Izvorul

 

Fiecare râu are un început. Acest început este un izvor. Comparativ cu râul, izvorul este foarte mic. Totuși, fără el, râul nu ar exista. Vedem cât de important este un izvor.

Mulți oameni locuiesc în zone cu foarte puține precipitații. Ei sunt deosebit de recunoscători când găsesc un izvor. Pentru ei, a avea apă înseamnă a putea trăi mai mult. Biblia vorbește despre „apa vieții” și, de asemenea, despre „apa vie”. Niciunul dintre noi nu ar putea explica altuia ce este aceasta dacă nu am cunoaște însăși sursa acestei ape. Domnul Isus Însuși este sursa. El vrea să îți dea această apă prin Cuvântul Său, ca să nu îți mai fie niciodată sete.

„Celui care îi este sete, îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieții.” (Apocalipsa 21.6)

Vestea

 

„Domnul Dumnezeul tău ... care ți-a dat să mănânci în pustie mana aceea necunoscută de părinții tăi, ca să te smerească și să te încerce, și să-ți facă apoi bine” (Deuteronom 8.16).

Ca de obicei, în dimineața aceea m-am îndreptat spre serviciu: m-am deplasat cu mașina pe drumul obișnuit spre locul de muncă, am parcat mașina și apoi am plecat spre birou. Viața de zi cu zi a început cu activitățile mele obișnuite.

Deodată, mi-a bâzâit smartphone-ul. Soția mea îmi trimitea versetul acelei zile din calendarul nostru creștin, pe care nu-l citisem încă în dimineața aceea. Era versetul de mai sus. În pustiu, poporul Israel a depins zilnic de hrana pe care Dumnezeu i-o oferea. Poporul s-a bazat în totul pe Dumnezeu. Acest lucru i-a smerit și i-a pus la încercare pe israeliți. Dar, în cele din urmă, El le-a dat binecuvântarea Sa. – Ce voia Domnul să-mi spună prin acest verset? – Munca a continuat.

Mai târziu în acea dimineață, superiorul meu a venit la mine și m-a rugat să vin la biroul lui: „Îmi pare rău că trebuie să vă informez că la sfârșitul lunii vă vom concedia.” Vă puteți imagina ce șoc a fost pentru mine! Nu mă așteptam deloc la așa ceva în acea dimineață.

Dar Dumnezeu mă pregătise pentru această veste. Mi-am luat smartphone-ul ca să recitesc versetul biblic. Cât de bine este că Dumnezeu este mai presus de toate lucrurile - că nimic nu scapă din mâna Lui! Nu pot spune că m-am liniștit imediat. Nu, a trebuit să procesez mai întâi această veste. Dar eram conștient: Chiar dacă multe lucruri sunt împotriva mea, Dumnezeu este pentru mine și mă ajută (vezi Romani 8.31-39).

Simplul fapt că nu citisem acest verset acasă, dar că Dumnezeu mi-a atras atenția asupra lui prin mesajul soției mele, m-a liniștit. Acest lucru mi-a arătat că Dumnezeu este deasupra acestei situații. El are o cale nouă pentru mine, chiar dacă eu încă nu o pot vedea. El îmi face bine, acum și la sfârșitul acestei căi.

Ridicați-vă ochii! (Geneza 13)

 

Avraam devenise „bogat”, foarte bogat, în Egipt. Avea vite, argint și aur. Dar această bogăție nu-i fusese dată de Dumnezeu, ci de Faraon, care îi făcuse „bine” lui Avraam de dragul Sarei.

Apoi, Avraam s-a întors în patria lui, la Betel. Acolo, tocmai din cauza acestei bogății, a izbucnit curând un conflict între păstorii turmei lui Avraam și păstorii turmei lui Lot. Bogăția pe care o dobândise în Egipt nu i-a adus nicio bucurie; dimpotrivă, a devenit cauza conflictului și a disputei, și aceasta în prezența locuitorilor Canaanului!

Dar acest conflict nu a durat mult.

Avraam revenise la altar și își cunoștea chemarea: să fie un martor al lui Dumnezeu și o binecuvântare pentru lume. Cu o credință fermă în dragostea, bunătatea și înțelepciunea lui Dumnezeu, el i-a permis nepotului său să-și aleagă locul de ședere, hotărât să se despartă în pace de Lot.

Și ce a făcut Lot? „Și-a ridicat ochii”, a văzut și a ales cele pământești, cele temporale, cele trecătoare, un loc unde să locuiască în Sodoma, care în curând va deveni locul judecății.

Și Avraam „și-a ridicat ochii” - dar la porunca lui Dumnezeu. De dragul Domnului, el a renunțat la posesiunile pământești, temporale, trecătoare. Aceasta a fost urmată de o recompensă. Și ce recompensă: promisiuni divine, asigurări pentru vremuri „veșnice”!

Avraam „a locuit lângă stejarii lui Mamre, care sunt lângă Hebron. Și acolo a zidit un altar Domnului.” Ferice de Avraam!

„O, cât de mare este bunătatea Ta pe care o păstrezi pentru cei care se tem de Tine și pe care o arăți ​​celor care se încred în Tine, în fața fiilor oamenilor!” (Psalmul 31.19).

Oricând

 

   Un mic băiat birmanez a primit permisiunea părinților săi de a merge la o școală misionară creștină pentru a învăța să citească și să scrie. După un timp, părinții au observat, spre marele lor regret, că fiul lor nu mai credea în zeii strămoșilor săi.

   Atunci, tatălui i-a venit o idee ingenioasă. Și-a dus copilul la unul dintre templele impresionante din orașul apropiat, unde, printre bijuterii prețioase din aur și pietre valoroase, se afla o statuie mare a zeului său.

