Eu îl cunosc (Geneza 18)

 

Este foarte impresionat când vedem cum Dumnezeu este atât de binevoitor și vine să-l viziteze pe Avraam în formă vizibilă și să-Și reafirme personal promisiunea Sa cu privire la un moștenitor:

„La anul pe vremea aceasta Mă voi întoarce negreșit la tine; și iată că Sara, soția ta, va avea un fiu.”

Într-o zi, la amiază, Dumnezeu L-a vizitat pe Avraam la stejarii lui Mamre, la trei kilometri nord de Hebron, pe drumul spre Ierusalim. Mamre înseamnă „putere”, iar Hebron „părtășie”. Acolo, Avraam a putut să-Și primească oaspetele ceresc. Condiția prealabilă pentru aceasta, însă, a fost ascultarea lui Avraam și separarea lui de orice rău. Căci a fi copil și a fi copil ascultător nu sunt același lucru. Un tată îi iubește pe amândoi. Dar numai copilului ascultător îi va mărturisi gândurile și planurile sale. La fel este și cu Dumnezeu. El spune:

„Să ascund eu oare de Avraam ce am să fac? ... Căci Eu îl cunosc...” Avraam a fost apoi pus la curent și cu planul lui Dumnezeu de judecată asupra locuitorilor Sodomei.

 

„Dacă Mă iubește cineva, va păzi cuvântul Meu și Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el și ne vom face locuința împreună cu el.”

Ioan 14.23

Căci din El, prin El și pentru El sunt toate

 

„Căci din El, prin El și pentru El sunt toate. A Lui să fie slava în veci! Amin.”

Romani 11.36

Jean-Henri Fabre (8)

 

Provocarea ta

Ce poți învăța de la Jean-Henri Fabre?

1. Uită-te cu atenție! Ia-ți timp să observi lucrurile mici din natură. O furnică, un păianjen, un gândac - fiecare ființă are o poveste de spus.

2. Nu te lăsa oprit de dificultăți. Fabre a provenit din cele mai sărace condiții și totuși a devenit un mare om de știință. Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu efortul tău, și tu îți poți realiza visele.

3. Dă-i onoare lui Dumnezeu. Când descoperi minunile creației, nu uita să-i mulțumești Celui care le-a creat. Fabre spunea: Eu Îl văd zilnic pe Dumnezeu. Și tu Îl poți întâlni pe Dumnezeu, marele Creator, în natură.

4. Gândește-te! Fabre a avut curajul să gândească împotriva curentului științific. Chiar dacă mulți susțineau că teoria evoluției este dovedită, observațiile din natură au spus altceva. Ai curajul să pui întrebări critice, să gândești singur și să împărtășești gândurile tale cu profesorii sau colegii tăi.

Data viitoare când vezi o viespe, un păianjen sau un țânțar, să te gândești că privești o minune creată de Dumnezeu – spre onoarea Numelui Său și ca semn pentru toți care au ochi de văzut.

Desigur, poate că aceste animăluțe sunt câteodată neplăcute și mai bine le ocolești. Dar Jean-Henri Fabre ne-a învățat că privim cu uimire la creație. Să-i urmăm exemplul – nu numai ca cercetători, ci și ca oameni care recunosc în natură semnătura Creatorului lor.

Jean-Henri Fabre (7)

 

Ce spune Biblia

Biblia afirmă mereu ceea ce Plinius și Fabre au descoperit în natură: „Cât de multe sunt lucrările Tale, Doamne! Tu pe toate le-ai făcut cu înțelepciune. Pământul este plin de bogățiile Tale” (Psalmul 104.24).

Făcut cu înțelepciune – tocmai aceasta vedem la viespea Cerceris, la fluture și la gândacul Byctiscus populi: înțepătura perfectă, instictul precis, designul genial – toate acestea sunt dovada unei planificări bine gândite și nu a întâmplării.

„Însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veșnică și divinitatea Lui se văd lămurit, de la creerea lumii, fiind înțelese de minte, prin lucrurile făcute de El, așa că nu se pot dezvinovăți” (Romani 1.20).

Pavel spune aici: Dacă privim la creație, Îl putem recunoaște pe Dumnezeu – puterea și natura Sa divină. Insectele sunt un exemplu foarte bun în acest sens. Dacă vezi cât de precis lucrează aceste creaturi minuscule, vezi inteligența și puterea marelui nostru Creator.

„Nu se vând oare două vrăbii cu un ban?” (Matei 10.29).

Domnul Isus spune că Dumnezeu Se îngrijește chiar și de cele mai neînsemnate păsări. La fel Se îngrijește de fiecare gândac; și cu cât mai mult Se îngrijește de fiecare om în parte. Cele mai mici creaturi au primit de la Dumnezeu tot ce aveau nevoie pentru a supraviețui: instinctul perfect, forma perfectă a corpului și instrumentele potrivite.

 

„Cerurile spun slava lui Dumnezeu și întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui” (Psalmul 19.1).

Stelele povestesc despre măreția lui Dumnezeu – dar și un mic gândac. Dacă înțelegi cum lucrează un răsucitor de frunze, te poți doar minuna și Îl poți lăuda pe Dumnezeu.

Jean-Henri Fabre (6)

 

Măreția în cele mai mici lucruri

Chiar și vechii romani au recunoscut acest adevăr. Savantul roman Plinius cel Bătrân (23-79 d.Hr.) a scris în lucrarea lui celebră „Istoria naturală” despre insecte: „De ce a echipat natura țânțarul cu atât de multe organe de simț? Unde i-a pus vederea? Unde i-a adăugat gustul? Unde a însămânțat mirosul? Unde a suflat acea voce aspră și relativ puternică? Cu ce finețe i-a fixat aripile, i-a alungit picioarele, i-a amenajat cavitatea goală ca abdomen și i-a aprins setea nemărginită de sânge, mai ales de sânge uman? Cu ce îndemânare i-a ascuțit acul pentru a pătrunde în piele și l-a creat cu dublă artă, făcându-l ascuțit pentru înțepare și în același timp gol pentru supt?

Admirăm umerii elefanților, cefele taurilor și atacurile lor sfidătoare, lăcomia de pradă a tigrilor și coamele leilor, în timp ce natura nu este nicăieri mai desăvârșită decât în cele mai mici animale.”

Plinius a trăit cu mult înainte de inventarea microscopului și nu a putut să privească în interiorul insectelor. De asemenea, el nu era un om credincios. Totuși, a recunoscut că desăvârșirea de neînțeles a acestor ființe minuscule ne îndreaptă spre un „duh superior”.

Aproape 2000 de ani mai târziu, Jean-Henri Fabre a confirmat această constatare prin observațiile sale minuțioase. Și astăzi, în secolul al XXI-lea, acest adevăr este mai actual ca niciodată.

Jean-Henri Fabre (5)

 

Problema soluțiilor „pe jumătate”:

O viespe, care ar ști doar „aproximativ” unde trebuie să înțepe, ar da greș. Atunci ori ar ucide gândacul (iar acesta s-ar descompune), ori nu l-ar paraliza corect (iar acesta ar fugi). Ca urmare, viespea nu ar mai avea niciun urmaș.

Un fluture, care ar alege planta „aproape corectă”, nu ar mai avea urmași. Omida ar muri, pentru că primește hrana greșită.

Un răsucitor de frunze, care nu ar tăia frunza suficient de precis, nu ar putea forma din aceasta un rulou. Atunci n-ar avea un cuib, n-ar mai fi generația următoare.

Nu există trepte intermediare utile. Ori întregul sistem funcționează perfect – ori deloc. Fabre a văzut în aceasta o dovadă clară a faptului că aceste abilități trebuie să fi fost prezente de la început. Ele nu au apărut prin pași mici, întâmplători.

