Jean-Henri Fabre (8)

 

Provocarea ta

Ce poți învăța de la Jean-Henri Fabre?

1. Uită-te cu atenție! Ia-ți timp să observi lucrurile mici din natură. O furnică, un păianjen, un gândac - fiecare ființă are o poveste de spus.

2. Nu te lăsa oprit de dificultăți. Fabre a provenit din cele mai sărace condiții și totuși a devenit un mare om de știință. Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu efortul tău, și tu îți poți realiza visele.

3. Dă-i onoare lui Dumnezeu. Când descoperi minunile creației, nu uita să-i mulțumești Celui care le-a creat. Fabre spunea: Eu Îl văd zilnic pe Dumnezeu. Și tu Îl poți întâlni pe Dumnezeu, marele Creator, în natură.

4. Gândește-te! Fabre a avut curajul să gândească împotriva curentului științific. Chiar dacă mulți susțineau că teoria evoluției este dovedită, observațiile din natură au spus altceva. Ai curajul să pui întrebări critice, să gândești singur și să împărtășești gândurile tale cu profesorii sau colegii tăi.

Data viitoare când vezi o viespe, un păianjen sau un țânțar, să te gândești că privești o minune creată de Dumnezeu – spre onoarea Numelui Său și ca semn pentru toți care au ochi de văzut.

Desigur, poate că aceste animăluțe sunt câteodată neplăcute și mai bine le ocolești. Dar Jean-Henri Fabre ne-a învățat că privim cu uimire la creație. Să-i urmăm exemplul – nu numai ca cercetători, ci și ca oameni care recunosc în natură semnătura Creatorului lor.

Jean-Henri Fabre (7)

 

Ce spune Biblia

Biblia afirmă mereu ceea ce Plinius și Fabre au descoperit în natură: „Cât de multe sunt lucrările Tale, Doamne! Tu pe toate le-ai făcut cu înțelepciune. Pământul este plin de bogățiile Tale” (Psalmul 104.24).

Făcut cu înțelepciune – tocmai aceasta vedem la viespea Cerceris, la fluture și la gândacul Byctiscus populi: înțepătura perfectă, instictul precis, designul genial – toate acestea sunt dovada unei planificări bine gândite și nu a întâmplării.

„Însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veșnică și divinitatea Lui se văd lămurit, de la creerea lumii, fiind înțelese de minte, prin lucrurile făcute de El, așa că nu se pot dezvinovăți” (Romani 1.20).

Pavel spune aici: Dacă privim la creație, Îl putem recunoaște pe Dumnezeu – puterea și natura Sa divină. Insectele sunt un exemplu foarte bun în acest sens. Dacă vezi cât de precis lucrează aceste creaturi minuscule, vezi inteligența și puterea marelui nostru Creator.

„Nu se vând oare două vrăbii cu un ban?” (Matei 10.29).

Domnul Isus spune că Dumnezeu Se îngrijește chiar și de cele mai neînsemnate păsări. La fel Se îngrijește de fiecare gândac; și cu cât mai mult Se îngrijește de fiecare om în parte. Cele mai mici creaturi au primit de la Dumnezeu tot ce aveau nevoie pentru a supraviețui: instinctul perfect, forma perfectă a corpului și instrumentele potrivite.

 

„Cerurile spun slava lui Dumnezeu și întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui” (Psalmul 19.1).

Stelele povestesc despre măreția lui Dumnezeu – dar și un mic gândac. Dacă înțelegi cum lucrează un răsucitor de frunze, te poți doar minuna și Îl poți lăuda pe Dumnezeu.

Jean-Henri Fabre (6)

 

Măreția în cele mai mici lucruri

Chiar și vechii romani au recunoscut acest adevăr. Savantul roman Plinius cel Bătrân (23-79 d.Hr.) a scris în lucrarea lui celebră „Istoria naturală” despre insecte: „De ce a echipat natura țânțarul cu atât de multe organe de simț? Unde i-a pus vederea? Unde i-a adăugat gustul? Unde a însămânțat mirosul? Unde a suflat acea voce aspră și relativ puternică? Cu ce finețe i-a fixat aripile, i-a alungit picioarele, i-a amenajat cavitatea goală ca abdomen și i-a aprins setea nemărginită de sânge, mai ales de sânge uman? Cu ce îndemânare i-a ascuțit acul pentru a pătrunde în piele și l-a creat cu dublă artă, făcându-l ascuțit pentru înțepare și în același timp gol pentru supt?

