luni

Astăzi ... vi s-a născut un Mântuitor.

Astăzi ... vi s-a născut un Mântuitor.

Luca 2.11



Noua stea

 

   În drumul spre casă, Mandy își îmbrățișează ratonul. Ea șoptește atât de încet, încât doar animăluțul de pluș o poate auzi:

   - Și tu o să te chemi Willi, ca adevăratul Willi.

   Ca să nu se plictisească, bunicul Flint a pus un CD cu o întâmplare din Biblie.

   Departe, la est de Israel - acolo unde răsare soarele - au trăit odată niște oameni foarte deștepți. Aceștia priveau adesea stelele noaptea. Într-o noapte, când făceau din nou acest lucru, unul dintre ei a exclamat: "Priviți! Iată o nouă stea!" - Nici ceilalți nu mai văzuseră niciodată steaua respectivă.

   Probabil că steaua era pe cerul de vest, unde se afla țara Israel. "Trebuie să fie steaua unui nou împărat al iudeilor", și-au spus unul altuia. "Veniți, să mergem la Ierusalim să ne închinăm acestui împărat."

   Zis și făcut. Au împachetat daruri valoroase pentru noul împărat și au pornit la drum. A fost o călătorie lungă. Când au ajuns la Ierusalim, au fost surprinși să constate că nimeni de aici nu știa nimic despre un nou împărat! Dar au insistat și au întrebat până când au aflat unde urma să se nască noul împărat. Era în Betleem, foarte aproape de Ierusalim.

   Așa că au călătorit la Betleem și iată! - Dintr-o dată, steaua a fost din nou vizibilă și magii s-au bucurat! Steaua le-a arătat drumul până L-au găsit pe Isus. Atunci au căzut în genunchi în fața lui Isus, în fața noului împărat. Și-au despachetat darurile și i le-au dat.

   După aceea, Dumnezeu le-a arătat în vis că trebuie să se întoarcă din nou acasă. Și așa au făcut. Acum erau foarte bucuroși, pentru că Îl găsiseră pe Isus, Lumina lumii!

Isus a venit în lume pentru noi!

 

duminică

Fulgul de zăpadă

 

   Teodor a primit un microscop de ziua lui. El folosește fiecare minut liber pentru a descoperi lucruri uimitoare în microcosmos. De asemenea, se informează, citind. Și-a dat deja seama cu ochiul liber că fulgii de zăpadă au formă hexagonală. Cu toate acestea, toți arată diferit. Oamenii de știință confirmă această observație. Un fulg este hexagonal și arată diferit de orice alt fulg de zăpadă! Cum este posibil acest lucru?

   Teodor descoperă misterul.

   Din ce este făcut un fulg de zăpadă? Din molecule de apă. La orele de chimie, Teodor a învățat că apa (formula chimică: H2O) este formată din doi atomi de hidrogen și un atom de oxigen. Structura geometrică a moleculei de apă creează forma hexagonală simetrică a fulgului de zăpadă.

   Un fulg mediu este alcătuit din 1,6 trilioane de molecule de apă (adică 1,6 cu 21 de zerouri). Având în vedere acest număr uriaș, este imposibil ca toate moleculele de apă să se cupleze unele cu alte măcar o dată în același aranjament. Teodor își dă seama de acest lucru. De aceea, există multe sute de trilioane de fulgi de zăpadă hexagonali diferiți. În spatele acestei minunății se află ingeniosul Dumnezeu Creator. Teodor este convins de acest lucru.

 

   Dumnezeu … face lucruri mari pe care noi nu le înțelegem. El zice zăpezii: Cazi pe pământ! (Iov 37.5,6).

