Predare

   Adunarea se terminase. Fratele care vorbise a arătat credincioșilor lucrarea pe care o face Domnul Isus în țările păgâne, prin copiii Lui, predați cu totul în slujba Sa. La sfârșit a îndemnat pe ascultători să se roage pentru credincioșii din acele părți și să-i ajute cu daruri. În timp ce se cânta o cântare, un frate cu o tavă în mână trecea printre rânduri și strângea banii pentru lucrarea Domnului în țările păgâne. El ajunse în fața unui băiat de vreo 12-14 ani. „Te rog lasă tava mai jos!“, spuse el celui care umbla cu strângerea banilor. Și acesta o lăsă mai jos. „Te rog mai jos!“, spuse din nou băiatul. Iar fratele i-a îndeplinit dorința și a pus tava pe dușumea. „Bani n-am“, spuse băiatul, „dar vreau ca eu însumi să mă dau pentru lucrarea Domnului printre păgâni!“ și se sui pe tavă.

   Ești și tu gata să te predai Domnului, în slujba Lui? „Dați lui Dumnezeu mădularele voastre ca pe niște unelte ale neprihănirii“ (Romani 6.13).

Ghicitoarea regelui

   Regele Eduard al VII-lea era în vizită la un nobil englez de la țară. Fetița mică a acestui nobil a intrat în camera unde era regele, s-a urcat pe genunchii lui și l-a întrebat:

   - Știi să ghicești?

   - Știu, răspunse regele.

   - Știi să-mi spui ce este mai alb decât zăpada?

   Regele rămase uimit și mărturisi că într-adevăr nu știe. Atunci micuța zise: „Un suflet spălat în sângele lui Hristos e mult mai alb decât zăpada.“ A avut dreptate această fetiță? Este și sufletul tău mai alb decât zăpada?

Locuința lui Dumnezeu

   Odată, un om care care nu credea în Dumnezeu, îi spuse unui credincios:

   - Dacă zici că există Dumnezeu, să-mi spui unde locuiește.

   - Dumnezeu, dragul meu, locuiește pretutindeni, afară de inima ta; fiindcă, dacă ar fi și acolo, nu te-ai mai întreba unde este locuința Lui.

   Necredinciosul mai zise:

   - Dacă Dumnezeu locuiește pretutindeni, trebuie să fie mare de tot.

   Credinciosul îi răspunse:

   - Dumnezeu este atât de mare, încât umple lumea toată, și este atât de mic, încât încape și în inima mea.

Șters

   Beni era foarte trist. Tatăl său nu mai trăia, iar mama era foarte bolnavă. El nu avea frați și niciun prieten; de aceea se plictisea adesea.

   Astăzi era foarte supărat. Mama îi interzisese să pună vaporașul său, cu care îi plăcea să se joace foarte mult, să plutească pe lacul din spatele casei. Acolo nu avea voie să meargă singur atât timp cât ea era bolnavă. „Poți să-l lași să plutească în bazinul din curte!“ îi spuse ea. Doar era destul de mare, ca să poată merge singur la lac! Mama nici nu trebuia să afle, iar fereastra de la dormitorul ei dădea spre stradă...

   Nehotărât, Beni se uită la vaporașul său, la catargele subțiri și pânzele colorate, apoi îl luă sub braț și alergă în spatele casei la lac. Dorea și el să facă ceva ce îi făcea bucurie și nu să trebuiască să asculte tot timpul.

   Beni nu căzu în lac, nu se întâmplă absolut nimic, și astfel merse și în ziua următoare și în cealaltă la lac. Și se bucura mult de vaporașul său.

   Totuși, într-o dimineață află că mama lui ar fi mult mai bolnavă. Beni se sperie. Și tatăl său fusese foarte bolnav când a murit. Dacă mama...? Și își aminti de încă ceva. El i-a promis mamei să nu meargă la lac. Și dacă acum murea, fără să-i mărturisească neascultarea lui și fără ca ea să-l ierte...?

   Atunci a cerut imediat să o vadă. Dar medicul prescrisese odihnă pentru bolnavă, și de aceea Beni nu avea voie să intre în camera bolnavei. Trist alergă un timp prin grădină. Ce era de făcut? În sfârșit îi veni o idee. Se duse repede în casă, luă tabla de ardezie care se mai afla acolo din timpul de școală al tatălui său, și scrise pe ea:

   „Am fost foarte neascultător și am pus vaporașul să plutească pe lac. Acum îmi pare rău și te rog, mamă, iartă-mă. Dacă ștergi tot ce am scris aici, atunci știu că m-ai iertat!“

   Se strecură pe scări în sus până în fața ușii dormitorului mamei, acolo se așeză pe podea și așteptă să vină cineva. Când sora medicală deschise ușa, el îi dădu tabla și o rugă:

   - Dați aceasta mamei mele!

