerege al Indiei”.

Vasco da Gama și secolul „de aur” al Portugaliei - Acum 500 de ani (2)

 

Prima călătorie (1497-1499)

Pe lângă nava sa amiral, Sao Gabriel, Vasco da Gama a avut la dispoziție pentru călătorie alte două veliere, Sao Rafael și Berrio, precum și o navă de aprovizionare. Echipajul celor patru vase cuprindea între 150 și 170 de marinari, inclusiv cei mai buni cârmaci și navigatori din Portugalia.

Se spune că tânărul căpitan Vasco da Gama și-a petrecut întreaga noapte dinaintea plecării în rugăciune într-o capelă mică. I-a cerut Atotputernicului să îi protejeze în călătoria lor și să se întoarcă în siguranță acasă.

 

Itinerar

8 IULIE 1497: Cu un vânt favorabil, călătoria de la Lisabona s-a îndreptat mai întâi spre sud, către Insulele Capului Verde, iar de acolo spre sud, de-a lungul coastei de vest a Africii.

4 NOIEMBRIE: Oprire în golful St. Helena de pe coasta de vest a Africii pentru a se aproviziona.

25 NOIEMBRIE: După o lungă navigare în jurul Capului Bunei Speranțe, navele au acostat în cele din urmă la Mosselbaai. Călătoria a continuat apoi de-a lungul coastei de est a Africii.

La 7 APRILIE 1498, navele au ajuns la Mombasa și, la scurt timp după aceea, la Malindi, care se afla în permanentă concurență cu Mombasa. Negocierile lui Vasco da Gama cu sultanul din Malindi au fost amiabile. Sultanul i-a aprovizionat cu alimente și chiar le-a pus la dispoziție un navigator care să îi ghideze în siguranță prin apele Oceanului Indian spre est.

După doar 27 de zile cu vânturi extrem de favorabile, omul de veghe a raportat în cele din urmă: „Se vede țărmul!” Marinarii și ofițerii s-au bucurat. În curând vor ajunge la destinația călătoriei lor: coasta de vest a Indiei!

Ruta maritimă spre India fusese în sfârșit descoperită!

La 20 MAI 1498, navele au ajuns la Calicut în India (în prezent Kozhikode) și au debarcat pe coasta Malabar la scurt timp după aceea. Vasco da Gama nu și-a permis să se odihnească după călătoria istovitoare. A intrat imediat în negocieri la Calicut și, în ciuda dificultăților inițiale, a reușit să încheie cu succes înțelegeri și să își umple navele cu mirodenii prețioase.

8 OCTOMBRIE 1498: Trei luni mai târziu, flota a pornit în lunga călătorie spre Portugalia. De data aceasta, vânturile au fost împotriva lor și nu au înaintat aproape deloc. Mulți dintre oameni s-au îmbolnăvit de scorbut, temuta boală a deficienței de vitamina C. Din cei aproximativ 160 de membri ai echipajului de pe cele patru nave, doar 60 de oameni s-au întors în viață.

La 9 SEPTEMBRIE 1499, nava Sao Gabriel s-a întors la Lisabona, iar Vasco da Gama și oamenii săi au fost întâmpinați în triumf și cu multe onoruri.

În 1500 sau 1501, Vasco da Gama s-a căsătorit cu o fiică a guvernatorului regal din Alvor: Catarina de Ataíde. Cuplului i s-au născut șase fii și o fiică.

 

Vasco da Gama și secolul „de aur” al Portugaliei - Acum 500 de ani (1)

 

Anul acesta se împlinesc 500 de ani de la moartea celebrului navigator portughez Vasco da Gama. Acesta a descoperit ruta maritimă sudică spre India și a pus o piatră de temelie importantă pentru așa-numitul secol de aur al Portugaliei.

În 1488, căpitanul Bartolomeu Dias (ca. 1450-1500) a fost primul care a trecut de Capul Bunei Speranțe, la capătul sudic al Africii. Acum mai lipsea încă ultima piesă din puzzle pentru a deschide calea către comorile Indiei și Insulele de condimente, ruta de pe coasta de sud-vest a Africii către coasta de est a Asiei. Rutele comerciale terestre către India erau în mâinile comercianților musulmani, care câștigau o mulțime de bani din comerțul intermediar și uneori chiar blocau comerțul.

„Călătorim spre India pentru a găsi creștini și mirodenii” - acest citat a fost transmis de Vasco da Gama. Astăzi nu se mai poate stabili cu certitudine când ideea misionară de a aduce credința în Hristos popoarelor africane a trecut tot mai mult în plan secundar în favoarea intereselor comerciale și în ce măsură a fost doar un pretext.

