Sebi singur acasă

   - Nu, n-am nevoie de pantaloni noi! Sebi nu vrea să facă drumul obositor în oraş împreună cu mama şi Carolina. Sebi are o idee sclipitoare...

   - Sebi! strigă mama cu o jumătate de oră înainte de plecarea autobuzului. Te rog pregăteşte-te! Totul rămâne liniştit. Mama aleargă pe trepţi în sus. Sebi! Unde eşti? Linişte. Carolina, care se află deja în cărucior, scoate câteva sunete.

   Mama caută: în pivniţă, în grădină. Nimic! Sebi a dispărut ca în pământ. Acum mama îşi dă seama că Sebi nu vrea să meargă în oraş. Atunci se decide să plece fără el, îşi ia geanta şi împinge căruciorul afară.

   Sebi aude cum se învârte cheia de la uşa casei în broască. El chicoteşte bine dispus. Ascunzătoarea lui este ideală. Sebi a câştigat! Se hotărăşte să mai rămână puţin acolo unde este: şi anume, în cutia de la pat. Poate că mama este aşa de dibace, că se întoarce repede înapoi pentru a-l surprinde. Atunci trebuie să meargă cu ea. Dar Sebi este mult mai dibaci! Ea nu îl va găsi.

   Mama nu se întoarce. În cutia de la pat este cald şi înăbuşitor. Pe Sebi îl cuprinde pentru o clipă spaima: dacă nu mai poate ieşi acum... Dar totuşi reuşeşte, cu toate că este foarte istovitor să iasă din cutia de la pat. 

   Pentru prima dată, Sebi este singur acasă. În casă este linişte. Lui Sebi nu-i face plăcere niciun joc. Este plictisitor. Nu-i face plăcere nici măcar ascultatul unei poveşti. Victoria asupra mamei este o victorie supărătoare, plictisitoare. Mai bine era dacă mama s-ar fi întors să vadă de el. Aşa de greu nu era de găsit în ascunzătoarea lui!

   Dumnezeu a ştiut exact unde se afla Sebi. Este bine că Dumnezeu ştie întotdeauna acest lucru, gândeşte Sebi. Acum, gândeşte Sebi mai departe, Dumnezeu ştie unde mă aflu; şi că îmi este frică, pentru că sunt singur şi am o conştiinţă rea. Aceasta îl mângâie.

   O cheie zornăie afară. Sebi ascultă cu atenţie. Este mama! Mama răsuflă uşurată când îl vede pe Sebi, şi Sebi când o vede pe mama.

   - Nu am putut urca în autobuz fără să ştiu unde eşti, Sebi, spune mama.

   - Iartă-mă, spune Sebi. Niciodată nu mă mai ascund de tine!

   Aceasta este o promisiune.

X-ul roşu

   În Bata, cel mai mare oraş al Guineei ecuatoriale, s-a dat dispoziţia, ca toate clădirile de la strada principală să fie construite din beton şi să aibă cel puţin două etaje. Şi de câtva timp, autorităţile au hotărât ca toate casele, care nu îndeplinesc aceste cerinţe, să fie modificate corespunzător sau să fie construite din nou. Altfel vor fi dărâmate.

   Clădirile respective au fost marcate cu un X mare şi roşu. Câţiva posesori de case au început imediat cu modificarea sau reconstruirea. Alţii n-au făcut nimic, iar alţii au dat încă o dată cu vopsea peste X-ul roşu, şi-au reparat puţin casele şi au plantat flori, ca să arate mai bine. Astfel sperau să scape cu bine. Când s-a scurs timpul, unii s-au gândit: autorităţile nu vor pune în aplicare ameninţarea lor.

   Dar într-o zi a venit fără o preatenţionare un buldozer mare şi a distrus toate casele care au fost marcate odinioară cu un X roşu şi nu au fost modificate conform cerinţelor. Dar toate casele, care au corespuns hotărârilor prin faptul că au fost modificate, au fost lăsate în picioare. La celelalte nu a folosit nici vopsitul, nici florile frumoase.

   Şi Dumnezeu are un etalon – norme morale pentru om. Orice păcat este în contradicţie cu natura Sa sfântă. De aceea El trebuie să condamne păcatul şi pe păcătos. Dar înainte dă fiecăruia dintre noi posibilitatea să se întoarcă la Dumnezeu. El vrea să înnoiască din temelie inima şi viaţa noastră prin credinţa în Hristos.