Fabre și-a bătut chiar puțin joc de teoria evoluției și a ajuns la concluzia că evoluția presupune anularea logicii și a rațiunii. El a subliniat că evoluționiștii cred în idei fantastice precum: „liliacul este un șobolan căruia i-au crescut aripi; cucul este un șoim retras din viața profesională; melcul fără cochilie este un melc care și-a pierdut casa. Nimic nu îi împiedică pe evoluționiști să cerceteze originea animalelor. La orice au un singur răspuns: aceasta provine de la aceasta.”

Pentru Fabre, lucrurile erau clare: „Nu putem să nu recunoaștem obligativitatea existenței unui Spirit suveran, al Creatorului și Autorului ordinii și al armoniei ... spre gloria lui Dumnezeu, a Creatorului.”

El a scris odată: „Eu nu cred în Dumnezeu – eu Îl văd zilnic.” În fiecare insectă pe care a observat-o a descoperit amprenta degetelor unui Creator uimitor.

Pe 11 octombrie 1915, Jean-Henri Fabre a murit la vârsta de 91 de ani în casa sa din Provence. Soția lui îl cunoștea bine și îi cunoștea interesul pentru micile animale și a scris despre înmormântarea sa: „La cimitir au venit numeroase lăcuste și s-au așezat pe sicriul său, chiar și un melc s-a urcat pe el.”

Jean-Henri Fabre (4)

 

De ce a respins Fabre teoria evoluției

Charles Darwin, fondatorul teoriei evoluției, l-a numit pe Fabre un „observator neîntrecut” și l-a citat de mai multe ori în cartea sa Originea speciilor. Cei doi au avut un schimb prietenesc de scrisori. Totuși, în ciuda acestei aprecieri reciproce, Fabre a respins toată viața lui teoria lui Darwin. De ce? Pentru că ceea ce vedea în natură nu era compatibil cu ideea de întâmplare.

Teoria evoluției susține că toate comportamentele complexe au apărut prin mutații întâmplătoare și selecție naturală - pas cu pas, de-a lungul a milioane de ani. Însă Fabre a văzut că la insecte, acest lucru nu funcționează.

Jean-Henri Fabre (3)

 Trei minuni pe care nu le poate explica întâmplarea

1. Precizia de chirurg a viespii Cerceris

Fabre a observat că larvele viespii Cerceris se hrănesc cu anumite specii de gândaci. Viespea mamă găsește cu foarte mare siguranță acești gândaci și își paralizează prada cu precizie de chirurg, folosindu-și acul exact acolo unde se reunesc căile nervoase ale gândacului.

Gândacul nu se mai poate mișca, dar nu este omorât - rămâne proaspăt ca hrană pentru larva care iese din ou. Și mai remarcabil este faptul că larva care iese din ou se hrănește, cu o înțelepciune incredibilă, cu corpul prăzii sale. Începe cu părțile neimportante și păstrează organele vitale pentru final. Abia la sfârșit consumă creierul. Astfel, prada rămâne proaspătă tot timpul.

Fabre s-a întrebat: De unde știe viespea unde să înțepe? De unde știe larva cum trebuie să mănânce gândacul? Nimeni nu le-a învățat acest lucru! Nicio viespe nu și-a cunoscut vreodată părinții pentru a învăța acest lucru de la ei.

2. Instinctul botanic al fluturelui

Cum știe un fluture pe ce frunză să-și depună ouăle? Din uriașa diversitate de plante, el alege întotdeauna exact planta potrivită, adică pe cea de care larva sa va avea nevoie mai târziu pentru supraviețuire. Fabre a numit aceasta „instinctul botanic”.

Fluturele nu a participat niciodată la o prelegere de botanică. El nu a învățat niciodată să diferențieze plantele. Și totuși, de fiecare dată face alegerea corectă, din prima încercare, fără greșeli și fără să fi exersat înainte acest lucru.

