Era puțin după miezul nopții. Totul era cufundat într-un
somn adânc. Întreg satul era liniștit, inclusiv casa Sabinei și a părinților
ei. Însă Norle, pisica familiei, nu-și găsea liniștea la picioarele patului
Sabinei, locul unde dormea de obicei. Tresărind la auzul unui trosnet și
zărind o strălucire puternică, asemenea unui foc, a scos un mieunat puternic și
a sărit direct pe fața Sabinei.
Sabina s-a trezit într-o clipită. Ce s-a întâmplat? A
simțit miros de fum, iar când a deschis ușa dormitorului, un val de căldură a
lovit-o. Casa scării era cuprinsă de flăcări. O panică puternică a pus
stăpânire pe ea. Casa ardea – ce trebuia să facă? Să sune la pompieri – da! A
vrut să coboare la parter și să-și trezească părinții, dar nu a putut; scara
era deja în flăcări. Calea îi era tăiată. Conștientizând gravitatea situației,
Sabina s-a repezit la fereastră și a privit în jos, disperată. Era prea sus ca
să sară. Era prinsă în capcană. A început să plângă cu suspine: „Ce să fac
acum?” Apoi, i-a venit un gând: rugăciunea – da, putea să se roage. „Doamne
Isuse”, a spus ea cu voce tremurândă, „uite, sunt aici în camera mea; arde, și
nu am nicio cale de scăpare. Te rog, salvează-mă – și pe mami, și pe tati, de
asemenea.” Abia a rostit aceste cuvinte, că o grindă s-a prăbușit chiar în fața
ușii ei.
Luată prin surprindere, a sărit în picioare. Stai - ce s-a
auzit? Cineva îi striga numele. S-a grăbit din nou spre fereastră. Și-a văzut
părinții jos, dar lângă ei se afla un băiat care dădea frenetic din mâini. O,
nu - era Manuel, băiatul pe care nu-l putea suferi, băiatul pe care nu-l plăcea
nimeni.
Dar acum, el era singura ei speranță. „Sabina, nu te teme
- te voi da jos de acolo! Îți voi arunca frânghia; leag-o bine sus!” a strigat
el, cât a putut de tare. Zis și făcut. Apoi, Manuel s-a cățărat, a luat-o pe
Sabina în spate - pe spatele lui puternic - și, împreună, au coborât.
Acolo a fost îmbrățișată de părinții ei, care fuseseră
extrem de îngrijorați pentru fiica lor. Însă Sabina avea un singur lucru în
minte. S-a apropiat de Manuel și și-a cerut scuze pentru comportamentul ei
răutăcios de mai demult. De atunci înainte, cei doi au fost văzuți adesea
împreună. Sabine nu a uitat niciodată că Dumnezeu îl trimisese pe fostul ei
„dușman” să-i fie salvator.
Ce credeți că putem învăța din această întâmplare?
Cunoașteți pe cineva pe care toți ceilalți copii îl resping? Îl respingeți și
voi? Dacă da, gândiți-vă la Sabina! Dumnezeu S-a folosit tocmai de băiatul pe
care ea – și toți ceilalți – nu-l plăceau și îl respingeau, pentru a o salva.
În ochii lui Dumnezeu, acel băiat era la fel de prețios ca oricine altcineva.
Să ne străduim să fim buni, chiar și față de copiii sau oamenii pe care, poate,
nu-i prea simpatizăm. Domnul Isus ne va ajuta în acest sens și ne va
binecuvânta.