   - Mă tem că ea este prea bolnavă ca să citească, răspunse aceasta, dar așteaptă o clipă!

   După câteva minute, care lui Beni i se părură foarte lungi, se deschise iarăși ușa, și sora îi dădu tabla înapoi cu cuvintele: „Mama a citit.“

   Tabla era ștearsă!

   Beni radia de bucurie. Bucuros alergă pe scări în jos la jucăriile lui. La lac nu se mai duse în timpul tuturor lungilor săptămâni, în care mama a fost bolnavă, cu toate că uneori ar fi dorit mult să se joace acolo.

   Fiecare dintre noi a păcătuit împotriva lui Dumnezeu mai mult decât o dată, prin neascultare sau prin alt mod. Deci avem nevoie de iertarea Lui. El cunoaște păcatele noastre, căci Dumnezeu vede totul, iar noi nu putem să ascundem nimic de El. Când ne întoarcem smeriți la Dumnezeu, El ne curățește de toate păcatele prin sângele prețios al Domnului Isus.

Isus a zis:

„Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine,

nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.“
(Ioan 8.12)

Cine a mințit o dată...

   Călin și Viorel mergeau de obicei împreună la școală. Într-o zi, învățătorul a vrut să meargă cu ei la muzeu.

   - Ți-ai luat bani pentru biletul de intrare? l-a întrebat Călin pe prietenul lui.

   - Bine că mi-ai amintit, a răspuns Viorel, am uitat!

   - Atunci du-te și adu-i! Te aștept până te întorci, i-a propus Călin.

   Dar Viorel nu a fost de acord. El l-a rugat pe Călin:

   - Vino cu mine! Atunci îi poți confirma mamei mele că astăzi mergem la muzeu, altfel nu mă crede.

   - Cum așa, nu te crede mama ta? Ai mințit-o vreodată?

   - Da, a trebuit să recunoască Viorel, n-am rămas la adevăr de câteva ori, iar acum se îndoiește de tot ceea ce îi spun.

   - Acest lucru e rău, a spus Călin, aici se adeverește proverbul:

„Cine a mințit o dată nu mai este crezut nici când spune adevărul.“

   Apoi a adăugat:

   - Acum vin cu tine, dar ai de grijă să câștigi încrederea mamei tale.

„Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul!“ (Efeseni 4.25)

Februarie

Afară-i vânt și-i vreme rea,

îngheță cum e fierul.

Ce mult grijește mama mea

să nu mă prindă gerul!

Cum mă ferește mama mea

de frigul iernii grele,

fă Doamne să-mi feresc așa

eu, sufletul de rele.

Prin viscol zgribulind de frig,

lătrat mereu de-un câine,

un copilaș sărac și slab

cerșește-un miez de pâine.

Vai, cât de mic e miezul dat

și cât de mare-i sila.

Fă-mi Doamne-n sufletul curat

mereu să crească mila.

Copile, dacă vreun sărac

de foame rabdă-n cale,

să știi că-i și din vina ta
și din a mamei tale.

Rugăciunea băiețelului

   Un băiețel urma să fie operat într-un spital. Când totul a fost pregătit, el îl întrebă pe doctor dacă va muri, dar nu primi niciun răspuns direct. Băiețelul îl rugă pe medic să se roage pentru el, dar doctorul rămase nemișcat. Sărmanul băiat privi atunci la toți cei ce erau adunați în jurul lui și întrebă încă o dată: „Nu este nimeni care vrea să se roage pentru mine?“ Nimeni nu răspunse. Atunci îngenunche el și se rugă cu voce tremurândă: „Doamne Isuse, Tu poți totul; ajută-mă acum, te rog frumos. Amin.“ Apoi se ridică și spuse: „Acum nu mai mi-e frică.“

   Operația reuși și băiețelul se simți bine. Dar în noaptea următoare, doctorul nu putu adormi; copilul care s-a rugat nu-i ieșea din minte. Prin rugăciunea și credința acestui copil, Dumnezeu a lucrat la inima lui și în sfârșit a îngenuncheat și a repetat rugăciunea micuțului său pacient. A fost prima rugăciune, pe care a adresat-o lui Dumnezeu după mult timp. Dar Dumnezeu L-a ascultat, și în harul Său i-a răspuns, lăsându-Se găsit de medic.

