Tu, preabunule Isuse

Tu, preabunule Isuse,

mi-eşti Mântuitor şi soare.

Tu mă-nveţi să-mi cresc iubirea

cea mai sfântă şi mai mare.

Tu-mi eşti mult mai mult ca mama

şi ca tatăl pentru mine.

Tu-mi dai viaţa şi puterea

ce mă creşte şi mă ţine.

Tu mai mult ca orice prieten

mă îndrumi pe căi curate,

Tu-mi creşti dorul şi avântul

spre virtuţi adevărate.

Tu mă mustri când fac răul,

Tu mă pedepseşti spre bine,

Tu veghezi să nu alunec

în pierzare şi-n ruşine. 

Răsăritul soarelui

   Vocea mătuşii răsuna veselă prin casă: „Trezirea, spălarea şi îmbrăcarea!”

   - Eu sunt aşa de obosit, mormăi Marin.

   - Dar vrem să vedem răsăritul soarelui pe munte! strigă Jana.

   Ea alergă în baie. Cât de repede trecea timpul astăzi! Şi apoi porniră. Au trebuit să se străduiască să meargă repede, pentru a ajunge la timp pe vârful muntelui. Şi apoi văzură cum soarele se înalţă. Razele lui aurii străluceau peste pădure. Nimeni nu spunea nimic. Mătuşa luase Biblia cu ea şi astfel le citi din Psalmul 19: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui... În ceruri El a întins un cort soarelui. Şi soarele ... răsare la un capăt al cerurilor şi îşi isprăveşte drumul la celălalt capăt; nimic nu se ascunde de căldura lui.” Apoi au cântat împreună: „O, Doamne mare” şi s-au întors bucuroşi acasă.

Scrisoarea lui Dumnezeu

   Andy era bolnav şi a trebuit să stea câteva zile la pat. Într-o zi a avut o surpriză frumoasă! A primit mai multe scrisori de la băieţii şi de la fetele din clasa lui. Ei i-au desenat imagini vesele şi i-au scris ce era nou la şcoală, de exemplu că s-a stricat clopoţelul de la şcoală, că Flavius are un mieluşel pe care l-a adus la şcoală şi că Dorin şi-a sucit glezna şi merge cu cârje.

   Dumnezeu ne-a trimis de asemenea o scrisoare – Biblia. Mesajul lui Dumnezeu este: Isus Hristos te iubeşte şi a murit la cruce pentru a purta pedeapsa pentru păcatul tău. El doreşte ca tu să vii astăzi la El şi să te încrezi în el. Dumnezeu are în lunga Sa „scrisoare-Biblia” şi un mesaj deosebit pentru copii: „Şi Isus le-a zis: «Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei»” (Matei 19.14).

   Sperăm că tu citeşti „scrisoarea lui Dumnezeu” şi cunoşti cu exactitate mesajele bune ale lui Dumnezeu.

„Repede, repede!“

   Victor era un băiat foarte nerăbdător. Aceasta s-a văzut de când a fost foarte mic. Când mâncarea nu era gata sau jucăria lui nu îi era dată imediat în mână, atunci dădea din picioare și striga: „Repede, repede!“ Părinții încercau fără rezultat să lucreze împotriva acestei nerăbdări.

   Și la școala duminicală, nerăbdarea lui Victor era văzută. Când copiii trebuiau să caute un verset în Biblie, Victor parcurgea rapid capitolul și dacă găsea versetul, se mișca nerăbdător și își înălța capul peste ceilalți copii care stăteau aplecați asupra Bibliilor lor. Învățătoarea lui de la școala duminicală, domnișoara V., avea de furcă cu nerăbdarea lui Victor.

   - Victor, îl îndemna adesea, îți vine așa de greu așteptarea?

   - Da, da, eu așa sunt, repede. Nu pot să aștept. La mine totul trebuie să meargă rapid!

   - Dar nu te gândești că a putea să aștepți este foarte important pentru noi toți și că Dumnzeu are mijoace și căi să ne învețe aceasta – poate chiar într-un mod care nu ne place deloc?

   Când copiii au venit duminica următoare la școala duminicală, vorbeau cu toții de-a valma. Se întâmplase o nenorocire: Victor a fost accidentat de o mașină și dus la spital.