 


Ultima treaptă a scării

 
   Este după-amiază târziu și se lasă amurgul. Doar puțină lumină intră prin ferestrele mici în vechiul hambar în care tocmai a intrat Christoph, fiul cel mic al fermierului.
   Se uită la scara care duce la fânar. Christoph aude că cineva lucrează acolo sus. Nu poate fi decât tatăl său. Se îndreaptă spre scară și strigă în sus:
   - Ești acolo, tată? Pot să vin la tine?
   - Da, micuțul meu, vino aici sus!, se aude răspunsul.
   Christoph pune piciorul pe treapta cea mai de jos, dar apoi ezită. Se uită în sus cu teamă în ochi.
   - Tată, strigă el temător, nu pot vedea ultima treaptă! Tatăl râde și își încurajează fiul:
   - Pune piciorul pe scară cu încredere și urcă o treaptă mai sus, treaptă cu treaptă. Ultima treaptă este aici. Eu o văd și o vei vedea și tu când vei ajunge aici.
   Liniștit, Christoph începe acum să urce pe scară. Urcă cu grijă treaptă după treaptă și nu trece mult timp până când tatăl său îl întâmpină în vârf. Acesta și-a întins deja brațele puternice pentru a-și ridica iubitul copil peste ultima treaptă. Christoph este acum fericit să fie alături de tatăl său.
 

   Oare nu putem învăța o lecție valoroasă din această povestire? În viața noastră, de multe ori trebuie să începem ceva ce nu știm cum va continua și cum se va termina. Cineva trebuie să se mute într-un loc nou, altcineva trebuie să schimbe școala sau să înceapă un nou loc de muncă. Deseori am dori să vedem sfârșitul de la început. Dar Dumnezeul și Tatăl nostru credincios ne asigură că totul va fi bine dacă urmăm Cuvântul Său. El ne cheamă de sus: Nu vă faceți griji. Văd într-o lumina deplină cum se va sfârși totul. Mergeți mai departe cu încredere, pas cu pas, până când veți fi la Mine.

 


sâmbătă

Inventarea luminii electrice

 
   Într-o zi luminoasă de vară, lumina strălucitoare a soarelui te orbește. Dar nu poți vedea nimic într-o pivniță întunecată. Timp de mii de ani, oamenii au folosit lămpi cu ulei, lumânări sau torțe pentru a lumina întunericul. Astăzi este mult mai ușor, pur și simplu aprinzi lumina sau folosești lanterna cu LED. Dar cine a inventat, de fapt, lumina electrică?
 
O idee genială
   New York 1879: Thomas Alva Edison încearcă de zile și săptămâni întregi să își realizeze ideea. Experimentează cu electricitatea și știe deja multe despre ea. Unele materiale conduc rău electricitatea: fierul și plumbul de exemplu; în schimb alte metale, precum cuprul, argintul și aurul conduc foarte bine electricitatea. Alte materiale, cum ar fi sticla, lemnul sau ceramica, nu conduc deloc electricitatea.
   Thomas a observat totul cu atenție. Un fir metalic subțire se încălzește atunci când electricitatea trece prin el. Poate chiar să strălucească cu adevărat. Când Thomas lasă să treacă mai mult curent prin el pentru a-l face să strălucească mai tare, se întâmplă același lucru: sârma strălucește puternic și arde.
   Dar apoi are o idee genială! Fibrele de carbon conduc și ele electricitatea. El carbonizează câteva fibre de bambus și le face să strălucească prin fluxul de electricitate. Un bec de sticlă protejează fibrele de bambus de deteriorare sau de vânt și permite luminii să strălucească nestingherită.
 
Fii o lumină pentru Domnul Isus!
   Și alți câțiva cercetători au făcut încercări similare. Dar, în cele din urmă, invenția lui Thomas Edison a prevalat. În ultimii ani, becurile au fost înlocuite cu surse de lumină LED mai eficiente. Cu toate acestea, dulia becului amintește încă de firul E27 și E14 al inventatorului Edison.
   Să fim lumini! La fel cum electricitatea face să strălucească firul unui bec, poți străluci ca lumină în lume prin puterea lui Dumnezeu!
   Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri. Matei 5.16



Lumina în Biblie

Lumină și umbră
   Poți găsi antonime pentru multe adjective: cald și rece, umed și uscat, lumină și întuneric. Întunericul este acolo unde nu poate ajunge lumina: în pivniță, într-o peșteră, într-un tunel.
   Când o lumină strălucește, razele de lumină se răspândesc în toate direcțiile. Dar dacă există ceva în cale – un obiect care blochează calea luminii – se creează o umbră. Peste tot în spatele acestui obiect este întuneric – de acolo nu mai poți vedea lumina. Această zonă se numește spațiul de umbră. O umbră poate deveni astfel vizibilă pe un perete de culoare deschisă.
 
