Misionarul apei

 

   De fapt, Jonas, în vârstă de treisprezece ani, își imaginase cu totul altfel un misionar. Mai ales unul care vine din Ecuador. Nu deosebit de înalt, cu părul drept și negru ca pana corbului, pielea ușor roșiatică și ochii negri și strălucitori. Ceva de genul indienilor din cartea sa despre incași.

   Dar misionarul pe care Holger l-a adus astăzi la întâlnirea de tineret și care ar trebui să prezinte un raport despre munca sa în Ecuador este înalt, blond și are ochi albaștri strălucitori. Și nici pielea lui nu este roșiatică. Iar numele lui este Hermann, nu Pablo, Jorge sau Edoardo. „Acestea ar fi nume care ar suna foarte ecuadorian”, crede Jonas. Dar nu și Hermann!

   „Abia aștept să văd ce surprize ne așteaptă, având în vedere faptul că nu arată ca un indian și are un nume german”, îi șoptește Jonas prietenului său Andy, care stă lângă el în dreapta. „Și eu”, îi răspunde Andy în șoaptă.

   „Spune-ne cu ce te ocupi?”, îl roagă Holger, conducătorul grupului de tineret.

   „Cu mare drag”, răspunde Hermann și le zâmbește cu amabilitate băieților și fetelor de la grupul de tineret. „Ca să vă faceți o idee mai bună despre cum arată și cum trăiesc oamenii din Ecuador, v-am adus câteva fotografii”, explică el și apasă pe un buton de pe laptop. Pe ecran apare o imagine care arată un tânăr purtând un poncho turcoaz și o pălărie maro ascuțită. „El este Juan”, îl prezintă misionarul pe bărbat. „Vine dintr-un sat din Anzi.”

   „Ce face acolo?”, vrea să știe Andy.

   „Juan mă ajută să sap un șanț”, răspunde misionarul. „Trebuie să știți că apa este unul dintre cele mai prețioase bunuri pe care le avem aici pe pământ. Ne putem descurca fără multe lucruri, chiar și câteva zile fără nimic bun de mâncare, dacă este nevoie. Dar apa potabilă curată este absolut necesară pentru supraviețuire. Iar în Ecuador, aproape nimeni nu are posibilitatea de a avea apă curată. Aproape peste tot în țară există doar apă pe care alții au poluat-o din neglijență. Ca urmare, bolile se răspândesc foarte repede, unele dintre ele fiind fatale dacă nu sosește ajutorul la timp.”

   „Acest lucru se întâmplă doar în munți?”, vrea să știe Holger. „Nu”, răspunde Hermann cu tristețe. „Chiar și în marile orașe, cum ar fi capitala Quito, nu există aproape deloc apă potabilă curată. De aceea considerăm că una dintre cele mai importante lucrări ale noastre este să ajutăm oamenii din Ecuador să sape puțuri și să instaleze conducte de apă în case, astfel încât să poată avea apă curată”, continuă misionarul, trecând la următoarea imagine. Din nou poate fi văzut Juan în ea. De data aceasta se spală pe mâini la un robinet și râde de bucurie cu toată fața.

   „Credeam că misionarii le vorbesc oamenilor despre Isus, Fiul lui Dumnezeu”, se întreabă Jonas cu jumătate de glas și se uită întrebător la Hermann. „La urma urmei, Domnul Isus este apa vieții”, spune el, explicându-și raționamentul.

   „Ai dreptate, Jonas”, este de acord misionarul. „Domnul Isus Însuși i-a spus odată acest lucru unei femei pe care a întâlnit-o la fântână. Puteți citi singuri acasă istorisirea în capitolul patru din Evanghelia după Ioan. Dar cum să le spunem oamenilor despre apa vieții dacă ei nu au nici măcar apă pentru a trăi?” Întrebător, se uită de la unul la altul. „Oamenii din Ecuador știu foarte bine că fără apă mor de sete și că apa murdară îi îmbolnăvește. De aceea îi ajutăm mai întâi să primească apă proaspătă în fiecare zi. Apoi, când experimentează cât de sănătoasă și de bună este, sunt dispuși să ne asculte și atunci când le vorbim despre Dumnezeul cel viu din ceruri care vrea să le dea apa vieții prin Fiul Său Isus Hristos.”

   „Ce înseamnă, de fapt, apa vieții?”, îi întreabă Holger pe băieți și fete. „Că Dumnezeu iartă păcatele tuturor celor care cred în Fiul Său”, răspunde Andy în mod spontan. „El spală murdăria și boala păcatului de pe noi, ca să spunem așa”, adaugă Jonas. Încă își mai amintește cât de eliberator și de revigorant a fost pentru el când și-a mărturisit lui Isus păcatele. La fel de curat ca după un duș, cu care își îndepărtează de pe piele tot praful și murdăria unei zile obositoare și fierbinți de vară. Acum toată lumea înțelege bine de ce este atât de important pentru Hermann să ajute oamenii din Ecuador să construiască puțuri.