Șters

   Beni era foarte trist. Tatăl său nu mai trăia, iar mama era foarte bolnavă. El nu avea frați și niciun prieten; de aceea se plictisea adesea.

   Astăzi era foarte supărat. Mama îi interzisese să pună vaporașul său, cu care îi plăcea să se joace foarte mult, să plutească pe lacul din spatele casei. Acolo nu avea voie să meargă singur atât timp cât ea era bolnavă. „Poți să-l lași să plutească în bazinul din curte!“ îi spuse ea. Doar era destul de mare, ca să poată merge singur la lac! Mama nici nu trebuia să afle, iar fereastra de la dormitorul ei dădea spre stradă...

   Nehotărât, Beni se uită la vaporașul său, la catargele subțiri și pânzele colorate, apoi îl luă sub braț și alergă în spatele casei la lac. Dorea și el să facă ceva ce îi făcea bucurie și nu să trebuiască să asculte tot timpul.

   Beni nu căzu în lac, nu se întâmplă absolut nimic, și astfel merse și în ziua următoare și în cealaltă la lac. Și se bucura mult de vaporașul său.

   Totuși, într-o dimineață află că mama lui ar fi mult mai bolnavă. Beni se sperie. Și tatăl său fusese foarte bolnav când a murit. Dacă mama...? Și își aminti de încă ceva. El i-a promis mamei să nu meargă la lac. Și dacă acum murea, fără să-i mărturisească neascultarea lui și fără ca ea să-l ierte...?

   Atunci a cerut imediat să o vadă. Dar medicul prescrisese odihnă pentru bolnavă, și de aceea Beni nu avea voie să intre în camera bolnavei. Trist alergă un timp prin grădină. Ce era de făcut? În sfârșit îi veni o idee. Se duse repede în casă, luă tabla de ardezie care se mai afla acolo din timpul de școală al tatălui său, și scrise pe ea:

   „Am fost foarte neascultător și am pus vaporașul să plutească pe lac. Acum îmi pare rău și te rog, mamă, iartă-mă. Dacă ștergi tot ce am scris aici, atunci știu că m-ai iertat!“

   Se strecură pe scări în sus până în fața ușii dormitorului mamei, acolo se așeză pe podea și așteptă să vină cineva. Când sora medicală deschise ușa, el îi dădu tabla și o rugă:

   - Dați aceasta mamei mele!

   - Mă tem că ea este prea bolnavă ca să citească, răspunse aceasta, dar așteaptă o clipă!

   După câteva minute, care lui Beni i se părură foarte lungi, se deschise iarăși ușa, și sora îi dădu tabla înapoi cu cuvintele: „Mama a citit.“

   Tabla era ștearsă!

   Beni radia de bucurie. Bucuros alergă pe scări în jos la jucăriile lui. La lac nu se mai duse în timpul tuturor lungilor săptămâni, în care mama a fost bolnavă, cu toate că uneori ar fi dorit mult să se joace acolo.

   Fiecare dintre noi a păcătuit împotriva lui Dumnezeu mai mult decât o dată, prin neascultare sau prin alt mod. Deci avem nevoie de iertarea Lui. El cunoaște păcatele noastre, căci Dumnezeu vede totul, iar noi nu putem să ascundem nimic de El. Când ne întoarcem smeriți la Dumnezeu, El ne curățește de toate păcatele prin sângele prețios al Domnului Isus.