   „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă.“ (Matei 11.28)

   „Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară.“ (Ioan 8.37)

O lampă mică

   În călătoria pe mare spre India, un tânăr marinar ședea într-o seară întunecoasă în cabina lui; îi era foarte rău. Marea era tot mai agitată, furtuna vuia și vâjâia. Deoadată, tânărul a fost speriat de strigătul: „Un om a căzut peste bord!“ În aceeași clipă auzi zgomot deasupra lui, provocat de marinarii grăbiți să acorde ajutor.

   N-ar fi trebuit oare să îi ajute și el?

   Dar era într-o stare așa de jalnică, încât nu avea niciun sens să meargă pe punte. Nu ar fi putut ajuta la salvarea acelui om, poate ar fi stat doar în calea celorlalți. Dar totuși se întrebă: „Aș putea oare să fac și eu ceva?“ Desprinse repede lampa sa și o ținu aproape de fereastra cabinei, astfel încât razele lămpii să cadă pe mare. Și ce s-a întâmplat? Câteva minute mai târziu răsună strigătul de bucurie: „Este în siguranță; totul este în ordine!“

   Dimineața, tânărul marinar a aflat că lampa sa a fost singurul mijloc de salvare a acelui nenorocit. Lumina lămpii a căzut în clipa potrivită pe cel ce se zbătea în valuri, astfel că sfoara a putut fi aruncată ca el să o poată prinde.

   Copii, voi toți care sunteți mântuiți, luminați pentru Domnul Isus! Gândiți-vă totdeauna că puteți să ajutați pe alții ca să fie mântuiți. Voi înșivă sunteți lămpi mici, dacă Îl urmați pe Domnul Isus și ascultați de Cuvântul Său. Dați-I cinste tot timpul printr-o purtare, care să-I placă Lui!

   Ce minunat va fi atunci când vom fi în curând la Domnul Isus să auzim că voi, fără să vă fi gândit, ați ajutat un suflet să treacă din moarte la viață!

Paula

  Nimeni nu-și amintea de un asemenea ger cum a fost cel din luna decembrie a anului 1904.

  Străzile satului erau pline de țărani care se întorceau de la târg însoțiți de copiii lor. Unul dintre aceștia, un bărbat nu prea tânăr, blond, cu ochi căprui și care avea alături de el o fetiță de vreo șase ani, a zărit lângă un copac doi copii, un băiețel și o fetiță, care tremurau de frig și de frică. Erau aproape înghețați din cauza gerului.

  Bărbatul, care se numea Horia, s-a apropiat de ei și le-a spus pe un ton părintesc:

  - Bună, micuții mei. Sunteți singuri aici, în gerul ăsta? Ce faceți aici?

  - Noi... noi suntem înghețați din cauza gerului... și... (Mariana a  început să plângă.)

  - Dar de ce plângi? Cum te numești? Băiețelul este fratele tău?

  - Ah, domnule... dumneavoastră nu știți... noi suntem doi frați. Eu mă numesc Mariana și am cinci ani. El este fratele meu, Mihai. Suntem singuri, pentru că tata a murit de câțiva ani, iar mama ne-a părăsit de o săptămână. Nu avem nimic de mâncare și ne e frig. Am bătut pe la ușile mai multor case, dar nimeni n-a vrut să ne dea nici măcar o bucată de pâine. Suntem aproape morți de foame...

  Domnul Horia le-a propus să meargă cu el acasă și să rămână acolo câteva zile:

  - Dacă sunteți singuri, ați putea rămâne la mine. Soția mea, Monica, este foarte prietenoasă și îndrăgește mult copiii, iar fiica mea, Paula, va fi foarte fericită să aibă doi frați. Ce ziceți?

  - O, da, domnule. Vă mulțumim foarte mult. Sunteți foarte cumsecade. Nu-i așa, Mihai?

  - Da... da... dar să mergem mai repede. Eu sunt mort de foame, tu nu?

  - Fii cuviincios, Mihai! Domnul...

  - Horia.

  - ...Horia se va supăra.

  Toți erau fericiți, mai ales micuța Paula căreia începea să-i fie drag de Mariana și de Mihai. Nu după mult timp, domnul Horia, Paula, Mihai și Mariana au ajuns acasă.