Admirăm umerii elefanților, cefele taurilor și atacurile lor sfidătoare, lăcomia de pradă a tigrilor și coamele leilor, în timp ce natura nu este nicăieri mai desăvârșită decât în cele mai mici animale.”

Plinius a trăit cu mult înainte de inventarea microscopului și nu a putut să privească în interiorul insectelor. De asemenea, el nu era un om credincios. Totuși, a recunoscut că desăvârșirea de neînțeles a acestor ființe minuscule ne îndreaptă spre un „duh superior”.

Aproape 2000 de ani mai târziu, Jean-Henri Fabre a confirmat această constatare prin observațiile sale minuțioase. Și astăzi, în secolul al XXI-lea, acest adevăr este mai actual ca niciodată.

Jean-Henri Fabre (5)

 

Problema soluțiilor „pe jumătate”:

O viespe, care ar ști doar „aproximativ” unde trebuie să înțepe, ar da greș. Atunci ori ar ucide gândacul (iar acesta s-ar descompune), ori nu l-ar paraliza corect (iar acesta ar fugi). Ca urmare, viespea nu ar mai avea niciun urmaș.

Un fluture, care ar alege planta „aproape corectă”, nu ar mai avea urmași. Omida ar muri, pentru că primește hrana greșită.

Un răsucitor de frunze, care nu ar tăia frunza suficient de precis, nu ar putea forma din aceasta un rulou. Atunci n-ar avea un cuib, n-ar mai fi generația următoare.

Nu există trepte intermediare utile. Ori întregul sistem funcționează perfect – ori deloc. Fabre a văzut în aceasta o dovadă clară a faptului că aceste abilități trebuie să fi fost prezente de la început. Ele nu au apărut prin pași mici, întâmplători.

Fabre și-a bătut chiar puțin joc de teoria evoluției și a ajuns la concluzia că evoluția presupune anularea logicii și a rațiunii. El a subliniat că evoluționiștii cred în idei fantastice precum: „liliacul este un șobolan căruia i-au crescut aripi; cucul este un șoim retras din viața profesională; melcul fără cochilie este un melc care și-a pierdut casa. Nimic nu îi împiedică pe evoluționiști să cerceteze originea animalelor. La orice au un singur răspuns: aceasta provine de la aceasta.”

Pentru Fabre, lucrurile erau clare: „Nu putem să nu recunoaștem obligativitatea existenței unui Spirit suveran, al Creatorului și Autorului ordinii și al armoniei ... spre gloria lui Dumnezeu, a Creatorului.”

El a scris odată: „Eu nu cred în Dumnezeu – eu Îl văd zilnic.” În fiecare insectă pe care a observat-o a descoperit amprenta degetelor unui Creator uimitor.

Pe 11 octombrie 1915, Jean-Henri Fabre a murit la vârsta de 91 de ani în casa sa din Provence. Soția lui îl cunoștea bine și îi cunoștea interesul pentru micile animale și a scris despre înmormântarea sa: „La cimitir au venit numeroase lăcuste și s-au așezat pe sicriul său, chiar și un melc s-a urcat pe el.”

Jean-Henri Fabre (4)

 

De ce a respins Fabre teoria evoluției

Charles Darwin, fondatorul teoriei evoluției, l-a numit pe Fabre un „observator neîntrecut” și l-a citat de mai multe ori în cartea sa Originea speciilor. Cei doi au avut un schimb prietenesc de scrisori. Totuși, în ciuda acestei aprecieri reciproce, Fabre a respins toată viața lui teoria lui Darwin. De ce? Pentru că ceea ce vedea în natură nu era compatibil cu ideea de întâmplare.

Teoria evoluției susține că toate comportamentele complexe au apărut prin mutații întâmplătoare și selecție naturală - pas cu pas, de-a lungul a milioane de ani. Însă Fabre a văzut că la insecte, acest lucru nu funcționează.