Lumină și întuneric
   Încă de la începutul creației, există lumină și întuneric.
   Dumnezeu a zis: Să fie lumină! Și a fost lumină. (Geneza 1.3)
   Dumnezeu a văzut că lumina era bună și Dumnezeu a despărțit lumina de întuneric. Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte. (Geneza 1.4,5)
   Cu ziua asociem luminozitatea, căldura, viața și lumina. Noaptea este întunecată, rece și înspăimântătoare.
   Nu după mult timp după ce Dumnezeu a creat lumea, oamenii au căzut în păcat. Păcatul înseamnă să încalci poruncile lui Dumnezeu. Păcatul înseamnă neascultare față de Dumnezeu. Păcatul înseamnă a face opusul a ceea ce spune Dumnezeu.
   Pe atunci, primii oameni aveau voie să mănânce toate fructele, cu excepția celor dintr-un anumit pom. Și ce au făcut ei? Adam și Eva au încălcat porunca lui Dumnezeu, au fost neascultători și au păcătuit.
 
Întuneric în inimă
   Din nefericire, din această cauză, primii oameni au trebuit să părăsească prezența lui Dumnezeu – soarele încă strălucea ziua și luna noaptea. Dar în inimile oamenilor părea să fie întuneric. Ceva se interpusese între Dumnezeu și ei, un obiect deosebit de mare și de greu. Acesta este păcatul. Dar Dumnezeu nu a vrut ca oamenii să trăiască în întunericul păcatului, El a avut întotdeauna un plan...

vineri

Maimuța, oglinda și vopseaua roșie

 
   Daudi și-a pus în față o oglindă.
   Cei care au venit în jurul focului ca să-l asculte s-au îmbulzit în jurul lui, ca să se privească.
   - Oglinda este un lucru înțelept, spuse Yohanna care tocmai terminase de cioplit un cățeluș din lemn.
   M’gogo își plimba privirea de la cățelușul cu ochi mari la cățelușul de lemn din mâna lui Yohanna.
   - Există o altă oglindă care vă dă posibilitatea să priviți dincolo de pielea voastră, lăuntrul vostru. Cei cu patru picioare care trăiesc în junglă vă vor ajuta să înțelegeți acest lucru.

