Maimuța, oglinda și vopseaua roșie

 
   Daudi și-a pus în față o oglindă.
   Cei care au venit în jurul focului ca să-l asculte s-au îmbulzit în jurul lui, ca să se privească.
   - Oglinda este un lucru înțelept, spuse Yohanna care tocmai terminase de cioplit un cățeluș din lemn.
   M’gogo își plimba privirea de la cățelușul cu ochi mari la cățelușul de lemn din mâna lui Yohanna.
   - Există o altă oglindă care vă dă posibilitatea să priviți dincolo de pielea voastră, lăuntrul vostru. Cei cu patru picioare care trăiesc în junglă vă vor ajuta să înțelegeți acest lucru.

   Vumbe era un maimuțel de culoare galbenă-cafenie pe care îl interesa totul și care își petrecea timpul scormonind în grămada de gunoi de lângă spitalul junglei.
   Într-o dimineață a dat peste ceva care i-a făcut o mare bucurie. Era un bidon de vopsea roșie, aproape gol. S-a grăbit să treacă printre tufele de spini și, strângându-și comoara, țopăia vesel.
   Tviga, girafa care a văzut totul, s-a gândit să dea alarma; și-a aplecat gâtul în timp ce Vumbe vorbea de unul singur, dându-și importanță. Înțelepciunea și curiozitatea sa de maimuță îl zoreau să deschidă bidonul și să-i cerceteze conținutul. Girafa bănuia ce se va întâmpla când capul lui Vumbe a dispărut până în dreptul urechilor pe gura bidonului.
   Fața maimuțelului a reapărut încet, dar deosebit de decorată. Vumbe simțea doar mirosul de ulei, dar oricum își învârtea ochii nu reușea să își vadă fața.
   Tviga tuși încet, stăpânindu-și cu greu râsul.
   - Vumbe, strigă girafa răgușită, fața ta nu-i va bucura prea mult pe ai tăi. Nici tu nu vei fi prea încântat când unchiul tău îți va trage câteva cu palma lui grea peste spate.
   Buzele lui Vumbe începură să tremure și două lacrimi mari se rostogoliră de-a lungul nasului pe bidonul cu vopsea.
   Cu o voce timidă a întrebat:
   - Ce să fac?
   Girafa rodea vlăstarele tinere ale tufei, reflectând. Apoi s-a întors spre Vumbe:
   - Ascultă, maimuțel neastâmpărat, dacă te apropii tip-til de spital, te urci în copacul de lângă fereastră și te uiți înăuntru, vei vedea o sticlă lucioasă, asemănătoare geamului. Uită-te în ea și îți vei vedea fața. Acest obiect folositor se cheamă oglindă. Este într-adevăr un geam al înțelepciunii… Cu ajutorul ei îți vei vedea pata și o vei putea îndepărta. Oglinda este făcută tocmai pentru aceasta.
   Maimuțelul n-a mai așteptat nicio clipă. A luat-o binișor spre spital, călcând cu atât mai atent, cu cât se apropia mai mult de clădire.
   Privi iscoditor prin gard, apoi trecu peste el; se uita în toate părțile. Acolo este copacul, ușa și iată și geamul înțelepciunii.
   A tras aer mult în piept și s-a furișat pe ușă. Oglinda era acolo, dar înainte să se fi uitat în ea, a auzit niște voci pe afară.
   Vumbe apucă oglinda, sări pe geam, de acolo pe o specie de măr și în sfârșit pe acoperiș.
   - Stai, hoțule!, strigă cineva și prin văzduh șuieră un bolovan.
   Gonind peste tufișuri și copaci, s-a oprit în sfârșit sub tufa Jifu. Tocmai voia să se uite în geamul înțelepciunii, dar a fost deranjat de șacal, prietenul hienei. Pe Vumbe îl amuza felul în care acesta se uita în oglinda pe care el o ținea subsuoară. S-a oprit privind la ea o clipă chiar și Simba, soția leului. Așa ceva încă nu s-a întâmplat. Apoi maimuțelul s-a dus spre casă, adică spre copacul Buiu, ca să-și pună în uimire prietenii și neamurile. Simțea că îi crește inima când observa că ochii tuturor se opresc holbați asupra sa.
   Vumbi scotea strigăte de mulțumire, dar se opri dintr-odată, când observă că Tviga se uita la el într-un mod ciudat.
   - Te-ai văzut deja în oglindă, maimuțelule?
   Vumbe a scuturat din cap și în aceeași clipă a observat că în fața lui dansa o pată de lumină. Mișcând oglinda, a văzut că pata de lumină de mărimea unei palme se mișca și ea.