   „Uite, băiete”, a spus el, „Dumnezeul nostru poate fi văzut, dar creștinii nu-L pot vedea pe Dumnezeul lor.”

   Băiatul a răspuns: „Da, tată, este adevărat. Noi Îl putem vedea pe dumnezeul tău. Dar El nu ne poate vedea pe noi. Și noi, creștinii? Noi nu-L putem vedea pe Dumnezeul nostru, dar El ne vede oricând. Nu-i așa că este mult, mult mai bine?”

Prea târziu

 

O lună

La o întâlnire de evanghelizare, un tânăr părea să fi fost profund mișcat. Un prieten credincios a vorbit cu el și l-a îndemnat să ia atunci decizia pentru Domnul Isus. Dar tânărul a ezitat și în cele din urmă a spus:

- Mă voi preocupa cu această întrebare după ce termin examenele; mai am cam o lună de învățat pentru acestea.

Patru săptămâni mai târziu, tânărul s-a înecat într-un lac.

 

O săptămână

O tânără era foarte neliniștită de mântuirea sufletului ei. Din cauza aceasta, într-o noapte, nu a putut dormi. Atunci s-a dat jos din pat și s-a plimbat prin dormitor. Știa că nu putea amâna această decizie. A doua zi dimineața a vorbit cu mama ei despre această decizie. Mama ei a îndemnat-o, de asemenea, să vină la Domnul Isus cu păcatele ei. Pentru a se calma, tânăra și-a luat jurnalul și a scris în el: „Săptămâna viitoare, trebuie să mă ocup în sfârșit de mântuirea sufletului meu.”

Două zile mai târziu s-a îmbolnăvit grav, și-a pierdut cunoștința pentru o vreme, iar când și-a revenit cu puțin timp înainte de moarte, a șoptit:

„O săptămână prea târziu!”

 

O zi

La o întâlnire de evanghelizare, o tânără a fost încurajată să-L accepte pe Domnul Isus ca Mântuitor personal.

„Voi face aceasta mâine seară”, a fost răspunsul ei.

În seara următoare urma să meargă la dans cu un tânăr. S-a dus în dormitorul ei să se îmbrace. Trecuse cam mult timp. Când mama ei s-a dus în sfârșit să vadă ce face, și-a găsit fiica moartă pe pat. Așteptase o zi prea mult pentru a veni la Domnul Isus!

 

O oră

O tânără participase la o întâlnire de evanghelizare cu părinții ei. După ce au urcat în mașină și erau pe punctul de a pleca acasă, părinții și-au îndemnat copilul să ia lucrurile în serios și să vină la Domnul Isus. Dar fata a refuzat. Câteva momente mai târziu, mașina a derapat, s-a izbit de un stâlp de electricitate și a fost distrusă. Fata a murit pe loc.

Contează cum spui...

 Un sultan a visat că și-a pierdut toți dinții.

Imediat după ce s-a trezit, l-a întrebat pe un interpret de vise despre semnificația visului. „O, ce nenorocire, domnule!”, a exclamat interpretul. „Fiecare dinte pierdut semnifică pierderea unuia dintre cei dragi!”

„Ce spui, obraznicule!”, a strigat sultanul furios. „Cum îndrăznești să-mi spui așa ceva? Ieși de aici!” Și a dat ordinul: „Cincizeci de lovituri de bici pentru acest om obraznic!”

Un alt interpret de vise a fost chemat și adus în fața sultanului. Când a auzit visul, a exclamat: „Ce noroc! Ce mare noroc! Domnul nostru va trăi mai mult decât toți din familia sa!”

Atunci, fața sultanului s-a luminat și a spus: „Mulțumesc, prietene! Du-te imediat cu trezorierul meu și roagă-l să-ți dea cincizeci de monede de aur!”

Pe drum, trezorierul i-a spus: „Nu ai interpretat visul sultanului nicidecum diferit față de primul interpret de vise!”

Cu un zâmbet viclean, omul deștept i-a răspuns: „Ține minte, poți spune multe lucruri; contează cum le spui!”

Cât de mult iubesc eu...

 

Cât de mult iubesc eu legea Ta! Toată ziua mă gândesc la ea.

Psalmul 119.97

Ați ajuns la destinație!

 

Am auzit recent următoarea întâmplare macabră:

Un domn în vârstă participa la o înmormântare. Cu ajutorul sistemului de navigație al smartphone-ului său, a găsit ușor cimitirul. Participanții la înmormântare erau adunați în jurul mormântului deschis, iar defunctul a fost înmormântat. Deodată, în liniștea care domnea, sistemul de navigație, aparent dezactivat, și-a făcut simțită prezența și o voce feminină amabilă a anunțat: „Ați ajuns la destinație!”

Amuzant, dar și destul de serios într-un fel! Pentru că atunci când se trag clopotele anunțând decesul cuiva, acela a ajuns cu adevărat la destinația finală. Prin aceasta, nu mă refer la mormânt, ci la locul unde va fi sufletul lui după moarte. Versetul de mai jos menționează două ținte: pieirea sau viața. Înspre ce țintă ne îndreptăm?

„Intrați pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pieire și mulți sunt cei care intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viață și puțini sunt cei care o află” (Matei 7.13,14).

Scrisoare de la Andrea către Iulia

 

Dragă Iulia,

Ieri am fost cu mama la casa domnului Horațiu. Este vecinul nostru. Am vrut să-l felicităm pentru cea de-a 88-a aniversare. (Oare noi vom ajunge vreodată atât de bătrâne?) La sfârșit, mama i-a citit bunicului Psalmul 103. Aproape a trebuit să țipe, pentru că bunicul este surd. După aceea el a spus:

- Familia mea nu are niciodată timp pentru astfel de lucruri. Mai demult mergeam la biserică în fiecare duminică. Acum mersul pe jos îmi este atât de greu și nu mai pot înțelege nimic acolo.

