Şi acum decide

Trei întrebări:

1. Îşi plac durerile?

   Fără ezitare răspunzi: Nu. Oamenilor le este aşa de teamă de dureri, încât au fabricat medicamente, ca de exemplu aspirina, pentru a le alina.

   Dar lui Isus Hristos nu i-a fost teamă de dureri. Înainte să fie răstignit, ar fi putut bea un „medicament de alinare“; I s-a oferit, ca tuturor celorlalţi condamnaţi. Dar El nu a vrut să-l ia. El a vrut să sufere pentru tine, în locul tău, pentru ca tu să nu mai trebuiască să suferi chinurile iadului. Pentru tine El a permis să I se bată cuie groase în mâini şi în picioare! I-ai spus „mulţumesc“ pentru aceasta? (Matei 27.34)

2. Îţi place să fii împreună cu camarazi răi?

   Nu! Nici la şcoală, nici la joacă nu cauţi tovărăşia lor, mai ales când ei mint, fură sau sunt obraznici.

   Dar Isus Hristos a fost răstignit între doi tâlhari! El a fost numărat între răufăcători, El, Cel drept! El a permis acest lucru, pentru ca să nu trebuiască să fii veşnic cu oamenii răi în iad. I-ai spus „mulţumesc“ pentru aceasta? (Marcu 15.27-28)

3. Îţi place să fii singur în întuneric?

   Deloc! Ţi-e teamă chiar să mergi în pivniţă.

   Isus Hristos, Mântuitorul, a rămas singur pe cruce. Tatăl Său nu L-a mai putut vedea, pentru că Isus a fost încărcat în acea clipă cu toate păcatele mele. De aceea s-a făcut deodată întuneric. Şi Isus atârna acolo, părăsit de Dumnezeu. Aceasta a făcut El şi pentru tine, ca tu să nu trebuiască să rămâi prea mult timp singur, fără Dumnezeu, în noaptea păcatului. I-ai spus „mulţumesc“ pentru aceasta? (Luca 23.44)

   Când tâlharul, care a fost răstignit alături de Isus, a înţeles că Isus a murit pentru el şi când acest om rău s-a rugat, Isus a ascultat rugăciunea lui şi i-a răspuns: „Astăzi vei fi cu Mine în rai!“ (Luca 23.42-43). Mântuitorul doreşte, ca şi tu să fii într-o zi la El în cer. El aşteaptă, ca tu să te rogi.

   Îngenunchează acum, tocmai acolo unde eşti şi adu-i Domnului Isus păcatele tale. Spune-i: „Dragă Mântuitorule, Îţi mulţumesc că ai murit pentru mine. Salvează-mă!“

   Şi apoi poţi să-ţi pui numele tău în acest verset frumos, pe care poţi să-l înveţi pe de rost:

   „Dispreţuit şi părăsit de oameni

   Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa.

   Dar El era străpuns pentru păcatele

   .........................................

   Pedeapsa, care dă pacea ................. a căzut peste El,

   şi prin rănile Lui este .............................tămăduit.“

(Isaia, capitolul 53, versetele 3 până la 5)

   Aici poţi nota data deciziei tale pentru Isus Hristos: .......................

Eu sunt acum pregătit

   Căpitanul se îndrepta încet spre port. Vaporul său trebuia să pornească curând pe mare. Era deosebit de rece. În faţa unui restaurant stătea un băieţel îmbrăcat sărăcăcios. Căpitanul îşi puse mâna pe umărul băieţelului şi îl întrebă:

   - Ce faci aici, micuţule?

   Băiatul răspunse cu o privire tristă:

   - Mă uit la lucrurile bune care există acolo înăuntru de mâncat.

   Căpitanul răspunse:

   - Mai este o jumătate de oră până la pornirea vaporului. Dacă ai fi îmbrăcat bine, dacă ai avea o faţă curată şi părul ordonat, te-aş lua în restaurant cu mine şi ţi-aş da ceva de mâncare.

   Cuvintele binevoitoare ale căpitanului i-au adus băiatului lacrimi în ochi. Şi-a trecut cu mâna peste păr şi a spus:

   - Eu sunt acum pregătit.

   Şi căpitanul răspunse:

   - Excelent! Vino cu mine în restaurant, vreau să-ţi dau de mâncare.

   În timp ce micuţul savura mâncarea, căpitanul îl întrebă:

   - Unde este mama ta?

   - Mami a murit când eram de patru ani.

   - Unde este tatăl tău?

   - De la moartea mamei nu l-am mai văzut pe tata niciodată.

   - Cine se îngrijeşte de tine? întrebă căpitanul mai departe.