   În el s-a trezit curiozitatea. A făcut ca pata de lumină să cadă în ochii întrebători ai lui Tviga. Girafa a clipit, a strâns din ochi și și-a tras capul din fața razelor.
   Vumbe a făcut vesel câteva tumbe și a dispărut în junglă.
   În umbra deasă și rece l-a văzut pe Lwa-Lwa, broasca țestoasă.
   Pata jucăușă de lumină a lucit orbitor în ochii lui mici ca de mărgele. Capul broaștei dispăru iute sub carapace și strigă ascuțit:
   - Să încetezi imediat, sau merg și spun totul bătrânilor familiei tale.
   Vumbe se legăna atârnat în coadă și bătea din palme, bucurându-se de propria lui glumă. Apoi a râs până l-a durut burta, când a văzut că pata de lumină care a căzut în ochii hipopotamului l-a făcut să strănute cu atâta putere, de ziceai că este un tunet.
   Tviga a trecut pe acolo și a spus cu vocea sa blândă:
   - Ești atât de absorbit de glume și de neastâmpărarea ta, încât uiți să te privești în oglindă! Ea este făcută să te privești în ea, nu ca să te joci cu ea! Cu lumina ei ai putea lumina locurile întunecoase și astfel te-ar putea ajuta să ocolești pericolul, adică șarpele sau leopardul.
   Vumbe a făcut o mutră nepoliticoasă și a zbughit-o pe vârful mușuroiului de furnici, de unde îi făcea semne M’bizi, hiena.
   Vumbe s-a coborât la hienă și i-a ascultat vorbele răutăcioase.
   - Maimuțelule, să nu asculți vorbele girafei! Ar fi bine să nu privești în acest obiect, ca să nu te apuce frica.
   Vumbe fu trecut de un fior și buzele i se uscară.
   - Învelește-l într-o frunză de banan și ascunde-l, îl sfătui M’bizi luând-o înspre grămada de gunoi.
   Neastâmpăratul maimuțel s-a hotărât să nu mai folosească oglinda decât o singură dată, pentru a-l orbi pe Niani care mânca tacticos o banană.
   Oglinda i s-a mișcat în mână. Niani și-a închis ochii, pentru că lumina orbitoare i-a căzut tocmai în față. Privea printre pleoapele întredeschise să vadă care este cauza celor întâmplate.
   Din cauza luminii orbitoare l-a văzut pe Vumbe ca prin ceață, iar în mâna acestuia zări ceva lucios.
   Tviga văzu că necazul se apropie. Niani se străduia să privească în direcția din care cădea lumina. Deodată izbucni în cele mai teribile cuvinte de maimuță ce puteau să iasă printre dinții strânși de furie. Pe veselul Vumbe căzu o amenințare atât de teribilă, încât aproape să-i înghețe sângele în vine.
   Cu dibăcia sa de maimuță bătrână, Niani curăță o banană mult prea coaptă; își întinse mâna păroasă și – poooc! Vumbe amețit se bălăngăni și împiedicându-se căzu pe spate, ținând deasupra capului oglinda. Fața îi era împodobită nu numai cu vopsea roșie, dar și cu banana prea coaptă care i s-a întins pe mutră.
   M’bizi, hiena, a râs răutăcios, când a auzit scâncetul de durere al maimuțelului și bufniturile înfundate ale loviturilor.
   Tviga a așteptat momentul prielnic, apoi s-a apropiat de copacul pe care stătea maimuțelul. Adierea răcoroasă ce venea din junglă îi mai alina durerea răcorindu-i cea mai sensibilă parte a trupului, umflată de lovituri.
   Dar așa este înțelepciunea de maimuță. Vumbe i-a întors spatele girafei, a luat oglinda și a învelit-o într-o scoarță de copac, ascunzând-o într-una din scobiturile copacului.

   - Biblia este oglinda cea mare, spuse Daudi; citind-o, vă veți vedea întocmai așa cum vă vede Dumnezeu. Ea este pentru a fi citită și nu pentru a fi purtată sau învelită și pusă bine. Biblia de pe raft nu-i folosește proprietarului.
   Dacă ești ușuratic față de cele scrise în ea, dacă le interpretezi greșit și amesteci cuvintele luându-le așa cum îți vine bine, îți vor aduce osândă și necaz.
   Ascultați chiar cuvintele Bibliei:
   Dar cine își va adânci privirile în legea desăvârșită, care este legea slobozeniei, și va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui (Iacov 1.25).