La plecare, i-a spus mamei:

- O, Greta, nu ai putea să-mi citești o dată pe săptămână și să-mi spui ce s-a vorbit la biserică?

- Da, sigur, putem face aceasta, iar dacă nu pot veni eu, o voi trimite pe Andrea.

Acum trebuie să fiu mai atentă la biserică, ceea ce este bine pentru mine.

Cu drag, Andrea!

Totul gratuit

 

Micuțul Fritz stătea la masa din bucătărie, scriind cu sârguință în caietul său.

„Ce scrii cu atâta elan?”, a întrebat mama lui de la aragaz.

„O factură pentru tine!”, a răspuns băiatul, netulburat.

„Sunt curioasă”, a spus mama lui.

„Vei vedea când termin.”

După ce a umplut întreaga foaie, i-a arătat-o ​​mamei lui, care a început să citească tare:

Factură de la Fritz Holzhauser pentru mama lui:

3 x adus laptele – 0,15 euro

2 x curățenie în bucătărie – 0,60 euro

3 x șters vase – 0,30 euro

5 x lustruit pantofi – 0,70 euro

4 x pus masa – 0,40 euro

Total: 2,15 euro

 

Mama a zâmbit în timp ce citea factura neobișnuită. Apoi a luat creionul și a spus: „Îți scriu și eu factura mea”, a spus ea.

„Factura ta?”, a întrebat Fritz, uimit. „Ai făcut și tu ceva pentru mine?”

„Ei bine, puțin”, a dat din cap mama lui.

Apoi a scris:

 

Factură de la doamna Holzhauser pentru fiul ei, Fritz:

8 ani a gătit pentru el: 0,00 €

8 ani i-a spălat hainele: 0,00 €

De 56 de ori i-a cârpit pantalonii și jacheta: 0,00 €

137 de nopți a stat trează pentru el când a fost bolnav: 0,00 €

De 29 de ori l-a mângâiat când a fost trist: 0,00 €

Total: 0,00 €

 

Băiatul a citit cu atenție factura mamei sale.

„Dar mami, de ce ai scris 0,00 euro peste tot?”

„Pentru că o mamă face totul gratuit pentru copilul ei!”, a răspuns femeia. „Dar acum vreau să-ți dau cei 2,15 euro pe care ți i-ai câștigat.”

Atunci băiatul a spus: „Nu, mami, nu vreau niciun cent. Factura ta ar trebui să fie de o sută de ori mai mare decât a mea.”

Arma ta secretă

 

Toți copiii lui Dumnezeu au o armă secretă! Nicio rachetă nu poate zbura atât de departe, niciun avion cu reacție nu este atât de rapid. Niciun glonț nu lovește atât de repede și precis! Această armă secretă se numește: rugăciunea!

Rugăciunea face parte din armura pe care Dumnezeu ne-o oferă. Cu rugăciune, putem lupta pentru Domnul Isus. Ne putem ruga pentru oamenii care Îl urăsc pe Domnul Isus și poate și pe noi. Ne putem ruga pentru oamenii aflați în nevoie pe care nu-i putem ajuta practic, pentru că locuiesc departe. Prin rugăciune, putem ajunge la Domnul nostru Isus din cer în orice moment. Și El răspunde!

Desigur, rugăciunea este și cea mai eficientă armă atunci când diavolul ne ispitește. Așadar, haideți să-I spunem totul Domnului Isus!

Pe viață – mereu la fel

 

„Până la bătrâneţea voastră Eu voi fi Acelaşi, până la cărunteţele voastre vă voi sprijini“ (Isaia 46.4a).

Ți-ai imaginat vreodată cum ar fi să fii un bunic bătrân sau o bunică bătrână? Este un gând ciudat, nu-i așa?

Cum crezi că vei arăta? Când vei fi bătrân/ă, s-ar putea să ai părul alb și o mulțime de riduri mici pe față. Te vei folosi de baston când te vei plimba. Cu siguranță, vei arăta foarte diferit față de cum ești astăzi. Poate că te-ai îmbrăcat odată în haine de adult și te-ai privit în oglindă ca o persoană bătrână, amuzantă.

 

Dar este Cineva care nu Se schimbă niciodată. El este mereu Același. Îți poți imagina așa ceva? Acela este Dumnezeu. El nu crește și nu îmbătrânește. Și nu uită, așa cum fac uneori bunicii.

Dumnezeu are întotdeauna grijă de tine. Te vede acum ca și copil mic, mai târziu când mergi la școală și chiar și când ești foarte bătrân. Dumnezeu a promis că te va purta mereu – acum și până când vei fi mare și bătrân, așa cum tatăl tău sau mama ta te poartă uneori pe umeri când obosești după o plimbare lungă.

Înapoi la locul altarului (Geneza 13)

 

   Soarele și vântul s-au certat odată și s-au întrebat care dintre ei l-ar putea convinge pe un călător să-și scoată paltonul. Când vântul sufla, călătorul își înfășura și mai strâns paltonul. Când soarele se arăta și îl încălzea, își scotea bucuros paltonul.

   Așa este și cu harul lui Dumnezeu față de copiii Săi. Dar - ne lăsăm întotdeauna îndrumați de Dumnezeu?

   Călătoria lui Avraam în Egipt fusese o „cale proprie”. În Egipt, Avraam nu avea niciun altar. Acolo, fusese temător, egoist, lipsit de credință și descurajat. Deși faraon îl îmbogățise și îi arătase bunătate - de dragul Sarei - Avraam, pe propriul său drum în Egipt, nu experimentase nicio bucurie în dragostea lui Dumnezeu.