   Băiatul răspunse:

   - Când mami a fost bolnavă, mi-a spus că Isus Se va îngriji de mine; ea m-a învăţat să mă rog lui Isus şi să-L iubesc.

   Căpitanul spuse:

   - Dacă ai fi îmbrăcat bine, dacă ai avea o faţă curată, te-aş lua cu mine pe vapor şi ai putea să-mi slujeşti.

   Băiatul se uită la căpitan şi spuse:

   - Domnule căpitan, eu sunt acum pregătit.

   Căpitanul îşi puse braţele în jurul micuţului şi spuse:

   - Vino cu mine, de acum îmi aparţii.

   Pe vapor, căpitanul îl prezentă pe băiat şi le spuse marinarilor:

   - El este micul meu servitor, numele lui este „Acum pregătit“. El este tot timpul pregătit, de aceea să nu-i daţi un alt nume decât „Acum pregătit“.

   Băiatul primi haine noi şi îşi executa cu credincioşie lucrarea. Ofiţerul îl îndrăgi foarte mult. La scurt timp totuşi, băiatul se îmbolnăvi, iar medicul vaporului îi spuse căitanului după câteva zile:

   - Am făcut tot ce am putut. Băiatul este foarte bolnav şi nu se va mai însănătoşi.

   Ofiţerul îl imploră pe medic:

   - Salvaţi-l, nu pot să-l pierd...

   Starea copilului se înrăutăţi totuşi văzând cu ochii. La scurt timp înainte de moartea lui, „Acum pregătit“ ceru să fie chemat căpitanul. El îl iubea foarte mult, iar cu glas slab spuse:

   - Domnule căpitan, te iubesc aşa de mult, ai fost aşa de bun cu mine... dar ştii, acum merg la Isus. Nu vrei să-i dai Lui inima ta, ca să ne revedem în cer? Isus te iubeşte, nu vrei să te laşi mântuit de El şi să devii creştin?

   Căpitanul a fost adânc mişcat şi răspunse cu glas tremurând:

   - Da, şi eu m-am gândit la aceasta; curând mă voi ocupa cu acest lucru.

   - Dar când? întrebă băiatul. Când vei fi pregătit să-ţi predai inima Domnului Isus?

   - Da... prea mult nu vreau să mai aştept.

   - Oh, domnule căpitan, lasă-te salvat de Isus. Când vei fi pregătit?

   Lacrimi îi curgeau pe obraji. Atunci ofiţerul îngenunche şi se rugă:

   - Eu sunt acum pregătit, acum pregătit...

   Şi acolo, pe genunchi, ofiţerul şi-a predat inima şi viaţa Domnului Isus.

   Cititorule, eşti şi tu acum pregătit?

Binoclul

 

   Părinţii Danielei locuiau pe ţărmul Mării Nordului. Bunicului ei îi făcea plăcere să se plimbe pe dig. Cu binoclul său, pe care îl purta de cele mai multe ori cu sine, putea vedea până pe ţărmul olandez.

   - Pot să mă uit şi eu? întrebă Daniela. Bunicul îi dădu voie. Câte nu erau de văzut! Ceea ce se afla la o mare depărtare stătea deodată foarte aproape de ea: oile care păşteau pe dig, vapoarele care alunecau pe apă – chiar oamenii puteau fi recunoscuţi.

   Binoclul este un obiect minunat. Daniela nu a mai vrut să-l lase din mână.

   Tot aşa este şi cu credinţa. Credinţa ne aduce aproape lucrurile veşnice, divine. Ce este ascuns omului necredincios, pentru credincios este realitate vie.

   „Credinţa este o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd“, scrie în Evrei 11, unde ne sunt prezentaţi o mulţime de bărbaţi ai Vechiului Testament. Ei au cunoscut şi au folosit binoclul credinţei.

   Cine Îl cunoaşte pe Domnul Isus ca Mântuitor al său, poate privi la cerul deschis. „Pe Isus Îl vedem încununat cu slavă şi cu cinste“ (Evrei 2.9).

   Da, binoclul credinţei ne deschide chiar privirea pentru lucrurile viitoare. Creştinul născut din nou se uită după venirea Domnului său iubit, care Îşi va lua pe răscumpăraţii Săi curând acasă şi îi va duce în casa Tatălui.

   Să nu ne uităm plini de griji la zilele care vor veni. Să ne încurajăm că poate nu va mai trebui să folosim mult timp binoclul credinţei şi să privim bucuroşi spre Acela care a spus: „Da, Eu vin curând!“ (Apocalipsa 22.20).