Era o dimineață luminoasă, strălucitoare! Tatăl Aureliei aștepta de mult
timp o astfel de zi însorită pentru a face o excursie pe muntele din apropiere.
L-a invitat și pe vechiul său prieten și cei doi bărbați au hotărât să îi ia cu
ei pe Aurelia, în vârstă de cinci ani, și pe sora ei de trei ani.
Au urcat apoi în ritm lent spre vârful muntelui. O potecă abruptă și
pietruită i-a condus la destinația dorită.
Cât de frumos era să privești în vale la lacul de un albastru închis sau
să privești în sus la lumea atrăgătoare a munților!
În cele din urmă au ajuns pe vârf și s-au bucurat de splendoarea naturii
lui Dumnezeu. S-au oprit și la coliba unui cioban și au băut lapte proaspăt și
rece. – Ce ore prețioase au petrecut în natură!
Dar la ora trei după-amiaza a venit deodată ciobanul și i-a spus
tatălui:
- Uite, vine o furtună! Dacă vrei să ajungi acasă înainte să plouă,
trebuie să te grăbești!
Resturile delicioasei gustări au fost puse rapid în rucsac și cei patru
s-au grăbit cât au putut de repede. Tata a luat-o pe Aurelia pe umeri, iar
prietenul tatălui a cărat-o pe cea mică. Dar prietenul era încălțat cu sandale,
așa că nu putea înainta la fel ca tatăl Aureliei. A rămas din ce în ce mai mult
în urmă. Totuși, tatăl nu s-a oprit, pentru că furtuna se apropia cu pași
grăbiți. Părea să vină pe urmele lor.
S-a întunecat tot mai mult. Primele fulgere s-au ivit și un zgomot surd
de tunet se amesteca cu zgomotul monoton al încălțămintei solide a tatălui pe drumul
pietros. Furtuna se apropia din ce în ce mai mult, amenințând să se dezlănțuie
în orice moment.
La prima casă la care au putut ajunge, s-au grăbit să se adăpostească
sub acoperiș. Furtuna a început și au auzit un foșnet în aer. Ce se întâmpla?
Au văzut la câțiva metri distanță cum grindina cădea deja pe o pășune mănoasă
și cum aceasta a fost imediat acoperită cu un strat de grindină.
- Oh, unde este prietenul meu cu fetița noastră? a suspinat tatăl.
Aurelia i-a răspuns tatălui ei foarte calm:
- Tată, nu te teme, m-am rugat deja pentru ei!
A fost suficient ca tatăl să se liniștească? Primele picături grele
cădeau deja pe acoperișul sub care își găsiseră adăpost. Aurelia a fost uimită.
- Oh, nu m-a auzit Mântuitorul? s-a întrebat ea. Poate că Mântuitorul nu
mi-a răspuns, pentru că nu m-am rugat pe genunchi!
Aurelia, în vârstă de cinci ani, s-a pus imediat pe genunchi și s-a rugat:
„Dragă Mântuitorule, Tu poți să-i aduci pe cei doi cu bine aici, sub
acoperiș!
În clipa următoare, ploaia s-a oprit și nicio picătură nu mai umezea
pământul din câmpul lor vizual.
Au trecut aproximativ 10 minute până când prietenul a venit gâfâind
împreună cu micuța. Și iată că amândoi nu erau deloc uzi! Dar imediat ce au
ajuns sub acoperiș, furtuna s-a dezlănțuit într-un mod pe care nu-l mai
experimentaseră aproape niciodată. Furtuna, ploaia și grindina au măturat
totul, fulgerele au luminat cerul negru, tunetul a răsunat, dar toți erau teferi
și nevătămați sub acoperiș.
Deodată, Aurelia s-a dus în fața tatălui, l-a privit cu ochii ei rotunzi
și i-a spus cu o expresie serioasă pe față:
- Tată, ai văzut acum!
Da, tatăl văzuse și trăise cu adevărat cum Mântuitorul a oprit teribila
furtună de grindină de dragul micuței de cinci ani.
Copii, faceți din orice situație o rugăciune! Mântuitorul vă ascultă și
vă răspunde!