   Dar după aceea Dumnezeu a avut milă de el. Dumnezeu i-a permis prietenului Său să simtă această pierdere, această mare lipsă - și Avraam a călătorit din nou spre nord, acasă în țara făgăduită, acasă la Betel, acasă la locul altarului. „Acolo a zidit un altar Domnului.”

   Fericitul Avraam!

   Se lăsase condus. Acum avea din nou un altar și trăia în strânsă părtășie cu Dumnezeu. Acum stătea din nou conștient sub cuvântul făgăduinței. Acum era din nou un predicator al dreptății, pașnic, altruist și implicat pentru Lot, „fratele” său. Cât de multe poate face harul lui Dumnezeu!

   Părtășia noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său, Isus Hristos (1 Ioan 1.3). Ce valoare are această părtășie pentru noi?

 

„Eu, zice Domnul, te voi învăța și-ți voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi.”

Psalmul 32.8

Liber

 

   Miles a crescut în SUA la începutul secolului al XX-lea. A început să fumeze la vârsta de 12 ani și să consume alcool la 17 ani. Viața lui s-a învârtit în jurul golfului și al baseballului. O vreme, a jucat cu mare succes într-un club de baseball, dar problemele sale cu alcoolul i-au adus și înfrângeri. Un accident sportiv i-a pus capăt brusc carierei sportive. În disperarea lui, a consumat în exces alcool și nicotină.

   Pastorul din orașul vecin l-a luat sub aripa lui protectoare pe sportivul disperat. Când acesta a încercat să-i explice lui Miles Evanghelia, Miles i-a răspuns suflându-i fum de țigară în față.

   Miles nu a primit niciodată o educație creștină, nu a mers niciodată la biserică sau la școala duminicală, nu a participat niciodată la ora de religie și nu a auzit niciodată Evanghelia. Dar, după multe conversații cu pastorul, și-a dat seama în sfârșit că este un păcătos pierdut și că într-o zi va sta în fața unui Dumnezeu sfânt la judecată. Nu a mai vrut să fugă de Dumnezeu sau să-și controleze singur viața.

   El a spus: „Tot ce puteam face era să-i cer lui Dumnezeu milă și să am încredere că El mă va accepta ca un păcătos pierdut care are nevoie de mântuire.”

   Miles L-a acceptat pe Isus Hristos ca Mântuitor al său. Rezultatul convertirii sale: „Chiar în aceeași zi, am fost eliberat de o dependență de nicotină de 15 ani și de o dependență de alcool de 10 ani, precum și de alte câteva practici imorale.” Miles a experimentat ceea ce a spus Isus: „Deci, dacă Fiul vă face liberi, veți fi cu adevărat liberi” (Ioan 8.36).

O ușă enervantă

 

„Cum se învârtește ușa pe balamalele ei, așa se învârtește leneșul în patul lui” (Proverbe 26.14).

Timp de mulți ani, ușa de la baie din casa noastră a fost o pacoste. Dacă nu era trasă tare, se balansa constant înainte și înapoi în balamale. Pur și simplu nu stătea nemișcată. Scotea un scârțâit constant și se lovea puternic de toc la fiecare rotire. Această rotire constantă era complet inutilă! Nimeni nu beneficia de ea - dimpotrivă, era enervantă. În cele din urmă, am rezolvat problema cumpărând un opritor de ușă.

Poate că această comparație te va ajuta să înțelegi mai bine versetul biblic de mai sus. În a doua parte a versetului este vorba despre o persoană leneșă care stă întinsă pe pat. Îți sună familiar? Poate stai încă în pat, chiar dacă ai dormit bine, și te tot învârți. Nu mai ești obosit, dar nici nu ai chef să te ridici. Pur și simplu stai întins și te tot învârți inutil în pat. La fel ca ușa băii noastre în balamale.

Acum, te rog să nu mă înțelegi greșit: Nu este vorba despre faptul că nu ai voie să dormi uneori mai mult. Dar lenea poate deveni o problemă atunci când devine o trăsătură de caracter. Cuvântul „leneș” însemna inițial: „A sta în pat atât de mult, încât acesta începe să se putrezească”. Astăzi, cel care este comod și lent, cel căruia nu-i place să muncească sau nu-i place să se miște sau să depună efort este numit leneș.

Opusul leneșului este harnic. Dumnezeu Se bucură dacă ești harnic - la școală și acasă.

El Se bucură când faci lucruri bune cu sârguință. Mai presus de toate, fii harnic în a citi Biblia și a te ruga! Ce-ar fi să te trezești mai devreme sâmbăta pentru a putea citi Biblia și a te ruga? Atunci vei avea parte de ceea ce spune cartea Proverbe despre cel sârguincios: „... sufletul celor harnici va fi săturat” (Proverbe 13.4).

...te voi ajuta!

 

   Ursula era mântuită și făcea tot posibilul să-L urmeze pe Mântuitorul. Se ruga, citea zilnic Biblia și încerca să pună în practică ceea ce citea. În ciuda acestui fapt, nu putea fi cu adevărat fericită.

   În necazul ei, s-a dus la învățătorul de la școala duminicală și i-a spus:

   - Nu mai am nicio speranță. Am încercat totul pentru a fi cu adevărat fericită. Toată lectura mea din Biblie și tot zelul meu au fost în zadar.

   - Crezi că Domnul Isus a murit pe cruce pentru tine?, a întrebat învățătorul, și că El a purtat păcatele tale?

   - Da, desigur, cred, a fost răspunsul.

