Izvoare de apă în deşert

„ ...Căci în pustie vor ţâşni ape şi în deşert torenţi; pământul ars se va schimba în iaz şi pământul uscat în izvoare de ape” (Isaia 35.6-7).

   Mulţi oameni se îndoiesc că este posibilă o asemenea minune. Dar Dumnezeul cel viu, Creatorul a făcut toate lucrurile pentru un anumit scop (Proverbe 16.4a).

   Şi acum ascultă şi minunează-te ce s-a găsit în deşertul Libiei din Africa de Nord. Propriu-zis, compania căuta petrol. Acolo au descoperit o imensă suprafaţă de apă de băut la o adâncime de la 100 până la 1000 metri sub nivelul deşertului, aproximativ la 2000 km. depărtare de ţărmul Mării Mediterane.

   A apărut o adevărată problemă arzătoare: Cum se poate duce această apă dulce din deşert spre regiunile cu multă populaţie?

   S-a hotărât să se escaveze, cu cheltuieli gigantice, un canal lung de 2000 km. şi în acesta s-a aşezat o conductă având grosimea de 4 m., pentru ca apa să se poată scoate din acel „rezervor”.

   Lucrarea nespus de mare este deabia la început. Zilnic trebuie pompată o cantitate până la 6 milioane metri cubi de apă dulce prin ţevi foarte mari la peste 250 de fântâni. De acolo, apa trebuie împărţită la culturile de pomi şi legume.

   Ce binecuvântare, când ţările secetoase se transformă prin izvoarele de apă în ţări bogate şi fertile!

   Noi ne întrebăm cum a fost posibil acest lucru. Prin planul de creare minunal al lui Dumnezeu, care a rezervat pentru timpul actual o mină de apă ascunsă. Tot aşa Dumnezeu doreşte în viitoarea împărăţie să dea apă în actualele ţări secetoase!

   Aceste mine de apă, care s-au descoperit sub nisipul deşertului, nu au fost îndestulătoare. O hotărâre curajoasă trebuia luată, pentru ca această apă să fie folositoare ţării. În Ioan 4, versetele 13-14, Domnul Isus spune:

   „Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăşi sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ci apa pe care i-o voi da Eu, se va face în el izvor de apă, ţâşnind în viaţă veşnică.”

   Dacă viaţa ta ar semăna acestei ţări secetoase, să ştii: calea spre izvoarele cereşti mai este deschisă. De când Domnul Isus a împlinit lucrarea Sa de împăcare, oricine poate „să primescă” din apa vieţii şi să-şi astâmpere setea după viaţa veşnică. Dacă te-ai întâlnit astfel cu Mântuitorul, dorinţa ta să fie să spui mai departe despre fericirea care ţi-a fost dăruită!

„Mă bucur de Cuvântul Tău..."

„Mă bucur de Cuvântul Tău, ca cel ce găseşte o mare pradă.” 

Psalm 119.162

Descoperirea Izabelei

   - Ce i s-a întâmplat iedului? întreabă Manu.

   - A vrut să o şteargă de aici şi alergând a rămas agăţat cu piciorul în gardul de sârmă ghimpată, explică medicul veterinar. Piciorul este rupt şi rana s-a inflamat. Deabia acum începe încet să se vindece.

   - Şi eu aş alerga uneori departe, spune Manu. Săracul ied!

   Timi se uită deodată la ceas.

   - Ştiţi cât este ora? Cred că trebuie să mergem acasă.

   - A fost aşa de frumos la dumneavoastră, spune Maia mulţumitoare.

   - Puteţi veni oricând, spune doamna Rotaru prietenoasă şi Izabela ştie că ceea ce spune este exact aşa cum spune.

   Seara, Izabela se strecoară încă o dată cu picioarele goale în sufragerie. Tatăl ei ridică privirea din cartea în care tocmai citeşte.

   - Tată, avem o Biblie? întreabă Izabela.

   - Cred că da.

   - Poţi să te uiţi?

   - Acum imediat?

   - Te rog!

   Suspinând puţin, tatăl Izabelei se ridică din fotoliu şi merge la raft. Sus de tot, în colţul cel mai îndepărtat găseşte cartea legată, mică şi neagră, pe care i-o dă Izabelei.