   Cât de rău îi părea învățătoarei de la școala duminicală! Îi era așa de drag Victor cel nerăbdător! Imediat după prânz l-a vizitat la spital. Victor se afla în pat învelit bine și cu fața albă ca zăpada. El încercă să zâmbească și să fie curajos.

   - Este așa de greu să stai liniștit, spuse el, doctorul spune, că dacă mă străduiesc și nu dau din picioare, voi fi în câteva săptămâni iarăși sănătos.

   Dar au durat douăsprezece săptămâni, douăsprezece săptămâni lungi, până când Victor a putut să se ridice iarăși. Surorile medicale spuneau despre el: „Victor este cel mai curajos și cel mai răbdător băiat pe care l-am avut aici vreodată.“

   Este ciudat, veți gândi voi.

   Victor însă nu a reușit din propria lui putere să stea liniștit și să aștepte. Când domnișoara V. l-a vizitat iarăși, tocmai avea dureri mari. Le-a suportat cu răbdare. Când învățătoarea l-a lăudat, băiatul a spus: „Urmez sfatul dumneavoastră și mă rog, iar aceasta mă ajută.“

Anima și rugăciunea ei

   Anima a fost o fetiță hindusă într-un sat în Pandschab în India de Nord. Părinții ei erau creștini și mergeau duminicile regulat la biserica misiunii pentru a asculta Cuvântul lui Dumnezeu. Mulți oameni din sat făceau la fel, dar alții nu voiau să audă nimic despre Dumnezeu și se comportau față de creștini respingător, adeseori chiar dușmănos și răutăcios. Anima era adesea tristă din cauza lor.

   Într-o zi a recunoscut că sarcina ei era să se roage pentru acești oameni, pentru ca să fie mântuiți. Și de atunci s-a rugat în fiecare zi stăruitor în mod deosebit pentru acei bărbați, de care puținii creștini din sat se temeau mult. Anima se retrăgea de fiecare dată într-un colț liniștit, scotea din rochia ei un mic bilețel care cuprindea numele acelor bărbați și apoi se ruga pentru fiecare dintre ei în parte. Acest lucru l-a făcut un timp îndelungat, dar nu avea impresia ca rugăciunile ei să fie ascultate.

   Apoi Anima s-a îmbolnăvit într-o zi foarte grav. Și tocmai în timpul bolii ei a fost foarte apăsată, pentru că nu vedea nicio roadă a rugăciunii ei stăruitoare. „Mai ascultă Dumnezeu rugăciunea mea?“ se întreba deseori. Dar apoi și-a amintit de promisiunea sigură a Domnului Isus, că ascultă rugăciunea alor Săi. De aceea a continuat să se roage pentru acei bărbați din satul ei.

   Puțin mai târziu, Anima a murit. Când mama ei a pregătit-o pentru înmormântare, a găsit în rochia Animei hârtia cu multele nume.

   „Ce poate fi asta?“ a întrebat ea pe soțul ei. Dar nici acesta nu și-a putut explica ce însemna bilețelul. „Să-l arătăm misionarului când va veni pe la noi“, propuse el.

   Misionarul citi mirat bilețelul cu multele nume. El îi cunoștea bine pe acești bărbați. Ei i s-au împotrivit de multe ori și el își pierduse orice speranță să-i câștige pentru Evanghelie. Dar de ce notase micuța Anima tocmai toate aceste nume? Misionarul a rugat să i se dea bilețelul pe care l-a păstrat bine.

   Au trecut mai multe luni. În acest timp, misionarul pregătea iarăși o săptămână de evanghelizare în satul natal al Animei. Oare va veni cineva să asculte? Dacă va avea iarăși mari greutăți?

   În ciuda așteptărilor, mulți ascultători au venit la adunare și apoi L-au primit pe Domnul Isus ca Mântuitorul lor. Când misionarul a luat în acele zile încă o dată în mână lista micuței Anima și a citit-o cu atenție, a observat deodată ceva. A început să citească încă o dată. La final a fost foarte sigur: tocmai bărbații care au venit la credință, erau notați pe lista Animei! Doar doi dintre acești bărbați au rămas nepăsători față de Vestea Bună. Dar când în timpul săptămânii de evanghelizare, misionarul s-a rugat mai departe pentru acești doi bărbați, atunci și-au deschis și ei inimile, s-au întors la Dumnezeu și au crezut Evanghelia.

   „Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.“ (Iacov 5.16)