   Vumbe era un maimuțel de culoare galbenă-cafenie pe care îl interesa totul și care își petrecea timpul scormonind în grămada de gunoi de lângă spitalul junglei.
   Într-o dimineață a dat peste ceva care i-a făcut o mare bucurie. Era un bidon de vopsea roșie, aproape gol. S-a grăbit să treacă printre tufele de spini și, strângându-și comoara, țopăia vesel.
   Tviga, girafa care a văzut totul, s-a gândit să dea alarma; și-a aplecat gâtul în timp ce Vumbe vorbea de unul singur, dându-și importanță. Înțelepciunea și curiozitatea sa de maimuță îl zoreau să deschidă bidonul și să-i cerceteze conținutul. Girafa bănuia ce se va întâmpla când capul lui Vumbe a dispărut până în dreptul urechilor pe gura bidonului.
   Fața maimuțelului a reapărut încet, dar deosebit de decorată. Vumbe simțea doar mirosul de ulei, dar oricum își învârtea ochii nu reușea să își vadă fața.
   Tviga tuși încet, stăpânindu-și cu greu râsul.
   - Vumbe, strigă girafa răgușită, fața ta nu-i va bucura prea mult pe ai tăi. Nici tu nu vei fi prea încântat când unchiul tău îți va trage câteva cu palma lui grea peste spate.
   Buzele lui Vumbe începură să tremure și două lacrimi mari se rostogoliră de-a lungul nasului pe bidonul cu vopsea.
   Cu o voce timidă a întrebat:
   - Ce să fac?
   Girafa rodea vlăstarele tinere ale tufei, reflectând. Apoi s-a întors spre Vumbe:
   - Ascultă, maimuțel neastâmpărat, dacă te apropii tip-til de spital, te urci în copacul de lângă fereastră și te uiți înăuntru, vei vedea o sticlă lucioasă, asemănătoare geamului. Uită-te în ea și îți vei vedea fața. Acest obiect folositor se cheamă oglindă. Este într-adevăr un geam al înțelepciunii… Cu ajutorul ei îți vei vedea pata și o vei putea îndepărta. Oglinda este făcută tocmai pentru aceasta.
   Maimuțelul n-a mai așteptat nicio clipă. A luat-o binișor spre spital, călcând cu atât mai atent, cu cât se apropia mai mult de clădire.
   Privi iscoditor prin gard, apoi trecu peste el; se uita în toate părțile. Acolo este copacul, ușa și iată și geamul înțelepciunii.
   A tras aer mult în piept și s-a furișat pe ușă. Oglinda era acolo, dar înainte să se fi uitat în ea, a auzit niște voci pe afară.
   Vumbe apucă oglinda, sări pe geam, de acolo pe o specie de măr și în sfârșit pe acoperiș.
   - Stai, hoțule!, strigă cineva și prin văzduh șuieră un bolovan.
   Gonind peste tufișuri și copaci, s-a oprit în sfârșit sub tufa Jifu. Tocmai voia să se uite în geamul înțelepciunii, dar a fost deranjat de șacal, prietenul hienei. Pe Vumbe îl amuza felul în care acesta se uita în oglinda pe care el o ținea subsuoară. S-a oprit privind la ea o clipă chiar și Simba, soția leului. Așa ceva încă nu s-a întâmplat. Apoi maimuțelul s-a dus spre casă, adică spre copacul Buiu, ca să-și pună în uimire prietenii și neamurile. Simțea că îi crește inima când observa că ochii tuturor se opresc holbați asupra sa.
   Vumbi scotea strigăte de mulțumire, dar se opri dintr-odată, când observă că Tviga se uita la el într-un mod ciudat.
   - Te-ai văzut deja în oglindă, maimuțelule?
   Vumbe a scuturat din cap și în aceeași clipă a observat că în fața lui dansa o pată de lumină. Mișcând oglinda, a văzut că pata de lumină de mărimea unei palme se mișca și ea.