   - Ce vrei să faci cu ea? întreabă el.

   - Să o citesc, răspunde Izabela. Mulţumesc, tată!

   - Aşteaptă! Tatăl îşi freacă bărbia. Trebuie să fie pe undeva şi Biblia mea veche pentru copii, pe care am primit-o cadou de la bunica mea în urmă cu mulţi, mulţi ani. El se urcă pe un scaun care stă în faţa raftului şi caută un timp sus pe raft. Aici este, spune el trumfător şi ridică o carte de format mare, al cărei titlu este puţin decolorat şi îngălbenit. Noul Testament pentru copii!, este scris pe ea. El şterge repede praful de pe carte şi îi întinde Izabelei cartea.

   - Mulţumesc! spune surprinsă Izabela. Se aşază pe canapea cu picioarele încrucişate sub ea şi deschide cartea. Este încă nouă, tată, constată ea.

   - Da, spune tata puţin încurcat. Nu m-am interesat atunci aşa de mult de ea.

   Scrisul este mare şi se poate citi bine. Izabela se adânceşte în text şi imediat uită ce este în jurul ei, chiar şi timpul.

   - Ei, spune tata după un timp. Nu mergi la şcoală mâine?

   - Ba da.

   - Atunci în pat, dragă! Izabela se ridică ascultătoare şi închide cartea.

   - Lasă te rog aici Biblia pentru copii. Poţi citi mâine mai departe. Acum se doarme!

   - Ei bine, se dă bătută oftând Izabela. Dar în ziua următoare după şcoală, Izabela ia imediat iarăşi Biblia pentru copii şi mama trebuie să-i aducă aminte de temele de casă. Acum, şi Timi observă cartea şi citeşte în ea.

   Câteva săptămâni au trecut, când într-o seară sună telefonul. Este Manu.

   - Maia mă înnebuneşte, se plânge el. Ea vrea să viziteze neapărat iepurii şi poneiul. Cum este, vreţi să mergem mâine la Rotaru?

   - Din păcate, mâine nu putem, spune întristată Izabela. Primim oaspeţi. Poate săptămâna viitoare?

   - Desigur, spune imediat Manu. În acest moment intră mama Izabelei în cameră şi îi şopteşte ceva.

   - Manu, mai eşti la telefon? întreabă Izabela. Mama doreşte să ştie dacă duminică vreţi să veniţi la noi la prânz. Şi tatăl vostru este invitat! Spune-i te rog asta din partea noastră.

   - Mulţumesc, spune Manu. Este foarte drăguţ din partea voastră.

   Spre surprinderea Izabelei, domnul Munteanu acceptă invitaţia. Punctual la ora unu, duminică, el soseşte cu gemenii. Izabela l-a văzut până acum doar o dată sau de două ori. Domnul Munteanu este un bărbat scund, suplu, cu faţa obosită şi cu ochii trişti. El nu vorbeşte mult, dar aproape nu se observă acest lucru, deoarece copiii vorbesc şi râd ca de obicei fără încetare.   

Totuşi în cer?

La şcoală am o colegă foarte drăguţă. Doar că ea nu are aceeaşi religie ca şi mine. De aceea mă întreb uneori: Totuşi va ajunge şi ea în cer?

Sabina

Dragă Sabina,

Există sute de religii în lume. Dar Dumnezeu Însuşi stă deasupra tuturor religiilor. El iubeşte pe toţi copiii şi pe toţi adulţii. El ştie foarte bine, că toţi, fără excepţie, au fost neascultători, au minţit şi au înşelat. Nimeni nu merită să fie primit în cer! Dumnezeu doreşte însă să ne salveze. De aceea El a găsit o Cale, una singură: Isus Hristos. Nu există o alta.

Isus a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan, capitolul 14, versetul 6). Deci, Isus este singura Cale, care duce la cer. Important pentru tine şi colega ta este ca Isus să fie Mântuitorul vostru, ca voi să cunoaşteţi această singură Cale şi să-L urmaţi pe Isus. Dumnezeu nu pune omului alte condiţii pentru a fi primit în cer.