Mult prea mult pentru Adrian

   O ușă de mașină se aude închizându-se afară. Înainte ca mătușa Lisa să reușească să sune la ușă, Adrian o deschide larg. Adrian o îmbrățișează pe mătușa Lisa, care îi pune în mână o pungă de plastic plină până la gură.

   - Pentru tine! șoptește ea. Mama a observat totuși, dar este preocupată să o salute pe mătușa Lisa.

   Ajunși în bucătărie, Adrian primește o cutie de metal mare pentru multele dulciuri din pungă.

   - Provizie pentru un an! suspină mama și se uită îngrijorată. Le poți împărți pe rând cu Cristina și Mona și cu prietenii tăi de la școală. Apoi mama trebuie să se ocupe de mătușa Lisa.

   La cină, lui Adrian nu îi este poftă de nimic. Îi este doar sete! Are o sete mare! Nu dorește nici lapte! Numai apă! Apă!

   Adrian se pune în pat. Este întuneric beznă, iar în stomacul lui Adrian este zgomot mare și îl doare. Simte deodată că se ridică în el ceva cald și scârbos. Ohhh! Adrian vomează și se strânge de burtă și vomează iarăși. Se ridică, vrea să meargă la baie. Încă o dată!

   Mama și tata îl spală pe Adrian la miezul nopții, schimbă patul, dau cu apă și săpun pe covor. În spatele patului lui Adrian, mama găsește multe ambalaje de la bomboane, ciocolată, gumă de mestecat. Cutia mare de metal este aproape goală.

   - Nu am vrut să le împart! se plânge Adrian. O dată în viață am vrut să mănânc și eu foarte multe bomboane, doar singur! – Iar cum îi este așa de rău. – Nu mai fac așa ceva niciodată, niciodată! Și Domnul Isus dorește să împărțim și să dăm, nu-i așa?

   Tata dă din cap afirmativ.

   - Unele lucruri se învață prin dureri de stomac, dar este mai bine așa decât să nu le înveți niciodată. Mâine îți voi arăta un verset în Biblie. Acolo scrie: „Este mai ferice să dai decât să primești” (Faptele Apostolilor 20.35). Ți-l poți însemna în Biblia ta. S-ar putea spune și altfel: Să dai te face mai fericit decât să primești.

   - Tată, cred că nu-l voi uita niciodată!

   Tata râde:

   - Sunt convins!

   Într-adevăr, a durat mult timp până când lui Adrian i-au plăcut iarăși bomboanele și ciocolata.

Stele căzătoare și dorințe

   Silvia, Bogdan și Mariana veneau spre casă de la sport.

   Silvia căsca. Antrenamentul fusese foarte lung și obositor. Era deja întuneric, dar o seară senină. Mariana s-a uitat spre cer și a strigat încântată:

   - Uitați, o stea căzătoare!

   Într-adevăr, un punct de lumină strălucitor care trăgea după el o coadă cu zimți se putea vedea pe cer.

   - Să ne gândim repede la o dorință! Când vezi o stea căzătoare, ți se îndeplinește o dorință!

   - Eu nu cred în așa ceva, a spus Silvia.

   - Poți totuși încerca, a spus râzând Mariana.

   Silvia s-a uitat la cer. O a doua stea căzătoare, o a treia. Priveliștea era cu adevărat frumoasă.

   - Vara se pot observa mai bine, a spus Bogdan.

   - În cazul ăsta, vara se îndeplinesc deosebit de multe dorințe, a spus Mariana ștrengărește.

   - Eu Îi spun Domnului Isus dorințele mele, a spus încet Silvia.

   Bogdan și Mariana au tăcut un moment.

   - Dar, dar, s-a bâiguit Mariana. Ți le îndeplinește?

   - Da.

   - Pe toate?

   Silvia s-a gândit un moment.

   - Într-un anumit mod, da. Multe dintre dorințele și visele mele pentru viața mea le îndeplinește punctual. Și când nu face acest lucru, mă mângâie și-mi dă pace în suflet. Mă gândesc de exemplu când bunica a fost bolnavă și apoi a murit, cu toate că L-am rugat pe Domnul Isus așa de mult să o facă sănătoasă. Dar știu că acum la El în cer o are foarte, foarte bine. – O stea rece pe cer nu te poate niciodată mângâia și nici să-ți îndeplinească dorințele. Dar Domnul Isus mă mângâie!