   În el s-a trezit curiozitatea. A făcut ca pata de lumină să cadă în ochii întrebători ai lui Tviga. Girafa a clipit, a strâns din ochi și și-a tras capul din fața razelor.
   Vumbe a făcut vesel câteva tumbe și a dispărut în junglă.
   În umbra deasă și rece l-a văzut pe Lwa-Lwa, broasca țestoasă.
   Pata jucăușă de lumină a lucit orbitor în ochii lui mici ca de mărgele. Capul broaștei dispăru iute sub carapace și strigă ascuțit:
   - Să încetezi imediat, sau merg și spun totul bătrânilor familiei tale.
   Vumbe se legăna atârnat în coadă și bătea din palme, bucurându-se de propria lui glumă. Apoi a râs până l-a durut burta, când a văzut că pata de lumină care a căzut în ochii hipopotamului l-a făcut să strănute cu atâta putere, de ziceai că este un tunet.
   Tviga a trecut pe acolo și a spus cu vocea sa blândă:
   - Ești atât de absorbit de glume și de neastâmpărarea ta, încât uiți să te privești în oglindă! Ea este făcută să te privești în ea, nu ca să te joci cu ea! Cu lumina ei ai putea lumina locurile întunecoase și astfel te-ar putea ajuta să ocolești pericolul, adică șarpele sau leopardul.
   Vumbe a făcut o mutră nepoliticoasă și a zbughit-o pe vârful mușuroiului de furnici, de unde îi făcea semne M’bizi, hiena.
   Vumbe s-a coborât la hienă și i-a ascultat vorbele răutăcioase.
   - Maimuțelule, să nu asculți vorbele girafei! Ar fi bine să nu privești în acest obiect, ca să nu te apuce frica.
   Vumbe fu trecut de un fior și buzele i se uscară.
   - Învelește-l într-o frunză de banan și ascunde-l, îl sfătui M’bizi luând-o înspre grămada de gunoi.
   Neastâmpăratul maimuțel s-a hotărât să nu mai folosească oglinda decât o singură dată, pentru a-l orbi pe Niani care mânca tacticos o banană.
   Oglinda i s-a mișcat în mână. Niani și-a închis ochii, pentru că lumina orbitoare i-a căzut tocmai în față. Privea printre pleoapele întredeschise să vadă care este cauza celor întâmplate.
   Din cauza luminii orbitoare l-a văzut pe Vumbe ca prin ceață, iar în mâna acestuia zări ceva lucios.
   Tviga văzu că necazul se apropie. Niani se străduia să privească în direcția din care cădea lumina. Deodată izbucni în cele mai teribile cuvinte de maimuță ce puteau să iasă printre dinții strânși de furie. Pe veselul Vumbe căzu o amenințare atât de teribilă, încât aproape să-i înghețe sângele în vine.
   Cu dibăcia sa de maimuță bătrână, Niani curăță o banană mult prea coaptă; își întinse mâna păroasă și – poooc! Vumbe amețit se bălăngăni și împiedicându-se căzu pe spate, ținând deasupra capului oglinda. Fața îi era împodobită nu numai cu vopsea roșie, dar și cu banana prea coaptă care i s-a întins pe mutră.
   M’bizi, hiena, a râs răutăcios, când a auzit scâncetul de durere al maimuțelului și bufniturile înfundate ale loviturilor.
   Tviga a așteptat momentul prielnic, apoi s-a apropiat de copacul pe care stătea maimuțelul. Adierea răcoroasă ce venea din junglă îi mai alina durerea răcorindu-i cea mai sensibilă parte a trupului, umflată de lovituri.
   Dar așa este înțelepciunea de maimuță. Vumbe i-a întors spatele girafei, a luat oglinda și a învelit-o într-o scoarță de copac, ascunzând-o într-una din scobiturile copacului.