   Doar îmbunătăţiri pur exterioare, care se fac după propria gândire, nu pot ocroti pe nimeni în faţa judecăţii.

Numărul telefonic al poliţiei, salvării, pompierilor 112

   Este într-o zi de luni. Nicu stă la masa lui şi se gândeşte intens la temele de casă la matematică. La ultimul test a primit un şase. La şedinţa cu părinţii, profesorul de matematică s-a plâns de el. De aceea Nicu trebuie să-şi rezolve acum temeinic temele de casă.

   Deodată aude gălăgie afară. Nicu se uită pe fereastră. Pe stradă, direct în faţa casei lor, stă un microbuz albastru. Şoferul a coborât din maşină şi a sărit în mijlocul şoselei. „Ajutor, ajutor...“, strigă el deznădăjduit şi dă din braţe.

   În spatele autobuzului arde cu vâlvătăi mari. Fum negru tâşneşte din ferestre şi din uşa deschisă a şoferului. „Ajutor, ajutor, chemaţi pompierii!“ urlă bărbatul. Pasagera de lângă şofer stă pe trotuar albă ca varul. De groază îşi ţine ochii închişi.

   Nicu aleargă repede la bucătărie.

   - Mami, trebuie să sunăm la pompieri. În faţa casei pe stradă arde un autobuz! strigă el agitat. Mama aruncă o privire pe fereastră şi vede imediat ce se întâmplă afară.

   Ea aleargă pe hol, pune mâna pe telefon şi formează: 1 - 1 - 2. „Da, aici centrala poliţiei, salvării, pompierilor din N.“, se anunţă o voce la celălalt capăt al firului. „Numele meu este Irina Horea şi în faţa casei noastre pe strada Morii arde un microbuz“, se bâiguie mama în receptor.

   „Există răniţi sau există pericolul ca incendiul să cuprindă vreo casă?“ întreabă vocea. „Nu“, spune mama, „pasagerii au coborât.“ -  „Atunci vă rog să aveţi grijă ca nimeni să nu stea aproape de autovehiculul incendiat. Rezervorul de benzină poate exploda. Noi ne aflăm deja pe drum, strada Morii, ce număr aveţi la casă?“ - „Doisprezece“, răspunde mama şi pune receptorul jos.

   - Tu rămâi aici în casă, spune categoric mama lui Nicu, în timp ce eu îi atenţionez pe oamenii de pe stradă.

   Imediat Nicu aleargă în camera lui şi ocupă postul de observaţie în spatele ferestrei. El poate vedea totul foarte exact: autobuzul, care arde cu vâlvătaie, oamenii şi pe mama care tocmai iese acum din casă. Mama le vorbeşte celor doi liniştindu-i. Apoi îi trage pe cei doi o bucată bună de la autobuz într-o intrare de la o casă.

   „Unde rămân pompierii?“ se întreabă Nicu. Dar imediat aude sirena. Cu roţile scârţâind, o maşină ia curba după colţ şi se opreşte aproape în spatele autobuzului incendiat. Doi bărbaţi în uniforme albastre coboară în acelaşi timp din maşină: POLIŢIA.

   Iarăşi se aude sirena. De data aceasta sunt două autovehicule. Nicu poate să constate acest lucru după sunetele diferite. Pompierii nu desfac un furtun cu apă, ci apar la faţa locului cu mai multe stingătoare cu spumă.

   Cu şuierat puternic, flăcările dispar sub o pătura de spumă. Chiar prin fereastra închisă, Nicu simte miros de ars. Miroase urât a cauciuc şi a plastic ars. Acum pompierii desfac totuşi un furtun mic de apă. Autobuzul este udat temeinic. Încet, fumul dispare.

   Pompierii cu jachetele lor de un roşu aprins împachetează. Pentru ei, un astfel de incendiu este un lucru zilnic. Unul dintre poliţişti scrie un proces-verbal al accidentului. Celălalt stă la maşina de poliţie şi transmite prin radio.

   Tocmai când pompierii urcă în maşina lor, se apropie un vehicul de remorcare. „Servciul de remorcări“ este scris cu litere mari pe cabina conducătorului. Doi bărbaţi în haine de lucru coboară din maşină şi încep rapid munca. Ei trag microbuzul complet ars pe suprafaţa de încărcat oblică. Poliţiştii iau cu ei pe şofer şi pe soţia lui. Vehiculul de remorcare pleacă în spatele maşinii de poliţie.

