O lovitură din plin

   - Biblia nu reprezintă nimic pentru mine, spuse Pavel către prietenul său, pentru că acolo sunt scrise așa de multe lucruri pe care nu le pot înțelege.

   Claudiu se gândi o clipă. Știa bine că voia să se dezvinovățească. Tocmai ieri, Pavel furase ceva de la un vecin. De aceea Claudiu răspunse:

   - În Biblie scrie un lucru pe care poți să-l înțelegi în orice caz.

   - Ei, ce?

   - Să nu furi!

   Aceasta a fost ca o săgeată care a pătruns în inima lui Pavel. El s-a gândit la ziua anterioară, a tăcut și a plecat.

„Cel cu inima prefăcută nu găsește fericirea;

și cel cu limba stricată cade în nenorocire.“ (Proverbe 17.20)

Este totuși bine...

   Raul stătea lângă mama sa în sala de așteptare a doctorului. În jurul capului său avea un bandaj gros și mare. Aștepta să fie chemat înăuntru. Rana deschisă de la cap îl durea rău, dar Raul era curajos, chiar dacă îi veneau tot mereu lacrimile.

   Acum se uită la mama lui, puțin întristat, dar totuși vesel:

   - Mamă, este totuși bine...

   - Ce este bine, Raul? întrebă mama.

   - Este bine că nu am murit.

   Ce se întâmplase?

   Raul se jucase împreună cu frații lui cu mingea în curte, în fața casei. Mingea ajunse între picioarele lui, el se împiedică și se lovi cu capul de o treaptă. Urmarea: o mare rană deschisă, care trebuia îngrijită imediat de doctor.

   - Dar Raul, întrebă mama mai departe, de ce te-ai gândit tocmai la moarte?

   - Ah, mamă, mi-e așa de teamă de moarte, pentru că nu sunt încă mântuit. Nenea de la școala duminicală ne-a spus de curând istorisirea despre omul bogat și săracul Lazăr. Mi-a fost așa de teamă că voi ajunge și eu în locul unde este omul bogat dacă aș muri.

   - Băiatul meu, atunci este într-adevăr timpul ca să vii la Domnul Isus cu păcatele tale și să fii mântuit înainte ca să fie prea târziu.

   Te-ai gândit și tu vreodată unde vei ajunge dacă ai muri deodată? Sau trebuie Dumnezeu, care vrea să fii mântuit, să te aducă printr-o anumită întâmplare să te gândești la aceste lucruri?

   Pentru Raul, micul accident i-a fost o binecuvântare. Câteva zile mai târziu, i-a recunoscut prietenului său de școală că acum și el este mântuit și astfel o oiță a Bunului Păstor.

   Ești și tu?

Biblia aruncată

   Când soldații se află împreună, atunci domnește uneori o atmosferă degajată. Din păcate, adesea denaturează în a fi brutală și indecentă.

   Pe drumul spre casă la sfârșit de săptămână, un tânăr soldat stătea într-un colț al compartimentului de tren și citea într-o Biblie de buzunar. Deodată un alt soldat sări zicând: „Cu tinerelul evlavios ne permitem să facem o glumă.“ Cum a terminat de vorbit, cum i-a și smuls Biblia din mână și a aruncat-o pe fereastră.

   A fost lucrare de o secundă, Biblia se afla deja între șine. A sărit acum tânărul soldat turbat de mânie? Nu, el și-a amintit de cuvintele Domnului Isus: „Eu sunt blând și smerit cu inima“ (Matei 11.29). A fost trist, dar a tăcut.

   Câteva săptămâni mai târziu, acest tânăr soldat a primit un pachețel cu Biblia sa înapoi. În pachețel se afla și o scrisoare interesantă. Un lucrător de la căile ferate, care lucra pe acea zonă, a găsit Bblia. Când a deschis-o și a citit în ea, Dumnezeu a vorbit inimii sale. Până atunci se temea mult din cauza vinei păcatelor sale; dar prin citirea Bibliei a găsit iertarea păcatelor sale prin credința în lucrarea de mântuire a Domnului Isus. Atunci a înțeles soldatul de ce a trebuit să se lipsească câteva săptămâni de Biblia lui. Dumnezeu are căi minunate pentru a atinge inimile oamenilor, iar diavolul, împotrivitorul lui Dumnezeu, a suferit iarăși o înfrângere.

   „Voi, negreșit, v-ați gândit să-mi faceți rău: dar Dumnezeu a schimbat răul în bine...“ (Geneza 50.20).

Lampa cu ulei

   Ați văzut vreodată în fotografii sau la muzeu o veche lampă cu ulei? Un vas mic de ceramică cu o margine trasă puțin spre interior ținea materialul inflamabil. Marginea avea de cele mai multe ori patru mici cute pentru punerea fitilelor. Ca material inflamabil se folosea ulei curat de măsline, o imagine a Duhului Sfânt în Biblie. Fitilele îmbibate cu ulei erau aprinse.

   Întunericul te face nesigur. El trebuie să se îndepărtează acolo unde arde o lampă. Copiii lui Dumnezeu trebuie să fie ca lămpile. „Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe un munte, nu poate să rămână ascunsă. Și oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeșnic, și luminează tuturor celor din casă. Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri“ (Matei 5.14-16). Cel mai important este materialul inflamabil, Duhul lui Dumnezeu. Fără el, lampa nu poate arde. Noi îl primim, dacă recunoaștem înaintea lui Isus Hristos vina noastră și Îi predăm viața noastră. „Și voi, după ce ați auzit Cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), ați crezut în El și ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit“ (Efeseni 1.13).

Broasca din șanțul străzii

   Era timp de vară când îmi vedeam de lucru. Drumul meu ducea pe lângă un șanț al străzii în care în acel timp nu era apă – doar mocirlă și mizerie la baza lui.

   Deodată am descoperit în el două animale. M-am aplecat și am văzut că două broaște mici se aflau acolo – una era deja moartă și zăcea în noroi, cealaltă se străduia din răsputeri să iasă din prinsoare.

   Privindu-le mi-a venit în minte imaginea omului în șanțul groaznic în care fiecare se află din natură – deci, mort în păcate și fărădelegi.

   Această broscuță dorea să iasă. Își încorda în așa fel picioarele din spate, încât stătea în picioare și încerca să se târască în sus pe pereții de ciment, dar totdeauna eșua. Totdeauna ateriza pe spate la baza șanțului.

   Din milă pentru această broască am ajutat-o să scape din prinsoare ridicând-o până la țeava de evacuare de unde a putut să sară în libertate.

   Această întâmplare mi-a amintit de viața mea tristă din trecut când făceam sărituri tot mereu ca această broască. Îmi propuneam: Acum trebuie să fie altfel. Nu mai vreau să merg la birt, nu mai vreau să joc cărți și să înjur – dar permanent cădeam în această nenorocire, în mocirla păcatului și a pierzării.

   Dar a venit acea zi de bucurie, când Mântuitorul m-a scos cu putere cu brațele Sale, plin de dragoste din groapa groaznică și din mocirlă. El mi-a așezat picioarele pe stâncă unde pot umbla cu siguranță. El mi-a pus și o cântare nouă în gură, ca să pot să-L laud acum pe bunul Dumnezeu.

   Această cântare o pot cânta și copiii. – O cânți?