   - Ce ai face dacă Domnul Isus ar fi încă aici pe pământ?, a continuat învățătorul.

   - M-aș duce imediat la El și L-aș ruga să-mi îndepărteze îndoielile și să mă facă cu adevărat fericită.

   - Și ce crezi tu - care ar fi răspunsul Lui?

   Ursula nu știa cum să răspundă la această întrebare, deși părea să se gândească foarte mult la ea, așa că învățătorul a repetat:

   - Ursula, ce ar răspunde Domnul Isus?

   A stat acolo pe gânduri încă o bună bucată de vreme. Apoi o rază de bucurie i-a apărut pe față și a răspuns:

   - El ar spune: Nu te teme... Te voi ajuta!

   Și-a dat seama cât de nechibzuită fusese, ignorându-L complet pe Domnul Isus, fiind preocupată de propriile fapte și îndoindu-se de dragostea Lui.

   Ori de câte ori îndoiala amenința să apară din nou în inima ei, își amintea de întrebarea pe care i-o pusese învățătorul de la școala duminicală. A învățat să-L aducă pe Domnul Isus în toate grijile ei. Cât de fericită a fost Ursula când gândurile ei n-au mai fost îndreptate spre ea însăși și spre faptele ei, ci spre dragostea Domnului Isus!

Noul Testament

 

Noul Testament a fost scris acum aproximativ 2.000 de ani și este format din 27 de cărți.

La început sunt cele patru Evanghelii, de la Matei la Ioan. Ele vorbesc despre Isus Hristos. Desigur, ele nu pot enumera tot ce a făcut El. Ele explică faptul că Isus este Mântuitorul (Mesia) prezis de profeții din Vechiul Testament. El este Fiul lui Dumnezeu care a devenit Om pentru a ne elibera de păcatele noastre. Isus vrea să fie Mântuitorul și Prietenul tău. Poți citi în Biblie cum se poate face acest lucru.

Fiecare Evanghelie se concentrează pe un aspect particular al lui Isus: Matei Îl prezintă ca Împărat, Marcu ca Slujitor, Luca Îl prezintă ca fiind Fiul Omului, Ioan ca fiind Fiul lui Dumnezeu. Toate Evangheliile descriu în detaliu cum a murit Isus pe cruce și cum a înviat dintre morți.

Urmează Faptele Apostolilor. Această carte relatează cum s-a răspândit vestea bună despre Isus. De la Ierusalim, a ajuns în curând în mari părți ale Imperiului Roman – până la noi, în Europa.

Urmează 21 de scrisori. Treisprezece dintre aceste scrisori (de la Romani până la Filimon) au fost scrise de apostolul și misionarul neamurilor, Pavel. Niciun autor nu este numit în Epistola către Evrei. Celelalte șapte epistole sunt scrise de Iacov, Petru (două epistole), Ioan (trei epistole) și Iuda. Scrisorile explică învățătura creștină și te încurajează să-L urmezi pe Domnul Isus.

Biblia se încheie cu cartea Apocalipsa. Aceasta vorbește în mare parte despre viitor. Într-o zi, Dumnezeu îi va pedepsi pe cei care au trăit fără Dumnezeu. Dar toți cei care cred în Isus nu trebuie să se teamă de viitor, pentru că ei vor fi cu Dumnezeu în cer.

Biblia te invită să crezi în Domnul Isus!

Vechiul Testament

 

Tu știi că Biblia a fost scrisă sub îndrumarea lui Dumnezeu. Prima jumătate, mai amplă, se numește „Vechiul Testament” și are 39 de cărți.

Vechiul Testament începe cu cele cinci cărți ale lui Moise. Prima carte (Geneza) relatează cum a creat Dumnezeu lumea și toată viața de pe pământ. A fost o creație perfectă. Dar, din nefericire, primii oameni s-au lăsat ispitiți de diavolul și au încălcat singura poruncă a lui Dumnezeu. Așa a intrat păcatul, răul, în lume. Cartea continuă să relateze despre începuturile umanității și despre un potop mondial. Apoi relatează despre viața lui Avraam, Isaac și Iacov, care au crezut în Dumnezeu și au trăit cu El. În a doua carte a lui Moise (Exod), începe istoria poporului Israel. Aceștia au fost descendenții lui Iacov. Ei au fost în sclavie în Egipt, dar Dumnezeu i-a eliberat și i-a condus în țara Canaan, care urma să fie a lor. Celelalte cărți ale lui Moise (Levitic, Numeri, Deuteronom) descriu calea până acolo și conțin reguli pe care Dumnezeu le-a dat poporului.

În cărțile istorice de la Iosua la Estera, poți citi despre ce au trăit israeliții în următorii 1000 de ani. Din nefericire, ei au fost curând necredincioși lui Dumnezeu, iar din cauza aceasta, El a trebuit să-i pedepsească. Totuși, El i-a chemat în repetate rânduri la pocăință. Apoi, odată cu Saul și David, a apărut monarhia. Cu toate acestea, mulți dintre împărații de mai târziu i-au condus pe oameni spre idolatrie, așa că Dumnezeu i-a alungat din țara lor. Doar o mică parte s-a întors mai târziu.

Cărțile poetice de la Iov la Cântarea Cântărilor conțin sfaturi pentru a trăi cu Dumnezeu și cum să facem față bucuriei și tristeții. Aceste cărți oferă mângâiere și încurajare.

Cărțile profetice de la Isaia la Maleahi sunt mesaje de la Dumnezeu către poporul Său. Printre altele, Dumnezeu a anunțat prin acești profeți un Mântuitor (Mesia) care va domni mai târziu în Israel ca Împărat al păcii.

Biblia este interesantă și captivantă!