   - Biblia este oglinda cea mare, spuse Daudi; citind-o, vă veți vedea întocmai așa cum vă vede Dumnezeu. Ea este pentru a fi citită și nu pentru a fi purtată sau învelită și pusă bine. Biblia de pe raft nu-i folosește proprietarului.
   Dacă ești ușuratic față de cele scrise în ea, dacă le interpretezi greșit și amesteci cuvintele luându-le așa cum îți vine bine, îți vor aduce osândă și necaz.
   Ascultați chiar cuvintele Bibliei:
   Dar cine își va adânci privirile în legea desăvârșită, care este legea slobozeniei, și va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui (Iacov 1.25).
 

Louis și frica de întuneric

 
   - Putem să o încercăm?, întreabă Louis, ținând în mână noua sa lanternă.
   - Este foarte drăguță, spune mama. De unde o ai?
   - Tata a adus-o acasă de la serviciu, explică Louis. Tata a spus că este un cadou promoțional.
   - Minunat, spune mama. Ei bine, hai să tragem jaluzelele și să vedem dacă funcționează!
   - Plictisitor, clatină Louis din cap.
   Mama îl privește întrebător:
   - Plictisitor? Louis dă din cap.
   - Foarte plictisitor. Nu mai sunt un copil mic. Afară este mult mai interesant.
   - Afară?, întreabă mama. Un fel de plimbare nocturnă? Louis dă din nou din cap. Tata iese din sufragerie și spune:
   - Vin cu tine, Louis!
   Mama spune:
   - Bine, Louis. Acum se întunecă atât de devreme, deși este numai după-amiază. Astfel vei ajunge la culcare la timp.
   - O drumeție la sfârșitul după-amiezii, spune Louis și chicotește.
   Mama râde și ea și spune:
   -  Atunci lasă lanterna stinsă până atunci – altfel se va descărca bateria. Haide să o punem pe dulapul de pantofi de aici.
   Louis clatină din cap.
   - Vreau să o țin în mână. Nu o voi porni, promite el.
   După-amiaza se lungește ca o gumă de mestecat, se gândește Louis. De câte ori se uită pe fereastră, încă este lumină. Pur și simplu nu se întunecă. Nu se poate așa ceva!
   - Mamă, de ce nu se întunecă? Mama zâmbește.
   - Ce întrebare! Ceasul nu merge mai repede doar pentru că tu vrei să mergi la o plimbare după-amiază târziu astăzi. Joacă-te pe covorul tău cu mașini în loc să stai și să te uiți nerăbdător pe geam. Atunci nu ți se va mai părea că trece atât de încet timpul.
   Louis pleacă tropăind. Nu prea are chef să se joace cu mașinile. Scoate o carte cu ilustrații din dulap și începe să o răsfoiască.
   - Louis, Louis!, îl strigă tata pe băiat și, la scurt timp, se află în ușa camerei lui. Tata apasă întrerupătorul de lumină. Louis se sperie. Închide repede cartea.
   - Am tras doar un pui de somn, spune el și se uită la tata.
   - Doar un pui de somn, repetă tata și zâmbește. Louis țopăie spre fereastră. Este întuneric! Pe cer se văd doar luna și câteva stele minuscule. Dar Louis zărește și câteva picături de ploaie pe geam. Dezamăgit, se uită la tatăl său. Tata este și el puțin trist. Dar tata are o idee bună.  
   - Afară este întuneric, dar este umed, spune el. Louis dă din cap. Aici nu ne plouă, continuă tata.
   - Dar este lumină, se enervează Louis.
   - Această situație se poate schimba rapid, spune tata și stinge lumina. Aprinde iarăși lumina și o stinge din nou. Louis bate din palme de bucurie.
   - Nu mergem într-o excursie după-amiază târziu, spune tata, ci mergem într-o drumeție pe vreme rea în interiorul casei! Hai să stingem toate luminile și apoi mergem să explorăm. Trec împreună prin toate camerele. În ultima încăpere – holul – tata așteaptă până când Louis își pregătește lanterna. Apoi apasă pe întrerupătorul de lumină. Peste tot în jur este întuneric.
   - Apasă pe buton, îl instruiește tata. Clic. Lanterna aruncă o lumină puternică pe coridor.
   - Ești gata?, îl întreabă tata.
   - Gata! Cu lanterna în mână, se îndreaptă spre bucătărie. Tata deschide ușa. Louis luminează înăuntru.  
   - Oh, aici este o grădină de fructe și legume, spune tata, arătând spre bolul de fructe al mamei. Lângă el se află un castravete și câteva roșii. Drumul continuă înapoi pe coridor. În baie, descoperă un pârâiaș care bolborosește în timp ce tata pornește dușul. Pe coridor, scările se transformă într-un copac de cățărat. Apoi este rândul camerei lui Louis. Louis luminează camera. Lumina cade pe o mică cutie de sârmă. Tata și Louis își fac loc spre ea.
   - Aha, tata este uimit. În timpul plimbării noastre vedem și un hamster de câmp! În cușca sa, hamsterul Louis își face rondul. Louis chicotește.
   - Ești atât de amuzant, tată!
   - Mulțumesc foarte mult, fiule, spune tata cu o voce gravă. Ne continuăm drumul în sufragerie.
   - O bancă frumoasă, șoptește Louis.
   - O, da, aprobă tata. Ai vrea să o încerci? Louis se urcă pe canapea, pune lanterna lângă el și se sprijină pe spătarul canapei.
   - Foarte confortabil, spune el și se uită la tata. Unde este însă tata? Nu-l mai poate vedea pe tata. Louis se sperie.
   Acum Louis nu-și mai poate stăpâni lacrimile. Acestea se rostogolesc pe fața lui. Gâtul îi este atât de uscat, încât nu mai poate să-l strige pe tata. Este atât de speriat.
   - Louis, aude el deodată. Este vocea tatălui!
   - Louis, sunt aici, spune tata. Și se așază lângă Louis pe canapea și îl ia în brațe. Ți-a fost frică? Louis suspină tare.
   - Stăteam în fața ușii. Te-ai așezat pe canapea și ai luat lanterna cu tine. Pur și simplu nu mai eram în raza lămpii tale, Louis. Nu m-ai văzut atunci, explică tata, dar eu te-am văzut.
   Louis se cuibărește lângă tata și se liniștește încet.
   - Știi, Louis, tot așa este și cu Dumnezeu, gândește tata cu voce tare. Dumnezeu este Tatăl nostru. El este mereu acolo. Chiar dacă noi nu-L putem vedea, El ne vede mereu și pretutindeni!
   - Așa cum m-ai văzut și tu pe mine?, întreabă Louis.
   - Da, exact, dă din cap tata. Cred că am avut destulă aventură pentru astăzi. Haide, mai bine am aprinde repede lumina.
   Tata se ridică și apasă pe întrerupătorul de lumină. Lumina aceasta puternică este grozavă, se gândește Louis.



duminică

Tâlharul

 

   Nikolaus, Conte de Zinsendorf (1700 - 1760), s-a convertit la o vârstă foarte fragedă. Odată i-a spus unui prieten: „La vârsta de patru ani am început să-L caut cu seriozitate pe Dumnezeu”.