   Mariana a dat din cap șovăind.

   - Este greu de imaginat că Domnul Isus Se îngrijește de dorințele noastre și ne ascultă rugăciunile, a spus ea îndoielnică.

   - De ce? El ne-a iubit pe noi oamenii așa de mult, încât a și murit pentru noi. El vrea să ne scape de moartea veșnică. Dacă El a dat pentru noi ce a avut mai măreț, toate celelalte lucruri, în comparație cu Domnul Isus, sunt foarte mici.

   - Dacă așa consideri. Mariana s-a uitat spre cer unde în acel moment a strălucit o altă stea căzătoare.

   - Cum iau naștere stelele căzătoare? a întrebat Mariana.

   - Sunt meteoriți și particule de praf mari și mici din univers, care se descompun prin incandescență în atmosfera pământului. În august pământul intersectează orbita unei comete foarte mari. Atunci poți vedea stele căzătoare ca pe bandă, când particulele de praf din coada cometei se răcesc în atmosferă, a explicat Bogdan care se preocupase mult cu acest subiect.

„Plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru.” Romani 6.23

Un cuvânt serios

   Ana a fost din copilărie o fetiţă liniştită și serioasă. Şi atunci când, mai târziu, a avut diferite servicii în oraşul agitat, plin de ispite, ea şi-a păstrat stilul de viaţă. Întotdeauna a pus condiţia, ca stăpânii ei să-i permită duminica să meargă la serviciile divine. Mult timp a fost cameristă la o doamnă în vârstă, care trăia singură. Aceasta mergea aproape în fiecare seară la teatru sau la concert sau în alte locuri de distracţie. Deseori se făcea foarte târziu când venea acasă. Ana trebuia să rămână întotdeauna trează, ca să o poată ajuta la dezbrăcat pe stăpâna ei, când se întorcea acasă. Aceasta i-a pus la dispoziţie întreaga bibliotecă, pentru ca prin citirea de romane captivante să poată rămâne trează şi vioaie. Însă Ana a preferat să facă un lucru de mână şi cel mai mult îi plăcea să citească în Biblie. Într-o sâmbătă s-a făcut iarăşi miezul nopţii când femeia s-a întors acasă. Când a văzut Biblia stând deschisă pe masa Anei, a spus pe un ton batjocoritor: „Cum îţi place să citeşti lucruri aşa de vechi şi de plictisitoare?” – „Stimată doamnă”, a răspuns Ana, „Biblia nu este niciodată plictisitoare”. – „În fond şi la urma urmei este o chestiune de gust”, a replicat stăpâna ei şi s-a retras indispusă în camera ei de dormit.

   Noaptea, Ana, care dormea în camera alăturată, a auzit cum femeia se răsucea în patul ei şi deseori gemea şi suspina tare. Imediat s-a ridicat şi a întrebat-o: „Stimată doamnă, nu vă simţiţi bine? Să chem medicul?” – „Nu”, a liniştit-o aceasta, „dar în trecere am citit în Biblia ta cuvântul veşnicie, şi aceasta m-a îngrozit. Eu nu sunt pregătită pentru veşnicie, şi cândva, poate curând, va trebui şi eu să plec în veşnicie”. – „Pentru aceasta vă sfătuiesc ceva”, i-a spus Ana, „veniţi mâine cu mine la biserică; acolo veţi auzi ce ajută la îndepărtarea fricii de veşnicie.” Într-adevăr, în ziua următoare ea a însoţit-o pe Ana la biserică, iar predica i-a plăcut aşa de mult, încât începând de atunci a mers aproape regulat la biserică.

Crocodilul

În America de Sud, un bărbat a prins un crocodil nou-născut și l-a adus acasă. Era un animal drăguț și la toți le făcea bucurie. În deosebi copiii familiei se jucau mult cu noul lor prieten de joacă și nu oboseau să-i dea de mâncare. Astfel, crocodilul a devenit mâncăcios și a crescut repede. Mai apoi au fost nevoiți să-l închidă într-un loc îngrădit cu sârmă, pentru că de mai multe ori era cât pe-aici să-i apuce pe copii.