În orice caz, portughezii sperau să găsească creștini ca aliați în Africa de Est condusă de musulmani. Încă din 1455, marinarii portughezi au explorat râul Gambia, care se varsă în Oceanul Atlantic pe coasta de vest a Africii. Ei au crezut greșit că Gambia era un afluent al Nilului și au deschis o rută către imperiul creștin al Etiopiei, cu care existau deja contacte diplomatice. Etiopia nu s-a dovedit însă foarte cooperantă, deoarece țara nu dorea să se pună rău cu vecinii.

Istoricii nu știu exact de ce regele portughez Manuel I (1569-1521) a decis să îi încredințeze tânărului Vasco da Gama comanda periculoasei călătorii spre India. În orice caz, alegerea lui s-a dovedit a fi bună pentru Portugalia.

 

Vasco da Gama (ca. 1469 - 1524)

Există puține informații sigure despre copilăria lui Vasco da Gama. Acesta s-a născut în 1468 sau 1469 în orașul portuar portughez Sines și a fost interesat de navigație de la o vârstă fragedă. În 1492, a primit o lucrare importantă din partea regelui portughez, pe care a îndeplinit-o cu succes.

Tatăl lui Vasco urmărise deja ideea unei rute maritime spre India în jurul Africii, acesta fiind probabil motivul pentru care fiul său Vasco a fost numit căpitan și comandant al micii flote de către regele Manuel, în locul experimentatului Dias.

Cocoșarul sau sturzul de iarnă

 

   Episcopul Sailer a fost un om al lui Dumnezeu care a arătat multor oameni calea către viața veșnică. A murit în Regensburg în 1832. În stema sa, el a inclus doi cocoșari cu inscripția: Matei 13. Aceasta are următorul înțeles:

   Părinții lui Sailer au trăit în condiții foarte sărace, nu departe de orașul bavarez Dillingen. Tatăl său, un agricultor harnic, nu i-a putut oferi fiului său decât o educație limitată, deși micului Michael i-ar fi plăcut să învețe multe. Dar nu și-a permis să cumpere cărți și nu a găsit nicio oportunitate de a-și îmbogăți cunoștințele. Chiar de la vârsta de zece ani a trebuit să ajute la câștigarea banilor. Aduna lemn de ienupăr și fructe de ienupăr sălbatic din pădurile învecinate, pe care le ducea apoi în oraș pentru a le vinde.

   Drumul său îl ducea adesea pe lângă clădirea impunătoare a seminarului. De fiecare dată se uita cu nostalgie la ferestrele înalte. „Oh“, suspina el, „dacă aș fi fost unul dintre acei norocoși care învață aici în fiecare zi!“

   Dumnezeu i-a auzit suspinele tainice și i-a oferit ajutor.

   Într-o zi, băiatul a prins o pereche de cocoșari frumoși și grași, cunoscuți și sub numele de sturzi de iarnă. O suspiciune bruscă a apărut în inima lui, întrebându-se dacă aceste păsări ar putea contribui cumva la împlinirea dorinței inimii sale. I-a venit o idee ciudată. A mers cu ei până în orașul din apropiere, a întrebat de locuința directorului seminarului și a fost primit.

   Michael a fost condus în birou. Directorul, un domn prietenos și sociabil, l-a întrebat ce dorește.

   Oarecum stânjenit, băiatul i-a oferit spre cumpărare cele două păsări.

   - Eu nu cumpăr cocoșari! a răspuns cu amabilitate venerabilul domn.

   - Oh, domnule, a spus Michael, atunci permiteți-mi să vă dau păsările!

   Directorul l-a îndrăgit pe băiatul ciudat și, pentru a nu-l stânjeni, a acceptat darul și a vrut să-i pună în același timp o monedă în mână.

   Băiatul a refuzat ferm să accepte banii.

   - Ce pot face pentru tine, băiete? a întrebat directorul.

   - Dacă tot m-ați întrebat, a răspuns Michael cu inima bătându-i tare, am să vă spun: mi-ar plăcea să învăț latina.

   Acum spusese ceea ce îl ardea în inimă de mult timp. Dumnezeu a călăuzit inima directorului și Michael a fost acceptat în curând la seminarul din Dillingen. Prin sârguința sa neobosită și evlavia sa sinceră, el a câștigat rapid amabilitatea colegilor și favoarea profesorilor. După ceva timp, Sailer a devenit profesor și mai târziu chiar episcop și a fost un pastor credincios pentru mulți oameni care căutau mântuirea.