   Zinsendorf a întreprins multe călătorii care l-au dus prin toată Germania. El a spus peste tot, cu multă energie și bucurie, vestea cea bună.

   În timpul unei astfel de călătorii, pe care a făcut-o în slujba Mântuitorului său, a fost atacat odată de un tâlhar care i-a cerut banii. Contele i-a dat, apoi l-a bătut pe umăr și i-a spus: „Și acum, dragă prietene, dacă vei ajunge vreodată la spânzurătoare, amintește-ți că Isus Hristos a murit și pentru păcatele tale. Atunci vei mai putea fi acceptat în har și vei fi salvat”.

   Câțiva ani mai târziu, Zinsendorf se afla din nou pe drum. Din pură întâmplare, am spune noi, l-a întâlnit iarăși pe „tâlhar”. Acesta Îl acceptase pe Domnul Isus ca Mântuitor. Cuvintele contelui pătrunseseră adânc în inima lui și îl conduseseră la pocăință și la convertire.


 

Comoara ascunsă

 

   În Lyon a trăit odată o femeie care, la bătrânețe, a intrat în posesia unei mari comori.

   Ea trăise cu soțul ei în condiții modeste. După moartea soțului ei, a fost nevoită să se mute într-o cameră singuratică la mansardă. Încetul cu încetul și-a vândut toate bunurile pentru a putea trăi. Dumnezeu nu îi era necunoscut, dar abia dacă știa ceva despre Domnul Isus și despre ceea ce a făcut El pentru păcătoșii pierduți.

   Într-o zi a descoperit o mică adâncitură de formă pătrată sub tapetul de pe perete. Se ascundea un secret acolo? Când a bătut în acel loc, a sunat a gol. Poate că cineva a ascuns acolo o mare comoară, a murit și comoara a fost uitată, s-a gândit ea.

   Bătrâna a încercat agitată să ajungă la acea adâncitură ciudată. Dar, din nefericire, înăuntru nu erau ascunse argint și aur sau pietre prețioase, ci o carte veche și groasă. Dezamăgită, a vrut să o lase acolo și să refacă tapetul. Următorul ei gând, însă, a fost că acea carte ar putea conține valori mobiliare. Dar nici această speranță nu s-a concretizat.

   Când bătrâna și-a revenit puțin din dezamăgire, s-a întrebat: „De ce a fost ascunsă această carte cu atâta grijă? Cu siguranță, trebuie să aibă un conținut special și, prin urmare, să merite să fie citită.” Așa că a deschis din nou cartea și ochii ei au căzut pe Matei 6, versetul 25:

„De aceea vă spun: Nu vă îngrijorați de viața voastră, gândindu-vă ce veți mânca sa ce veți bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veți îmbrăca. Oare nu este viața mai mult decât hrana și trupul, mai mult decât îmbrăcămintea?”

   Aceste cuvinte au devenit atât de prețioase pentru ea, încât nu s-a oprit din citit până târziu în noapte din cartea pe care o găsise. A uitat să mai mănânce și să mai doarmă.

   Bătrâna și-a dat seama curând că a găsit cu adevărat o comoară mult mai prețioasă decât aurul și argintul. Micul ei spațiu de locuit nu mai părea la fel de sumbru ca înainte. Hrana zilnică nu mai părea la fel de săracă. Vedea dragostea lui Dumnezeu strălucind tot mai tare din cartea veche, astfel încât a uitat complet de situația ei sărăcăcioasă.

   De asemenea, din cartea pe care o găsise, L-a cunoscut pe Domnul Isus ca Mântuitor și Răscumpărător al ei. Inima ei era plină de bucurie și recunoștință. O, cât de mult a regretat că a trăit o viață întreagă fără Domnul Isus! Dar acum se bucura în speranța de a fi în curând cu El pentru totdeauna în gloria Sa.

   Ce înseamnă Biblia pentru tine?