În urmă cu câteva zile am stat cu maşina la
o intersecţie. Pentru că semaforul tocmai s-a schimbat pe „roşu“, am avut puţin
timp să mă uit la trecători.
O fetiţă cu ghiozdanul pe spate a venit mai
aproape şi ce a făcut? A atins cu grijă cu arătătorul de la mâna dreaptă gardul
vopsit în alb, s-a uitat apoi atentă la degetul ei şi a atins încă o dată
gardul. În acel moment am văzut şi un panou, care era prins puţin mai departe
şi pe care era scris: „Atenţie, proaspăt vopsit!“
Semaforul s-a schimbat pe „verde“ şi mergând
mai departe m-am gândit, că dacă aş fi fost eu acea fetiţă, şi eu aş fi
verificat dacă într-adevăr s-ar fi prins vopseaua de degetul meu. Nici nu este
aşa de rău să ai o mică pată de vopsea, mai ales de culoare albă pe deget, nu-i
aşa?
Dar acum vine un salt în gânduri: nu vă
merge şi vouă, băieţi şi fete, adesea aşa, că aţi dori să probaţi ceva, cu
toate că sunteţi atenţionaţi să nu faceţi? Nu vă ademeneşte tocmai un panou de
atenţionare sau de interzicere, pentru că pare să nu fie chiar aşa de rău dacă
faci respectivul lucru?
Trebuie să ştiţi că aici este vorba de mai
mult! Gândiţi-vă vă rog împreună cu mine la alte lucruri: poate la lectura de
care v-au atenţionat părinţii voştri să nu o citiţi, la trişatul la şcoală,
într-un cuvânt la toate lucrurile zilnice cu care aveţi de-a face, acolo unde
conştiinţa voastră devine activă, atunci când sunteţi foarte atenţi, şi o voce
sensibilă şi înceată vă atenţionează: „Nu fă asta!“ Şi apoi vine cealaltă voce
şi aceasta este de la satan care vrea să vă ispitească şi se bucură când a
reuşit. La voi, când sunteţi încă mici, în lucruri mici. La noi, cei mai în
vârstă, în lucruri mai mari, care desigur pot avea şi urmări grave. Noi toţi suntem
supuşi ispitelor diavolului, dar Domnul Isus ne dă putere să ne împotrivim
ispititorului.
De aceea exersează să nu permiţi ca glasul
conştiinţei tale să fie acoperit în lucrurile mici şi roagă-L zilnic pe Domnul
Isus pentru putere pentru a omite păcatul cel mai mic, neascultarea cea mai
mică. Acest lucru te face foarte fericit şi apoi poţi să-I mulţumeşti că El
te-a păzit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu