Thomas Barnardo - Omul cu lanterna (2)

 

Holera și școala de zdrențăroși

   Chiar lângă Londra era pe vremuri a zonă mlăștinoasă, mare și frumoasă, necultivată. Acolo, nobilii mergeau la vânătoare.

   Londra, un oraș mare, promitea un viitor nou și măreț multor oameni care eșuaseră acasă sau deveniseră infractori. Aceștia au venit săraci la Londra, nu au găsit niciun loc unde să locuiască acolo și s-au stabilit pe acel câmp. O baracă mizerabilă le era suficientă. În curând va fi mai bine! Niciodată însă nu a fost mai bine!

   Pe câmpul din Stepney s-a dezvoltat o mahala îngrozitoare, unde orice oroare, orice viciu era la el acasă. Copiii erau cei mai nefericiți. Părinții dependenți de coniac introduceau în gura bebelușilor care plângeau cârpe murdare îmbibate în coniac pe post de suzetă, își vindeau copiii cerșetorilor, îi abandonau în cocioabe întunecate din pivnițe, îi băteau până îi lăsau schilozi.

   În secolul al XIX-lea au izbucnit mereu epidemii de holeră. Tânărul student la medicină Thomas Barnardo și-a riscat viața, a îngrijit bolnavii de holeră din mahalale, a ajutat unde a putut. Nu-l chemase Domnul Isus să-L urmeze? Aceasta însemna, de asemenea, să-și riște viața pentru cei mai săraci dintre săraci! În primele trei săptămâni ale epidemiei, 6521 de pacienți cu holeră au fost raportați doar într-o singură mahala. În multe case, nimeni nu a supraviețuit bolii.

   Așa a ajuns Thomas să cunoască cea mai mizerabilă dintre toate mahalalele din capătul de est al Londrei: Stepney. China, visul său, nu era planul lui Dumnezeu pentru el. Nu: Stepney urma să fie destinația sa.

   Implicarea lui în timpul epidemiei de holeră l-a ajutat mai târziu să câștige încrederea oamenilor din Stepney. Când a fost atacat și jefuit într-un colț întunecat, un infractor a reapărut la următorul colț de stradă, i-a înapoiat lui Thomas bunurile și și-a cerut scuze: „Nu am știut că sunteți Barnardo!”. Următorul demers al lui Thomas a fost să înființeze o „școală de zdrențăroși”.

   Într-o zonă în care copiii erau complet neglijați, Thomas și prietenii săi au deschis o școală pentru ei – într-un grajd de măgari! Acesta era într-adevăr un grajd! Dar studenții l-au renovat cu zel.

   Apoi au sosit primii copii, cei mai murdari, mai ciufuliți și mai zdrențăroși copii din Londra...

   Împreună cu ei au venit și copiii nimănui, de a căror existență nimeni nu părea să știe și de care avea să se îngrijească Thomas Barnardo. „Ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut”, a spus Domnul Isus. Iar Thomas Barnardo a luat în serios aceste cuvinte. Le-a vorbit copiilor despre Dumnezeu care îi iubea și voia să-i ajute. Și era dispus să le fie el însuși un ajutor.

(urmează)