  Domnul Horia locuia împreună cu familia sa într-o căsuță de lemn, aproape de pădure.

  Horia i-a povestit soției sale tot ce știa despre cei doi frați. Monica a pregătit imediat ceva de mâncare, dar, înainte de a se așeza la masă, domnul Horia I-a mulțumit Domnului Isus pentru bunătățile cu care i-a binecuvântat.

  După cină, doamna Monica le-a pregătit celor doi frați un pat moale într-o cameră călduroasă. Fiind obosiți, cei doi au adormit imediat.

  Domnul Horia și soția sa au adormit foarte târziu în acea seară. Cei doi copii le-au dat mult de gândit. În cele din urmă au ajuns la hotărârea ca cei doi frați să rămână pentru totdeauna la ei, dacă la rândul lor vor accepta această propunere. Lucrul cel mai problematic era mâncarea... Dar ei se încredeau în Dumnezeu!

  A doua zi, Mariana și Mihai le-au mulțumit celor doi pentru toată dragostea pe care le-au arătat-o și au vrut să plece. Atunci, domnul Horia le-a spus ceva ce lor nici măcar nu le-ar fi putut trece prin cap, și anume că ei pot rămâne la dânșii pentru totdeauna, dacă doresc.

  Ochii Marianei erau scăldați în lacrimi și nu știa cum să mulțumească. De atunci, domnul Horia le-a povestit în fiecare seară despre Domnul Isus, Mântuitorul nostru.

  Zilele treceau foarte repede și, odată cu ele, creșteau și copiii, atât în statură, cât și în credința față de Domnul. Totuși, Paula nu era ca ceilalți doi. Ea nu putea crede ce a făcut Isus pentru ea. De două ori pe săptămână, toată familia mergea la biserică pentru a asculta Cuvântul lui Dumnezeu, dar Paula rămânea tot în întuneric.

   Odată, într-o seară când toată familia era adunată în jurul sobei, pentru a asculta ce citea domnul Horia despre Domnul Isus, Mariana l-a întrebat:

  - Tată, te rog să-mi explici pe înțelesul meu cine este Isus și ce a făcut El pentru noi!

  - Ah... fata mea! Domnul Isus este Fiul lui Dumnezeu. Dumnezeu este Tatăl meu, al tău și chiar al Paulei care Îl supără de multe ori. El ne păzește și ne ajută întotdeauna. Noi nu putem face nimic bun fără ajutorul Lui.

  - Dar... aș vrea să știu mai multe lucruri despre Isus.

  - Bine! Atunci ascultă: Isus Hristos a venit aici, în această lume rea, pentru ca să moară pentru păcatele mele și ale tale, pentru păcatele noastre. El a fost răstignit de oameni răi. În timp ce ei L-au răstignit, Domnul Isus Se ruga pentru ei zicând: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!“ Iată, draga mea, dragostea lui Dumnezeu față de noi! De aceea, copii, noi trebuie să-I mulțumim neîncetat Domnului Isus, pentru că a murit pentru noi și ne-a făcut copii ai lui Dumnezeu.

  - Dar, tată, ce trebuie să facem noi ca să-I fim plăcuți lui Dumnezeu?

  - Nimic imposibil. Voi, copii, trebuie să-i iubiți și să-i cinstiți pe părinții voștri, așa cum scrie în Efeseni 6, versetele 1-3: „Copii, ascultați în Domnul de părinții voștri, căci este drept. Să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta - este cea dintâi poruncă însoțită de o făgăduință - ca să fii fericit și să trăiești multă vreme pe pământ“. De asemenea trebuie să fiți cuminți. Dacă respectați toate acestea, sunteți plăcuți Domnului. ... Și încă ceva: trebuie să credem în El, să credem că a murit pentru păcatele noastre. Dacă facem lucrul acesta, atunci vom fi totdeauna fericiți și vom ajunge în rai, în împărăția lui Dumnezeu. Cine nu respectă Cuvântul lui Dumnezeu, acela va ajunge în iad, în focul cel veșnic unde va fi plânsul și scrâșnirea dinților.

  - Poate Domnul Isus să împlinească orice dorință?

  - Desigur, poate, dar numai dacă dorința ta este după voia Lui; El ne spune: „Cereți și vi se va da; căutați și veți găsi; bateți și vi se va deschide“ (Matei 7.7).

  - Dar cum pot eu să-I cer ceea ce vreau?

  - Prin rugăciune, draga mea, printr-o rugăciune scurtă, dar spusă cu toată inima.