3. Răsucitorul genial al frunzelor de plop

Un mic gândac cu trompă, Byctiscus populi, înțeapă țintit vena unei frunze fibroase de plop, pentru a reduce fluxul de sevă și a face ca frunza să se ofilească. Abia atunci o poate transforma într-un rulou, care servește drept cameră de copii pentru urmașii săi.

Mușcătura lui este mereu precisă - exact în locul potrivit, exact cu forța potrivită. Prea puțin, iar frunza ar rămâne rigidă. Prea mult, iar frunza ar cădea. El nu se înșală niciodată. Fabre s-a întrebat uimit: De unde a învățat acest gândac meseria atât de utilă de a usca sursele de alimentare ale unei frunze?

Jean-Henri Fabre (2)

 

Laboratorul în aer liber

La vârsta de 56 de ani, Fabre a reușit în sfârșit să-și îndeplinească visul. A cumpărat o bucată de teren viran în Serignan, în Provence, în sudul Franței. Acolo, în laboratorul său în aer liber, sub cerul albastru și cântecul cicadelor, s-a dedicat studiilor sale despre insecte, până la moartea lui.

Ceea ce a descoperit acolo a fost uluitor. În lucrarea sa în zece volume, „Souvenirs Entomologiques” (Memoriile unui entomolog), și-a consemnat observațiile, nu într-un limbaj științific sec, ci într-un mod care ar fi făcut cinste chiar și celor mai mari poeți. Iată ce scrie despre gândacul de bălegar: „Chestia merge, chestia se rostogolește; vom ajunge acolo, deși nu fără dificultate. O operațiune îndrăzneață pe care un pas greșit sau un fir de nisip care dezechilibrează povara o poate compromite.” Când gândacul încearcă să rostogolească bila de bălegar pe o pantă abruptă, Fabre comentează cu umor: „Cel puțin ia cealaltă cale, aceea te duce pe o pantă ușoară!” Dar gândacul rămâne încăpățânat. Bila și gândacul se rostogolesc „tot mai tare” în jos. „De zece sau douăzeci de ori va încerca ascensiunea până când perseverența sa va depăși obstacolele.”

Această combinație de observație precisă, umor și poezie a transformat opera lui Fabre într-un bestseller. Cărțile sale au fost traduse în 15 limbi și au captivat generații de cititori. Jean-Henri Fabre a fost chiar nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură în 1911, în ciuda faptului că era în primul rând un om de știință al naturii. Lucrările sale științifice au fost, de asemenea, capodopere literare. Din nefericire, nu a câștigat premiul, dar influența sa asupra literaturii și a științei se observă și astăzi.

Jean-Henri Fabre (1)

Cercetătorul insectelor care L-a văzut pe Dumnezeu în cele mai mici lucruri

Ne minunăm de universul infinit cu nenumăratele lui stele sau suntem impresionați de marile balene care înoată în ocean. Dar ce se întâmplă la nivelul la care trebuie să îngenunchem pentru a-l vedea? Un bărbat voia neapărat să știe exact ce se întâmplă acolo. Acum vă voi spune povestea adevărată a unui bărbat extraordinar, care a descoperit cele mai mari minuni în cele mai mici creaturi.

Jean-Henri Casimir Fabre s-a născut pe 21 decembrie 1823, în Saint-Léons, un mic sat din departamentul francez Aveyron. Familia sa era săracă, iar o educație părea imposibilă. Cu toate acestea, cu o sârguință neobosită, a învățat singur greaca și engleza și a perseverat. La vârsta de 19 ani, a primit diploma de pedagog și a început să lucreze ca profesor.

Însă inima lui Fabre bătea pentru altceva, și anume pentru micile creaturi pe care majoritatea oamenilor abia le observau. În timp ce alți oameni de știință colectau insecte moarte și făceau insectare, Fabre dorea să observe animalele vii în mediul lor natural. El a devenit pionierul unei cercetări complet noi, cunoscută astăzi sub numele de „cercetare de teren”.