O noapte neagră și adâncă se așternuse peste
satul din zona tropicală. Vântul ușor și cald de stepă mișca bananierii de
lângă colibe. Toți dormeau.
Chiar așa era? Nu, în casa șefului păgân al
satului pâlpâia o lampă. Soția șefului satului ședea lângă salteaua de paie, pe
care fiul ei zăcea cuprins de febră. Ea trăgea mereu pătura peste trupul lui,
ud de febră, dar de fiecare dată el o împingea violent înapoi. El delira și
țipa, iar biata mamă nu reușea să-l liniștească. Era lipsită de apărare în fața
fricii, pentru că știa:
„În seara aceasta băiatul vorbește aiurea,
mâine dimineață va fi inconștient și până după-amiază va fi mort. Nimeni nu
poate ajuta când apar aceste etape ale bolii. Când febra apare cu atâta forță,
nici măcar doctorul magician nu mai poate ajuta. De îndată ce un bolnav începe
să se înfurie și să vorbească nebunește, strămoșii decedați au întins deja
mâinile către persoana în cauză și nimeni nu mai poate face nimic, ci strămoșii
devin și mai furioși.”
Oh, ce mult zbucium era în inima de mamă a
acestei femei de culoare! Ar fi vrut să ajute în vreun fel, dar nu putea. Tot
ce putea face era să ude cu puțină apă buzele și fruntea băiatului. Mâinile îi
tremurau în timp ce făcea acest lucru, căci se temea că strămoșii ar putea să
ajungă și la ea doar din acest motiv.
Cu tristețe și fără speranță, biata mamă
veghea la patul băiatului ei bolnav. Și-a dat seama că strămoșii ajunseseră
deja la el. Deci nu mai putea interveni, ca nu cumva să nu aducă un dezastru
asupra întregului sat.
„Oh, mâine, când soarele va apune, totul se
va sfârși. Fiul meu va fi mort.”
Dis-de-dimineață, învățătorul Petere se
îndrepta în fugă spre stația de misiune. A bătut la fereastra dormitorului
misionarului.
- Domnule, fiul șefului satului este pe
moarte.
Soția misionarului a strigat:
- Ce s-a întâmplat cu Lukero?
- Are febră! Aseară s-a zbătut mult, acum
stă nemișcat, iar astăzi va muri dacă nu vii!
Soția misionarului, care era o asistentă
medicală iscusită, s-a îmbrăcat repede și l-a întrebat:
- Petere, și dacă vin eu, ce se întâmplă?
- Atunci Dumnezeul tău îl va ajuta pe Lukero
să trăiască.
Ea și-a luat repede geanta cu medicamente și
l-a urmat pe Petere în sat. Șeful satului stătea în fața colibei, părând foarte
supărat, iar mama stătea ghemuită în colibă lângă fiul ei inconștient.
Soția misionarului îl cunoștea bine pe
Lukero. Mâinile îi tremurau în timp ce pregătea seringa. Ea știa că Dumnezeul atotputernic
este Domn peste viață și moarte. Ea înțelesese că veselul Lukero suferea de
malarie cerebrală. Rugându-se, ea i-a administrat băiatului medicamentul:
„Doamne, ajută-ne acum în această suferință,
ca în curând să auzim din nou râsul vesel al lui Lukero.”
Apoi l-a așezat pe bolnav pe partea
cealaltă. Dar el nu a observat nimic.
Misionara a promis că se va întoarce în
jurul prânzului.
Petere a însoțit-o și în drumul spre casă.
Pe drum a întrebat-o:
- Va trăi, dragă doamnă?
- Cred că da; Dumnezeu îl va ajuta. Ce bine
că m-ai chemat!
În jurul prânzului, Lukero a primit a doua
injecție. Femeia a observat că băiatul reacționa. Slavă Domnului, a tresărit
când l-a înțepat! A deschis chiar și ochii pentru scurt timp, iar misionara a văzut
că Lukero a observat-o.
Spre seară, a trebuit să-i administreze a
treia doză. S-a grăbit să intre în colibă și, cât de mult s-a speriat, când a
văzut salteaua de paie rulată!
„Oare murise de era camera goală?”
Nu era nimeni acolo.
„Oare l-au îngropat deja?” i-a trecut prin
minte.
Deodată, soția șefului satului a apărut și
s-a uitat la fața îngrozită a misionarei.
- Oh, dragă doamnă, nu l-ai văzut pe Lukero?
Stă la soare, în cealaltă parte a colibei.
- Poftim?
Misionara s-a grăbit să iasă și a clătinat
din cap. Lukero stătea, într-adevăr, rezemat de peretele cald de lut, întinzându-i
bucuros mâinile. Era din nou pe deplin conștient. Ce miracol!
Șeful satului, tatăl lui Lukero, spuse
gânditor:
- Dumnezeul vostru este mai puternic decât
strămoșii noștri, și a strâns mâna misionarei în semn de mulțumire.
- O, șefule, viețile noastre sunt în mâinile
lui Dumnezeu și nu în mâinile strămoșilor! Dumnezeu face minuni și astăzi!
Pe drum spre stația de misiune, Petere era
alături de ea. Deodată a întrebat:
- Cum a fost posibil, dragă doamnă? Puteți
face magie mai bine decât vracii noștri?
- Dar, Petere, în această dimineață ai spus:
Dumnezeu îl va ajuta să trăiască! Dumnezeu ne-a trimis la voi ca să vă aducem
și să vă vestim Cuvântul Său, dragostea Sa, mântuirea Sa și puterea Sa
victorioasă. Suntem, de asemenea, recunoscători că avem medicamente. Dar dacă
Dumnezeu nu intervine și nu vindecă, niciun medicament nu va ajuta! – Petere,
cunoaște-L pe Dumnezeu!
O misionară