  - Ah, tată, de acum înainte doresc să trăiesc numai pentru Domnul, să fac numai voia Lui. Și voi doriți acest lucru, nu-i așa?

  - O, da, Mariana, chiar astăzi vreau să-L primesc pe Domănul Isus ca Mântuitor al meu.

  - Eu, eu nu vreau, strigă Paula. Eu nu cred numai ceea ce văd și, de fapt, astea nu sunt decât niște povești.

  - Ah, Paula, fiica mea, ești ca și Toma despre care este scris în Ioan 20, versetele 24-30. Nu vrei să ajungi în rai? Vrei să mergi în iad?

  - O, tată, nu vreau să merg în iad, dar nu pot să cred, mai bine zis nu pot înțelege. Am multe întrebări la care nu pot găsi un răspuns...

  - Uite, fiica mea, îți dau această Biblie! Dacă o vei citi, vei găsi toate răspunsurile la întrebările tale.

  - Mulțumesc, tată.

  - Noapte bună, Paula. Sper că vei găsi calea cea bună, drumul spre rai până nu va fi prea târziu.

  Într-o noapte se întâmplă ceva îngrozitor: domnul Horia se îmbolnăvi grav. Știa că va muri și-i părea bine că va merge în casa cerească unde-L va vedea pe Domnul, dar în același timp era și trist, pentru că fiica sa, Paula, nu voia nicidecum să-L primească pe Domnul Isus Hristos în inima ei. Se rugă încă o dată Domnului pentru Paula, fiind sigur că și ea Îl va primi în cele din urmă pe Isus ca Mântuitor al ei.

  Anii treceau cu mare iuțeală, dar Paula nu voia să-L primească pe Domnul Isus ca Îndrumător în viața ei.

  Odată însă, când Paula se plimba singură prin pădure, se porni o vreme tare: cerul se acoperi cu nori întunecoși și grei, ploaia cădea în torente, tuna și fulgera. Fata a fost cuprinsă de o teamă groaznică. Un trăznet puternic despică în două un copac bătrân care căzu la pământ. Văzând ce se întâmplă, Paula a început să strige și să fugă.

  Era pentru prima dată când se ruga din inimă: „Doamne Isuse, dacă exiști, salvează-mă, fii cu mine și eu voi crede în Tine“.

  Domnul, fiind foarte bun și îngăduitor, a salvat-o, iar fetei i-a fost rușine de ea însăși că a fost așa de împotrivitoare față de Isus. Chiar în acel moment, Paula care a rătăcit în bezna păcatului a venit la lumină, la Domnul Isus căruia I-a cerut iertare și și-a predat întreaga ei viață.

  Pe drum spre casă, se gândi cât de bucuros ar fi fost tatăl ei, dacă ar mai fi trăit, să o vadă și pe ea, fiica adevărată, un copil al lui Dumnezeu. Dar știa că tatăl ei o vede și din cer. Nu avu cuvinte să-I mulțumească îndeajuns Domnului că acum îi aparținea Lui. Era bucuroasă că nu mai era orfană, că avea un Tată, unul mult mai bun decât cel dintâi, un Tată adevărat care o va păzi și o va conduce pe calea dreaptă.

  Când a ajuns acasă, Paula a luat Biblia primită de la tatăl ei, a deschis-o și a citit cu voce tare în fața celorlalți versetul din care reiese că în cer este o bucurie mare când un singur suflet se întoarce la Domnul.

  Toți erau uimiți de comportamentul nou al Paulei. Văzând uimirea pe fețele lor, ea le povesti tot ce i se întâmplase.

  Ei s-au bucurat nespus de mult când au aflat că Paula, cea care nu-L recunoștea pe Dumnezeu, este acum un copil al Său.

  Din acea zi, în viața ei nu a mai fost prezent nici un moment de tristețe. Tot ce avea pe suflet îi spunea Domnului în rugăciune. Ea și-a încredințat soarta vieții în mâna Tatălui ceresc. Mulți oameni o prigoneau, își băteau joc de ea, o urau, dar Paula stătea liniștită gândindu-se la versetul 22 din Matei 10: „Veți fi urâți de toți, din pricina Numelui Meu; dar cine va răbda până la sfârșit, va fi mântuit“.

  Paula deveni o misionară care se supunea și asculta de poruncile Domnului.

  Iubit cititor, primește-L și tu pe Domnul Isus în viața ta și vei vedea fericirea de care vei avea parte.