   Nicu se aşază iarăşi la masa lui de lucru. Înainte mai aruncă o privire pe stradă. Dar acolo se mai vede doar o pată mare şi neagră.

   Ştii de ce ţi-am povestit această întâmplare?

   Pentru că doresc să-ţi spun că şi în cer există o „centrală a poliţiei, salvării, pompierilor“. Domnul Isus a murit la crucea de la Golgota pentru păcatele noastre. Acolo, El a fost pedepsit pentru faptele noastre rele. Isus Hristos a făcut aceasta, pentru că El te iubeşte. Astăzi, El aşteaptă să-L chemi. Pentru aceasta nu ai nevoie de un telefon. Roagă-te Lui, recunoaşte înaintea Lui păcatele tale. Crede în Domnul Isus. Atunci afli iertare şi bucurie veşnică.

„Atenţie, proaspăt vopsit!“

   În urmă cu câteva zile am stat cu maşina la o intersecţie. Pentru că semaforul tocmai s-a schimbat pe „roşu“, am avut puţin timp să mă uit la trecători.

   O fetiţă cu ghiozdanul pe spate a venit mai aproape şi ce a făcut? A atins cu grijă cu arătătorul de la mâna dreaptă gardul vopsit în alb, s-a uitat apoi atentă la degetul ei şi a atins încă o dată gardul. În acel moment am văzut şi un panou, care era prins puţin mai departe şi pe care era scris: „Atenţie, proaspăt vopsit!“

   Semaforul s-a schimbat pe „verde“ şi mergând mai departe m-am gândit, că dacă aş fi fost eu acea fetiţă, şi eu aş fi verificat dacă într-adevăr s-ar fi prins vopseaua de degetul meu. Nici nu este aşa de rău să ai o mică pată de vopsea, mai ales de culoare albă pe deget, nu-i aşa?

   Dar acum vine un salt în gânduri: nu vă merge şi vouă, băieţi şi fete, adesea aşa, că aţi dori să probaţi ceva, cu toate că sunteţi atenţionaţi să nu faceţi? Nu vă ademeneşte tocmai un panou de atenţionare sau de interzicere, pentru că pare să nu fie chiar aşa de rău dacă faci respectivul lucru?

   Trebuie să ştiţi că aici este vorba de mai mult! Gândiţi-vă vă rog împreună cu mine la alte lucruri: poate la lectura de care v-au atenţionat părinţii voştri să nu o citiţi, la trişatul la şcoală, într-un cuvânt la toate lucrurile zilnice cu care aveţi de-a face, acolo unde conştiinţa voastră devine activă, atunci când sunteţi foarte atenţi, şi o voce sensibilă şi înceată vă atenţionează: „Nu fă asta!“ Şi apoi vine cealaltă voce şi aceasta este de la satan care vrea să vă ispitească şi se bucură când a reuşit. La voi, când sunteţi încă mici, în lucruri mici. La noi, cei mai în vârstă, în lucruri mai mari, care desigur pot avea şi urmări grave. Noi toţi suntem supuşi ispitelor diavolului, dar Domnul Isus ne dă putere să ne împotrivim ispititorului.

   De aceea exersează să nu permiţi ca glasul conştiinţei tale să fie acoperit în lucrurile mici şi roagă-L zilnic pe Domnul Isus pentru putere pentru a omite păcatul cel mai mic, neascultarea cea mai mică. Acest lucru te face foarte fericit şi apoi poţi să-I mulţumeşti că El te-a păzit. 

Dorinţe

   Daniela de doi ani primeşte o bomboană; ea se bucură mult. Când se termină, vrea încă una şi apoi toate pe care le avem. Apoi mama trebuie să cumpere multe altele. Când spun nu, ea devine nemulţumită, mânioasă şi plânge.

   Eşti şi tu uneori „nesătul“ în dorinţele tale? O dorinţă este împlinită şi tu „flămânzeşti“ ca o alta să-ţi fie împlinită. Domnul Isus spune: „Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată....“ Să ai viaţă care nu încetează, este dorinţa cea mai mare a oamenilor. Domnul Isus împlineşte în întregime această dorinţă. Cine Îi deschide Lui inima, acela primeşte viaţa veşnică. El nu mai trebuie să flămânzească după viaţă. Cine are această viaţă, aceluia i se dăruieşte ce este mai bun, încât celelalte dorinţe devin foarte mici.