Tâmplarul care și-a construit propriul viitor

 

   Într-un orășel trăia un om bogat care și-a câștigat averea prin muncă cinstită timp de mulți ani. Pe măsură ce îmbătrânea, simțea dorința de a împărtăși o parte din fericirea lui.

   După ce s-a gândit îndelung, a ajuns la un tâmplar – un om a cărui reputație în oraș era legendară. Cerea mult pe munca lui, dar toată lumea știa că ceea ce făceau mâinile sale iscusite dura o viață. În ciuda faptului că era atât de priceput, tâmplarul abia câștiga suficient cât să-și hrănească cei cinci copii. Cu toate acestea, lucra în fiecare zi de la răsărit până la apus și nimeni nu l-a auzit vreodată plângându-se de săracia lui.

   Într-o dimineață, bogatul a vizitat umilul atelier al tâmplarului.

   „Am o comandă specială pentru tine. Construiește o casă - dar nu orice casă. Ar trebui să fie un loc unde cineva se poate simți cu adevărat ca acasă. Nu face economii la materiale, alege doar cei mai buni meșteri. Casa este pentru o persoană foarte specială.”

   Tâmplarul a ascultat cu atenție. Ochii i-au strălucit când a primit acea comandă extraordinară. În sfârșit, o oportunitate de a-și demonstra adevărata pricepere!

   „Iată mai mult decât destui bani”, a continuat bogatul, întinzându-i o pungă plină. „Trebuie să călătoresc câteva luni. Când mă voi întoarce, casa trebuie să fie terminată - va fi un cadou și vreau să fac pe cineva foarte fericit.”

   Tâmplarul s-a apucat de treabă cu mare entuziasm. Fundația a fost turnată atât de solid, încât ar fi putut rezista secole. Zidurile se înălțau zi de zi, fiecare piatră fiind așezată cu cea mai mare grijă. Mândria lui de meșteșugar l-a împins să realizeze totul foarte bine.

   Când urmau să-i fie livrate grinzile acoperișului, negustorul i-a făcut o ofertă.

   „Am niște stejar, de calitate superioară”, a spus el, arătând spre o stivă de grinzi perfect modelate. „Dar are un preț.” Apoi a arătat spre o altă stivă: „Și acesta este stejar, din aceeași pădure, de fapt. Are doar câteva defecte minore - dar costă la jumătate.”

   Tâmplarul a ezitat. Grinzile arătau într-adevăr exact la fel. S-a gândit la copiii săi, care își doreau de luni de zile pantofi noi. De asemenea la fiica lui cea mare, care se căsătorea în curând și nu avea zestre. La soția lui, a cărei singură rochie a fost reparată atât de des, încât abia dacă a mai rămas ceva din materialul original. Cu banii pe care îi va economisi, ar putea...

   „Defectele sunt abia vizibile”, a continuat negustorul. „Și dacă sunt construite bine, aceste grinzi vor rezista la fel de mult.”

   Tâmplarul a luat decizia. „Le voi lua pe cele mai ieftine”, a spus el, simțind o ușoară înțepătură în stomac. Pentru prima dată în viața lui, și-a încălcat propriul cod de onoare.

   În seara aceea, cu mâna tremurândă, a trecut în factură prețul integral pentru grinzile de cea mai bună calitate. „Proprietarul nu va observa niciodată diferența”, și-a spus el. „Și casa va rezista în continuare.” Dar în noaptea aceea, a dormit foarte rău.

   Aceasta a fost prima sa înșelăciune conștientă - dar nu și ultima. De atunci înainte, a devenit din ce în ce mai ușor să facă economii și să încaseze diferența. Și cu fiecare act de înșelăciune, pierdea o bucată din demnitatea lui.

   Șase luni mai târziu, bogatul s-a întors.

   La predare, tâmplarul și-a prezentat cu mândrie lucrarea.

   „Iată cheia”, a spus el cu o încredere prefăcută. „Totul a fost făcut exact conform dorinței dumneavoastră.”

   Bogatul l-a studiat îndelung. „Știi”, a spus el în cele din urmă, „și eu am fost tâmplar. Cunosc fiecare mișcare, fiecare truc...”

   Apoi a făcut o pauză.

   Tâmplarul simțea cum îl trec toate transpirațiile. În acel moment și-a dat seama de întreaga însemnătate a deciziilor sale. Toată mândria sa, munca sa de-o viață - vânduse totul pentru câțiva bănuți.

   „Această casă”, a continuat bogatul, „a fost menită să fie un cadou foarte special.” A tras adânc aer în piept. „Un cadou pentru cineva care l-a meritat prin onestitate și muncă asiduă. Am vrut să-l fac fericit pe acel om.”

   Privirea lui s-a oprit asupra tâmplarului.

   „Această casă este pentru tine și familia ta.”

   Tâmplarul a înlemnit. Deodată, și-a văzut munca într-o altă lumină: defectele ascunse, manopera de proastă calitate, materialele ieftine - toate acestea vor fi acum propria lui casă. Monedele din buzunar îi erau grele ca plumbul. Nu numai că îl înșelase pe bogat, ci, mult mai important, pe sine însuși.

   Copiii lui vor crește într-o casă care spunea povestea promisiunii încălcate a tatălui lor.

 

Ursul brun sirian

 

În timpurile biblice, a fi păstor nu era doar obositor, ci și foarte periculos. Prădătorii cutreierau liberi. Unul dintre ei era ursul brun sirian (Ursus arctos syriacus).

