sâmbătă

Atât de mult

 

Atât de mult Isuse-aș vrea

Pe Tine să Te pot urma,

Cuvântul dulce să-Ți ascult,

Atât de mult,

Atât de mult.

 

Atât de mult Isus doresc

Cuvântul Tău să Ți-l păzesc,

Să-l pot iubi, să-l pot ținea,

Atât aș vrea,

Atât aș vrea.

 

Atât aș vrea să știu să spun

De jertfa Ta, Isuse bun,

Să-i chem pe toți iubiții mei,

Căci Tu îi vrei,

Căci Tu îi vrei.

 

Doresc la toți ceilalți copii

Să pot să fac doar bucurii,

Să-nvețe toți a Te-asculta,

Atât aș vrea,

Atât aș vrea.

 

Atât aș vrea, iubit Isus,

Să fim noi toți cum Tu ne-a spus,

Ce fericiți cu Tine-am sta,

Atât aș vrea,

Atât aș vrea.

 

miercuri

Thomas Barnardo - Omul cu lanterna (4)

 

Sfecla galbenă

   Sala devenise agitată. Vorbitorul care trebuia să prezinte un raport despre misiunea printre păgânii din Africa și din China nu apăruse încă. Organizatorul a început să transpire când a observat că studentul la medicină Thomas Barnardo se afla în public. Și-a adus aminte că dorea să devină misionar în China...

   De curând îi spusese povestea incredibilă despre copiii nimănui care trăiau în haite întregi în mahalalele din Londra. Acești copii fără adăpost dormeau pe acoperișuri de magazii, în depozite, în orice colț și își câștigau existența cerșind și furând. Copiii erau vânduți, abuzați, mutilați și fugeau din azilele de săraci, de stăpânii lor care îi obligau să cerșească. Copii fără părinți, fără case – criminali ai viitorului! Era de-a dreptul incredibil! Ca publicul să nu fi venit degeaba, Thomas Barnardo a ajuns pe podium și așa a început o acțiune care, până în anul 1888 (adică 22 de ani), a scos din mizerie 12.653 de copii ai nimănui! Ziarele au publicat marea știre a doua zi: Hoarde de copii fără adăpost în mahalalele din Londra!. Mulți cititori nu au vrut să creadă acest lucru.

   Împreună cu câțiva jurnaliști și cu lordul Shaftesbury, marele prieten al copiilor, Thomas Barnardo a pornit prin mahalale într-o noapte geroasă. Nicio pisică nu ar ieși în frigul acesta!, și-a exprimat îndoielile un jurnalist. Și apoi acest miros! Domnii au strâmbat din nas. Chiar trăiau oameni în zona aceasta urâtă, în casele acestea dărăpănate? Într-un depozit sub o pânză, Barnardo a găsit un cuib de 73 de băieți cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani, îmbrăcați în zdrențe.

   Prin această acțiune, Thomas l-a cunoscut pe Sfeclă galbenă, un roșcat de unsprezece ani. Mama lui trăia, dar îl alungase când avea șapte ani. Din când în când îl lua de pe stradă și îl jefuia pentru a-i căuta în buzunare bănuți ca să-și cumpere coniac. Acest băiat era urât, palid, neglijat. Nu a avut succes nici ca băiat de vândut ziare, nici ca lustruitor de pantofi, nici ca vânzător de chibrituri.

   Sfeclă galbenă a sperat că Thomas ar putea să-i găsească un loc de adopție într-o familie – dar banii lui Thomas se terminaseră. De aceea i-a promis băiatului că se va întâlni cu el peste exact o săptămână în același loc. Apoi...

   O săptămână nu era mult timp. Dar a fost totuși – prea mult timp. Patru zile mai târziu, Sfeclă galbenă a fost găsit mort într-o magazie. Murise de foame și de frig. Prea târziu! Tânărul student nu avea să uite niciodată ce îl învățase moartea Sfeclei galbene.

 


   Cunoscut ca Omul cu lanterna, care căuta noapte de noapte copiii fără adăpost în cuiburile lor, a devenit salvatorul multor copii fără adăpost din mahalalele londoneze și le-a oferit acestora un cămin în adăposturile pe care le-a fondat. El le-a arătat un viitor pentru viața lor pământească, dar și viitorul veșnic în cer pentru toți cei care cred în Domnul Isus.

   A fost bogat Thomas? Nu, nu a fost niciodată! El a crezut pur și simplu că Dumnezeu va avea grijă de copiii pe care i i-a încredințat. Dumnezeu nu l-a dezamăgit niciodată.

(sfârșit)

marți

Thomas Barnardo - Omul cu lanterna (3)

 

Copiii nimănui

   În acea seară de noiembrie 1866 era un frig năprasnic. Copiii din mahala tocmai ieșiseră zgomotos din școala de zdrențăroși, iar Thomas Barnardo, tânărul student la medicină și profesor, era și el pe cale să plece acasă. Atunci l-a văzut pe băiețelul întins pe podea lângă sobă. Era palid, subnutrit, neglijat. Barnardo nu-l cunoștea. Du-te acasă, băiatul meu, l-a îndemnat el. Băiatul a ezitat. Nu am casă, a spus băiatul cu ezitare. Barnardo era suspicios. Băieții mințeau ori de câte ori li se oferea un avantaj. Dar apoi a observat cum era îmbrăcat copilul. Picioarele îi erau goale în ciuda frigului mare, era îmbrăcat sumar, cu zdrențele înțepenite pe el de murdărie. Nu putea să-l trimită așa pe băiat.