Vecinii îl sfătuiau mereu pe tatăl copiilor să ducă animalul în râul din apropiere și să-l lase liber. Dar atât tatăl, cât și copiii au refuzat să se despartă de animal, pentru că îl îndrăgeau mult. Dar el devenea tot mai mare, tot mai puternic și tot mai periculos. Odată, când s-a întins iarăși să apuce mâna unui copil, tatăl a înțeles că acum era timpul să se despartă de animal. A legat gura crocodilului cu o sfoară pentru a fi în siguranță și l-a dus cu o barcă până în mijlocul râului pentru a-l lăsa acolo în apă. Dar când a ridicat animalul peste marginea bărcii și i-a desfăcut sfoara, crocodilul la apucat de braț și l-a tras pe bărbat în adânc. Nu a mai fost văzut niciodată.

Tot așa face și diavolul.

Unele lucruri pe care ți le arată, par frumoase și consideri că nu-ți fac rău. Tu nu recunoști adesea imediat că pericolul este legat de ele, nu recunoști ce mari pagube pot rezulta din ele. Gândește-te, de exemplu, la ce citești! Îți fac plăcere cărțile care te abat de la Domnul Isus? Citești ziare ilustrate sau chiar reviste needucative care îți fac rău? Probabil că te sperii uneori de ceea ce te interesează, de ceea ce te preocupă, dar nu mai ai putere să te desparți la timp de acel lucru. Cât de repede te are diavolul în întregime în stăpânirea sa! De aceea este bine să te ferești de începuturi.

Diavolul nu vine imediat cu ispite mari, pe care le observi imediat, ci el vine mai întâi cu lucruri mici și nevinovate și apoi te duce spre păcate tot mai grele în care te prinzi, de care nu mai scapi și care îți apasă conștiința toată viața ta. De aceea: Ferește-te de începuturi!

Ascultă de timpuriu de atenționările Cuvântului lui Dumnezeu! În Cuvântul lui Dumnezeu găsim un exemplu foarte serios despre un om care nu a vrut să se lase atenționat: Lot, nepotul lui Avraam. Abaterea lui de la calea cu Dumnezeu a fost la început mică, dar ce sfârșit tragic a avut!

Ultima oară

   „Mai merg încă o dată la dans, Jimmy, și după aceea nu mă mai duc niciodată. Știu, tu îmi vrei binele, dar nu pot spune «nu». Știu că acolo nu poți găsi adevărată bucurie, dar îmi vine greu să mă schimb deodată, de azi pe mâine. Dar îți promit că astăzi mă duc acolo pentru ultima oară.”

   Fred și Jimmy au discutat despre veșnicie, iar Jimmy l-a îndrumat pe Fred spre Domnul Isus, Mântuitorul celor pierduți. „Fred, există un «Prea târziu!» Nu-ți cer să renunți la dans. Dar te rog să-L accepți pe Domnul Isus ca Mântuitorul și Salvatorul tău, apoi toate se vor aranja de la sine. Și eu îmi găseam plăcerea mai demult în toate aceste lucruri. Dar după ce am găsit pacea cu Dumnezeu prin căință și pocăință, am o altă bucurie, care este mult mai mare și care este statornică. În Domnul Isus am obținut mult mai mult, am găsit mult mai mult. Inima mea este pe deplin împăcată în El. Prietenii mei de odinioară nu m-au mai invitat la ei după ce le-am spus despre Domnul Isus. Dar nu-i nimic. Să-i slujesc Domnului Isus este acum bucuria mea cea mai mare. Fred, există un «Prea târziu»!”

   „O să mă gândesc, Jimmy. Ne vom vedea, cu siguranță, în curând, și atunci vom putea să mai vorbim încă o dată despre toate acestea. Dar acum vreau totuși să nu încalc înțelegerea pentru astăzi și să merg. Va fi, desigur, ultima oară, ai încredere!”

   Fred a spus adevărul. A fost ultima oară când a luat parte la o astfel de plăcere. S-a ales cu o răceală așa de mare, încât a făcut aprindere de plămâni, iar după câteva zile a murit.

   „Își petrec zilele în fericire și se coboară într-o clipă în Locuința morților.” Iov 21.13