Din nefericire, acest urs a dispărut astăzi din Israel, Iordania, Siria și Liban. Acum trăiește doar în regiuni foarte îndepărtate și muntoase din estul Turciei, Iran și Caucaz (Armenia). El este mare și puternic și are o blană maro deschis care îl ajută să se camufleze în munți. Deși pare destul de greoi, poate alerga surprinzător de repede. Și când o ursoaică are pui, îi apără cu curaj - acest lucru este scris în Biblie (2 Samuel 17.8 și Proverbe 17.12).

Dumnezeu este mult mai puternic decât orice animal, oricât de puternic ar fi acela. Dacă Îl ai de partea ta, sau cu alte cuvinte, dacă El este Păstorul tău, nu ai de ce să te temi. Încrede-te în El!

Biblia este inspirată

 „Căci nicio prorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii sfinți ai lui Dumnezeu au vorbit conduși de Duhul Sfânt.”

2 Petru 1.21

Poeții, când au o idee strălucită pentru o nouă poezie, spun: „Am inspirație!” Dar când vine vorba de apariția Bibliei, „inspirația” are o semnificație mai profundă. Aceasta este descrisă în versetul de mai sus.

În Biblie Îl cunoști pe singurul Dumnezeu adevărat. Acest Dumnezeu este Creatorul întregului univers. El este atotputernic, atotștiutor și omniprezent. Aceasta înseamnă că El poate face totul, știe totul și este pretutindeni în același timp.

Biblia îți arată, de asemenea, că există trei persoane ale divinității: Dumnezeu, Tatăl; Dumnezeu, Fiul; Dumnezeu, Duhul Sfânt. Aceste trei persoane ale divinității simt, gândesc și acționează în deplină armonie. Cu logica umană nu putem înțelege acest lucru, dar putem crede în Dumnezeul cel mare și Îl putem admira cu uimire.

Dumnezeu ar fi rămas inaccesibil pentru noi, oamenii, dacă Dumnezeu, Fiul, nu ar fi venit pe pământ acum 2000 de ani. El este Isus Hristos. El a devenit Om – o altă minune! – pentru a ne deschide calea mântuirii către Dumnezeu.

Și cine le-a arătat scriitorilor Bibliei ce trebuiau să scrie? Dumnezeu, Duhul Sfânt! Sub îndrumarea Lui, toți cei 40 de scriitori ai Bibliei au scris ceea ce Dumnezeu a vrut să ne transmită. Acest lucru se numește „inspirație” sau „insuflare”.

Trei puncte importante privind apariția Bibliei:

1. Dumnezeu este Autorul Bibliei, deoarece cuvintele Bibliei provin de la El.

2. Dumnezeu S-a folosit de oameni pentru a-I scrie cuvintele. Aceștia nu erau însă niște roboți scriitori, ci Dumnezeu S-a folosit și de experiențele și particularitățile lor personale.

3. Nu există în lume nicio altă carte mai importantă decât Biblia. De aceea, nu se poate scoate nimic din Biblie sau adăuga la ea.

Biblia este cea mai importantă carte!

Biblia este Cartea lui Dumnezeu

 

„ ...Moise a terminat în totul de scris într-o carte cuvintele legii acesteia. ”

Deuteronom 31.24

Cunoști Cartea lui Dumnezeu, Biblia? Încă nu? Nicio problemă! Pentru că aici, în acet blog, poți citi mereu versete din Biblie. Versetul de astăzi îl vom analiza mai în detaliu. Dacă ești deja un adevărat expert în Biblie, gândește-te cum ai explica cuiva ce fel de carte este Biblia.

Biblia este o carte foarte specială. Este foarte veche și, mai exact, este o colecție de 66 de cărți. 40 de autori diferiți au lucrat la ea pe o perioadă de 1.600 de ani. Dumnezeu le-a spus exact ce să scrie. Așadar, adevăratul Autor al Bibliei este Dumnezeu. De aceea, ea este cea mai importantă carte de pe pământ. Biblia spune despre ea însăși: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu” (2 Timotei 3.16). Cu toate acestea, ea nu a fost inițial scrisă în limba română, ci în limbile ebraică, aramaică și greacă veche. Ea a fost tradusă integral sau parțial în multe limbi. La sfârșitul anului 2023, numărul limbilor în care a fost tradusă Biblia era de 3.686!

Biblia are două părți mari: Vechiul Testament cu 39 de cărți și Noul Testament cu 27 de cărți. Textele sunt foarte diferite, de exemplu relatări, texte legislative, poezii și scrisori. Desigur, tot ceea ce relatează Biblia este adevărat.

Pentru a te orienta mai bine în Biblie, ea a fost împărțită în capitole și versete, ale căror numere sunt de obicei indicate pe marginea foii. „Deuteronom 31.24” înseamnă „Deuteronom (sau A cincea carte a lui Moise), capitolul 31, versetul 24”.

Când citești Biblia, poți fi sigur că ceea ce citești provine direct de la Dumnezeu. El a lăsat să fie scrisă cuvânt cu cuvânt.

Fii curios să afli ce vrea să îți spună Dumnezeu!

Voi binecuvânta (Geneza 12)

 

La Babel, Dumnezeu le-a încurcat oamenilor limbile și i-a împrăștiat pe tot pământul. Nu au reușit niciodată să-și recapete unitatea de odinioară, trăind în pace și în armonie – vorbind o singură limbă.

După potop, au trăit din nou mulți oameni pe pământ. Dar L-au uitat pe Dumnezeu și se închinau soarelui, lunii și stelelor. Oamenii se închinau chiar și animalelor. Și-au făcut idoli din lemn, piatră, argint și aur și le-au adus jertfe. Prin această idolatrie, au pierdut orice drept la binecuvântarea lui Dumnezeu (Romani 1.18-32). Terah, tatăl lui Avraam, a fost, de asemenea, un astfel de închinător la idoli (Ioan 24.2).

