Fereastra

   De mai multe ori, unchiul Carol i-a spus nepotului său să nu ia de zgardă câinele. Dar Petrișor nu a ascultat. Două săptămâni a respectat cuvântul unchiului său, dar apoi s-a împrietenit cu animalul, încât a uitat toate îndrumările.

   Când unchiul și nepotul au vrut să meargă la plimbare cu câinele, animalul și Petrișor au alergat în goană pe trepte în jos spre ușa de la intrare. Unchiul, care încă își închidea nasturii la jachetă, a venit puțin mai târziu în urma lor. Nu ajunsese la mijlocul treptelor, când auzi un zgomot puternic. Speriat alergă pentru a vedea ce s-a întâmplat.

   Cei doi stăteau foarte speriați: câinele, pentru că i s-a părut că-i cade tavanul pe cap, și Petrișor, care aștepta pedeapsa. Ce se întâmplase?

   În ciuda interdicției, Petrișor a vrut să-i pună câinelui zgarda. Astfel a prins de zgardă fără atenție și a tras cu putere. Nu a observat deloc că zgarda s-a prins într-o scândură sprijinită de peretele holului. Prin smucitura puternică, scândura a fost răsturnată și s-a izbit cu putere de fereastra de la trepte. Acum se vedeau două fisuri prin sticla ferestrei.

   - Du-te sus! spuse supărat unchiul. Vorbim împreună când mă întorc de la plimbare.

   Speriat, Petrișor se strecură înapoi în locuință. Acum amenința pedeapsa, de asta era foarte sigur. A trebuit să i se întâmple așa ceva exact în vacanță!

   Când unchiul a revenit după o jumătate de oră, Petrișor era ascuns după ușa de la sufragerie.

   - Hai încoace, spuse unchiul Carol și îl luă de mână. El se așeză pe marginea fotoliului și îl trase pe copil la sine. Poți să-mi explici, de ce s-a spart geamul?

   - Pentru că am fost neascultător, a șoptit Petrișor.

   Unchiul său aprobă.

   - Este adevărat. Nu ți-am interzis să pui zgarda câinelui?

   - Ba da... de mai multe ori, a trebuit să recunoască Petrișor.

   - Atunci nu ai ascultat, este adevărat?

   - Da.

   - Și meriți deci pedeapsa?

   Băiatul dădu din cap fără să scoată un cuvânt.

   Unchiul tăcu un timp.

   - Știi ceva, Petrișor, hotărî el, pentru că ai admis totul fără să minți, te iert și nu primești nicio pedeapsă. Dar promite-mi, că de acum încerci să fii ascultător.

   Ușurat, Petrișor încuviință.

   - Dar trebuie să-I spun acest lucru și Domnului Isus, adăugă el gânditor.

   Auzind aceasta, unchiul Carol se bucură mult.

   - Hai să facem aceasta împreună, ca totul să fie în regulă, spuse el, și amândoi îngenuncheară.

Dă-te jos degrabă!

   „Veniți vă rog la masă!“ a strigat Estera către frații ei mai mici, care erau cățărați într-un copac pentru a culege mere. Fără întârziere au părăsit copacul, căci au învățat să se grăbească atunci când mama îi cheamă. Răducu era deja jos. Și Claudia se străduia să coboare urmată de fratele ei mai mare Marius. Acesta a cutezat să urce cel mai sus, pentru că acolo a descoperit câteva mere deosebit de frumoase. Dar și el va fi în curând jos. Ce frumos, când copiii sunt ascultători și se grăbesc când sunt chemați! Aceasta Îi place Domnului Isus și face bucurie părinților.

   În Biblie citim despre un bărbat care era cățărat într-un copac, dar nu pentru a culege fructe, ci pentru a-L vedea mai bine de acolo pe Domnul Isus. Era mai-marele vameșilor Zacheu. Domnul Isus l-a văzut acolo și i-a spus: „Zachee, dă-te jos degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta!“

   Credeți că Zacheu a mai rămas vreun minut în copac? Nu! El a coborât degrabă și L-a primit cu bucurie.

   Dragă cititorule, Domnul Isus te cheamă și pe tine! El dorește să intre în inima ta și să te facă bogat și fericit: „Dă-te jos degrabă!“ Apleacă-ți genunchii înaintea Lui, recunoaște în fața Lui păcatele tale și acceptă-L ca Mântuitorul și Domnul tău. De unele lucruri, pe care le-am făcut în grabă, ne pare mai târziu rău. Dar acest pas nu-l vei regreta cu siguranță niciodată.

„El l-a primit cu bucurie.“ Luca 19.6

Veniți copii iubiți

Veniți copii iubiți, veniți

la Cel ce vă dorește,

Isus vă cheamă-așa de blând

și-atâta vă iubește.

De-ați ști voi cum Isus cel bun

pe brațe-o să vă suie

și ce povețe, ce cântări

frumoase-o să vă spuie.

Cum blând vă va chema cu El

ca mieii pe pășune,

ce flori, ce daruri, ce minuni

în brațe-o să v-adune.

O să v-arate munți și văi

și zări nemaizărite,

și inimile vă vor fi

nespus de fericite...

Veniți copii iubiți, chemați

și pe-alții, toți să vină,

veniți în jurul Lui, veniți,

să fie casa plină.

Vița și mlădița

„Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele...“ Ioan 15.5

   Cunoști imaginea despre viță și mlădițe? Domnul Isus folosește această imagine frumoasă pentru legătura dintre El și noi.

   Cu siguranță ai văzut odată o viță și mlădițe. În unele regiuni există vii mari, unde se află viță după viță, iar toamna mulți oameni merg prin vie, ca să culeagă struguri. Vițele se află adesea pe teren sărăcăcios și au nevoie de mult soare pentru o recoltă bună.

   Domnul Isus dorește să ne arate că noi trebuie să creștem tot așa de strâns cu El, ca mlădița cu vița. Pentru că așa cum mlădița primește sevă de la viță pentru creștere, și noi primim putere de la Domnul nostru. În afară de aceasta, Domnul Isus dorește prin Cuvântul Său să fie Soarele de care avem nevoie pentru a aduce rod. Dumnezeu Tatăl dorește să vadă la noi rod. Îl putem aduce dacă mergem drumul nostru cu Domnul Isus.

   Dar noi oamenii suntem adesea încăpățânați. De aceea citim în Ioan 15, că Dumnezeu Tatăl taie mlădițele, ca să aducă mai mult rod. Tăiatul este dureros. Dar este de folos, ca să fim spre bucuria Dumnezeului nostru. Lemnul mort, voia noastră proprie, trebuie să fie tăiată, pentru ca să poată aduce rod bun. Vierul, Dumnezeu, face aceasta numai ca mlădița să aducă foarte mult rod.

   Așa cum părinții noștri ne pedepsesc când am făcut ceva rău, și Dumnezeu ne educă. Părinții ne educă, pentru că ne iubesc și doresc să ne ajute. La Dumnezeu este tot așa, doar că El ne iubește mult mai mult.