   Jim Jarvis era numele băiatului de zece ani, a aflat apoi Barnardo. Zece? Doar zece? Fața lui arăta ca a unui om bătrân, brăzdată, îngustă și obosită. Un gând teribil i-a trecut prin minte studentului. Mai sunt și alți băieți ca tine în Londra, fără casă? Jim era nedumerit. Da, desigur! O mulțime! Barnardo nu a crezut acest lucru! Dar pentru o ceașcă de cafea și un loc de dormit, Jim voia să-i dovedească.

   Noaptea, la ora unu, au pornit din loc. La târgul de vechituri era o magazie în spatele unui zid. S-au cățărat pe cărămizile șubrezite până la acoperișul de tablă. Încerca băiatul să râdă de el? Apoi vântul a împrăștiat norii, a ieșit luna și, cu o claritate șocantă, lumina a dezvăluit ceea ce întunericul ascundea cu milă. O mulțime de copii adormiți zăceau fără pături pe acoperișul de tablă rece ca gheața. Ca un cuib de câini tineri sălbatici.

   Barnardo s-a întors îngrozit. Jim a vrut să-i arate mai multe astfel de cuiburi. Cunosc multe!, a spus el cu mândrie.

   Nu, Tom văzuse destule pentru astăzi. Copiii mureau – și nimeni nu observa!

   După moartea mamei sale, Jim a căzut în mâinile unui alcoolic – Swearing Dick – care îl bătea cu cruzime. În stare de ebrietate, își punea câinele pe Jim și se bucura de chinul lui Jim când câinele îl ataca. O cicatrice mare și greu vindecabilă de la o mușcătură stătea mărturie pentru aceasta. Apoi Jim a fugit. Cu ce se ocupa? Cerșea.

   Thomas i-a povestit lui Jim despre cer, unde nu există nici foame, nici frig și nici maltratări. De asemenea, i-a povestit despre nașterea Domnului într-un grajd până la moartea Sa pe crucea de la Golgota. Când studentul i-a descris băiatului suferințele Mântuitorului pe cruce, Jim a izbucnit în lacrimi și a plâns: Aceasta a fost chiar mai rău decât prin ce am trecut eu la Swearing Dick.

   Thomas i-a găsit un cămin adoptiv lui Jim Jarvis, care a emigrat mai târziu în Canada. Acolo a devenit fermier.

   Dar ce se va întâmpla cu ceilalți copii ai nimănui?

(urmează)

luni

Thomas Barnardo - Omul cu lanterna (2)

 

Holera și școala de zdrențăroși

   Chiar lângă Londra era pe vremuri a zonă mlăștinoasă, mare și frumoasă, necultivată. Acolo, nobilii mergeau la vânătoare.

   Londra, un oraș mare, promitea un viitor nou și măreț multor oameni care eșuaseră acasă sau deveniseră infractori. Aceștia au venit săraci la Londra, nu au găsit niciun loc unde să locuiască acolo și s-au stabilit pe acel câmp. O baracă mizerabilă le era suficientă. În curând va fi mai bine! Niciodată însă nu a fost mai bine!

   Pe câmpul din Stepney s-a dezvoltat o mahala îngrozitoare, unde orice oroare, orice viciu era la el acasă. Copiii erau cei mai nefericiți. Părinții dependenți de coniac introduceau în gura bebelușilor care plângeau cârpe murdare îmbibate în coniac pe post de suzetă, își vindeau copiii cerșetorilor, îi abandonau în cocioabe întunecate din pivnițe, îi băteau până îi lăsau schilozi.

   În secolul al XIX-lea au izbucnit mereu epidemii de holeră. Tânărul student la medicină Thomas Barnardo și-a riscat viața, a îngrijit bolnavii de holeră din mahalale, a ajutat unde a putut. Nu-l chemase Domnul Isus să-L urmeze? Aceasta însemna, de asemenea, să-și riște viața pentru cei mai săraci dintre săraci! În primele trei săptămâni ale epidemiei, 6521 de pacienți cu holeră au fost raportați doar într-o singură mahala. În multe case, nimeni nu a supraviețuit bolii.


   Așa a ajuns Thomas să cunoască cea mai mizerabilă dintre toate mahalalele din capătul de est al Londrei: Stepney. China, visul său, nu era planul lui Dumnezeu pentru el. Nu: Stepney urma să fie destinația sa.

   Implicarea lui în timpul epidemiei de holeră l-a ajutat mai târziu să câștige încrederea oamenilor din Stepney. Când a fost atacat și jefuit într-un colț întunecat, un infractor a reapărut la următorul colț de stradă, i-a înapoiat lui Thomas bunurile și și-a cerut scuze: Nu am știut că sunteți Barnardo!. Următorul demers al lui Thomas a fost să înființeze o școală de zdrențăroși.

   Într-o zonă în care copiii erau complet neglijați, Thomas și prietenii săi au deschis o școală pentru ei într-un grajd de măgari! Acesta era într-adevăr un grajd! Dar studenții l-au renovat cu zel.

   Apoi au sosit primii copii, cei mai murdari, mai ciufuliți și mai zdrențăroși copii din Londra...

   Împreună cu ei au venit și copiii nimănui, de a căror existență nimeni nu părea să știe și de care avea să se îngrijească Thomas Barnardo. Ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut, a spus Domnul Isus. Iar Thomas Barnardo a luat în serios aceste cuvinte. Le-a vorbit copiilor despre Dumnezeu care îi iubea și voia să-i ajute. Și era dispus să le fie el însuși un ajutor.

(urmează)