Dar Dumnezeu nu a mai vrut să lase omenirea să se descurce singură. El a inițiat un nou început. L-a chemat pe Avraam și i-a poruncit să plece. Era Avraam „mai bun” decât toți ceilalți oameni? Oh, nu! Dumnezeu l-a călăuzit conform alegerii harului (Romani 9.11). L-a chemat pe el, singur (Isaia 51.2), iar Avraam a ascultat și a plecat. A auzit glasul lui Dumnezeu și i-a urmat chemarea. Avraam a pornit la drum fără să știe unde va merge. Dar s-a încrezut în Domnul. S-a separat. A ascultat.

Dumnezeu l-a ajutat în această separare necesară și i s-a arătat ca „Dumnezeul slavei” și i-a oferit promisiuni glorioase. Avraam avea multe de lăsat în urmă. Dar acest Dumnezeu al slavei a fost mai mult pentru Avraam decât Caldeea: Dumnezeul slavei mi S-a arătat. Am încredere în El. Ceea ce a promis, va și împlini. Calea Lui este bună. Și țara în care mă conduce este mai bună decât Caldeea. El mă iubește și - eu Îl urmez.

Și astăzi, Dumnezeu pune chemarea Sa, porunca Sa, în legătură cu promisiuni:

Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit.

Vinde ce ai și vei avea o comoară în cer.

Despărțiți-vă de ei, și Eu vă voi fi Tată, și voi Îmi veți fi fii și fiice...

 

Chiar și astăzi, Dumnezeu dorește să binecuvânteze. El cheamă pe fiecare în parte.

Ai răspuns tu chemării Sale?

 

„Și oricine a lăsat case sau frați sau surori sau tată sau mamă sau soție sau copii sau pământuri pentru numele Meu, va primi însutit și va moșteni viața veșnică” (Matei 19.29).

 

„Seară specială în familie”

 

   Era o zi lucrătoare obișnuită – și totuși, cumva, totul părea că se desfășoară prea rapid.

   Tom stătea la masa din bucătărie, cu capul în mâini. Avea multe teme, iar fiecare oră de la școală fusese epuizantă astăzi. Ana și-a răsfoit caietul și a oftat. Simțea că nimic nu mersese bine astăzi.

   Mama a intrat în bucătărie cu telefonul în mână, în timp ce tata încă tasta rapid e-mailuri. Toată lumea era acolo - dar nimeni nu era cu adevărat prezent.

   „Încă una din acele zile”, a mormăit Tom.

   „Totul a fost atât de agitat”, a spus Ana încet, „și ne simțim cu toții cam obosiți.”

   Mama a ridicat privirea și a pus jos telefonul. S-a uitat la tata, care a făcut și el o pauză. Apoi a spus: „Ce părere aveți dacă am lasă astăzi totul deoparte? Fără telefoane, fără laptop. Să fim doar noi.”

   Tata a zâmbit. „O seară doar pentru noi? Sună minunat.”

   Spus și făcut. Mama și-a pus telefonul în sertar, iar tata și-a închis laptopul. În bucătărie, au pregătit împreună cina: pâine, castraveți, brânză, ouă și câteva clătite rămase de ieri. Nimic special – și totuși a fost cea mai bună mâncare din lume.

   Familia s-a așezat la masa din sufragerie. Era liniște și cald. Ana a vorbit despre o problemă dificilă de matematică, Tom a povestit cu entuziasm despre un joc pe care îl jucase cu Lukas în timpul pauzei. Mama a râs de un incident amuzant de la supermarket, iar tata a povestit despre o situație nebunească din tramvai.

   „Niciodată n-aș fi crezut că s-au întâmplat atâtea lucruri”, s-a minunat Tom.

   Ana a dat din cap. „Dacă asculți cu adevărat, îți dai seama cât de multe sunt.”

   Apoi și-a luat mica Biblie de pe raft, cea pe care o poartă mereu în rucsac, pentru că niciodată nu se știe. A răsfoit-o și a deschis-o la un verset.

   Cu o voce calmă, a citit:

   „Mulțumiți pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus pentru voi” (1 Tesaloniceni 5.18).

   Ea s-a uitat la ceilalți și a spus: „Cred că Dumnezeu vrea să ne facem timp, ca să putem vedea pentru ce putem fi recunoscători – chiar și în zilele stresante.”

   Tom a dat din cap și a spus: „La fel ca poporul Israel. Adesea ei uitau cât de mult bine le făcuse Dumnezeu, pentru că erau atât de ocupați cu ei înșiși. Dar când se opreau, își aminteau: Dumnezeu ne poartă de grijă.”

   „Este minunat”, a spus mama. Apoi și-au împreunat mâinile și au rostit o rugăciune. Fiecare dintre ei a spus câteva cuvinte:

   „Mulțumim că suntem sănătoși.”

   „Mulțumim pentru căminul nostru.”

   „Mulțumim că suntem împreună.”

   Atmosfera era caldă, ca lumina lumânărilor. După aceea, au stat la masă o bună bucată de vreme, jucând un joc și râzând împreună.

   În seara aceea, totul a fost diferit – nu pentru că s-ar fi întâmplat ceva interesant, ci pentru că nimic nu i-a distras.

   Și mai târziu, în timp ce stăteau în pat, Ana a șoptit: „Cel mai frumos moment de astăzi a fost faptul că am mâncat împreună”.

   Tom a răspuns: „Pentru mine, cel mai frumos moment a fost rugăciunea. M-a calmat cu adevărat.”

   În noaptea aceea, au dormit cu toții deosebit de bine – recunoscători, împliniți și conectați.
Fără telefoane mobile, fără laptop. Dar cu atâtea momente trăite cu toată inima.