Se afișează postările cu eticheta Poezie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Poezie. Afișați toate postările

vineri

Scump Isus

 

Scump Isus, bun Isus,

Tu de sus

Ne-ai adus

Taina profețiilor,

Haina bucuriilor,

Tinerețea zorilor,

Frumusețea florilor,

Fericirea traiului

Și primirea raiului.

 

Scump Isus, bun Isus,

Tu de sus

Blând ne-ai pus

Farul călătorilor,

Harul sărbătorilor,

Miezul suferințelor,

Țelul năzuințelor,

Corul îngerașilor,

Dorul copilașilor.

 

Scump Isus, bun Isus,

Tu ești pus

Mai presus

Graiul bucuriilor,

Raiul armoniilor,

Pragul juruințelor,

Steagul biruințelor,

Mirele fecioarelor,

Regele popoarelor.

sâmbătă

Bun venit

 


Bun venit

Dar iubit,

Domnul ni te-a dăruit.

Noi te binecuvântăm

Și din suflet ne rugăm:

 

Să trăiești

Și să crești

Credincios,

să-L iubești

Și slujești

Pe Hristos.

 

Dumnezeu,

Fie-al tău

Scut și pază de-orice rău,

Binecuvântarea Sa

Să-nsoțească viața ta.

 

Da, Isus

Te-a adus

Drag odor primit de sus,

Pentru slava Lui mereu

Să te crească Dumnezeu.

Numai cei cu gând curat

 

Numai cei cu gând curat

Sunt frumoși cu-adevărat

Numai cei ca pruncii sunt

Fericiți pe-acest pământ.

 

Fericiți,

Cei smeriți

Și frumoși

Cei miloși

Și bogați

Cei curați

Ei sunt binecuvântați,

Fericiți jos și sus

Cei ce sunt ai lui Isus.

 

Numai cei născuți de sus

Sunt copii ai lui Isus,

Numai cei cu mers frumos

Sunt copii ai lui Hristos.

 

Noi dorim să fim mereu

Fii plăcuți lui Dumnezeu,

Ca să fim și jos și sus

Fericiți lângă Isus.


marți

Pentru mine

 


Pentru mine, scump Isuse,

pentru mine ești nespus,

preț de mântuire,

pentru mine Te smerești,

pentru mine-Ți dăruiești

marea Ta iubire.


Pentru mine Te-ai născut,

pentru mine ai crescut,

rod și bucurie,

pentru mine-ai pătimit,

pentru mine Te-ai jertfit,

slavă, slavă Ție.


Pentru mine-ai înviat,

pentru mine Te-ai 'nălțat

sus în strălucire,

pentru mine-n ceruri ești,

pentru mine pregătești

dulcea fericire.


Pentru mine într-o zi,

pentru mine vei veni,

har și bucurie,

pentru mine, Domnul meu,

ești și Rob și Dumnezeu,

slavă, slavă Ție.


luni

Unde să mă duc?

 


Unde să mă duc eu, Doamne,

Ca să pot ajunge bine,

Unde-i oare mântuirea?

Unde, dacă nu la Tine?

 

Da, la Tine,

Doar la Tine,

Dumnezeul meu,

Fericire

Și iubire

Pot să aflu eu.

 

Unde să mai aflu-n lume

Pacea inimii din mine,

Unde calea și-adevărul,

Unde, dacă nu la Tine?

 

Unde-mi aflu tați și mame,

Frați și case să m-aline,

Unde dragoste și milă,

Unde, dacă nu la Tine?

 

Unde-mi pot afla viață

Când pârjolul morții vine,

Unde-i unica scăpare,

Unde, dacă nu la Tine?

 


marți

A plouat

A plouat
Prin sat
Și râul
De sub punte
s-a umflat...
Două fete
Credincioase
Bucuroase
Stau la sfat.
 
Un copil
Ca să se joace
Prin băltoace
A intrat.
Mama biată
Supărată
Stă să-l bată
E-mbrăcat.
 
Cât de bun
E Domnul care
Ploi și soare
Ne-a trimis,
Iarba-i mare,
Câmpu-i floare,
Totul pare
Paradis...
 
Drag copil,
E lumea plină
Azi de tină,
Fii curat!
Te ferește,
Ocolește
Tot ce este
Întinat! 

duminică

Dragoste-a lui Dumnezeu

 

Dragoste-a lui Dumnezeu,
Mare ești cât nu știu eu,
Dulce ești cât nu știu grai,
Scumpă ești cât preț nu ai,
Bună ești cât nu ai soț,
Tu-i iubești pe toți, pe toți.
 
Cor:
Te slăvim har nespus,
Dat de Tatăl prin Isus,
Te primim dar frumos,
Dat de Tatăl prin Hristos.
 
Dragoste, ceresc întins,
Mare ești cât nu-i cuprins,
Dulce ești cât nu-i nectar,
Scumpă ești cât nu-i hotar,
Bună ești cât nu-i cuvânt,
Tu ești cerul pe pământ.
 
Dragoste, prin tine sunt
Câte-s dulci pe-acest pământ,
Dragoste, prin tine pot
Strânge-n suflet raiul tot,
Dragoste, prin tine eu
Mă cuprind în Dumnezeu.

marți

Tată bun din ceruri

Tată bun din ceruri,
Iată, noi orfani
Am rămas pe lume
Singuri și sărmani;
Ne-ai luat părinții
Noștri amândoi
Și-am rămas pe lume
Numai noi, numai noi, numai noi...
Fără tată, fără mamă,
Doamne, numai noi.
 
Tată bun, Tu ne ești,
Tu nespus ne iubești,
Tu cu drag să ne crești
Fiii Tăi cum dorești,
Tată bun, Tată bun, Tată bun.
 
Tată bun, oriunde
Fi-va să trăim,
Nu vrem niciodată
Să ne despărțim,
Unde-ar fi s-ajungem
Și-n orice nevoi,
Tu în orice vreme
Fii cu noi, fii cu noi, fii cu noi...
Scut de tată, sân de mamă,
Doamne, fii cu noi.

luni

Veniți, veniți

 
Veniți, veniți copii iubiți,
căci Domnul vă dorește.
Isus vă cheamă, auziți
ce dulce vă grăiește:
Veniți copii iubiți,
veniți, veniți, veniți,
căci daruri scumpe vor primi
acei ce vor veni.
Veniți copii,
veniți, căci El
pe brațe-o să vă suie,
povești frumoase
și cântări
cerești o să vă spuie.
Veniți copii iubiți,
veniți, veniți, veniți,
c-atât de fericiți vor fi
acei ce vor veni.
Veniți copii iubiți, veniți,
Isus vă vrea la Sine,
Veniți și veți vedea apoi
cu El cât e de bine.
Veniți copii iubiți,
veniți, veniți, veniți,
că-n cer cu El pe veci vor fi
acei ce vor veni.
 


vineri

Mai mult ca mama

 

Mai mult ca mama cea mai dulce,

Mai mult ca tatăl cel mai bun

E Dumnezeu care iubește

Pe cei ce Lui I se supun.

 

Părinții te iubesc nu numai

Când ești supus și-ascultător,

Ci te iubesc întotdeauna,

Fiindcă ești copilul lor.

 

Iar Dumnezeu Și-arată mila

Spre noi, spre toți copiii Săi,

Dar parcă și mai multă milă

Arată El spre cei mai răi.

 

Spre cei mai răi trimite Domnul

Mai multe binecuvântări,

Ca bunătatea Lui văzând-o

Să lase relele cărări.

 

Făcându-I voia Lui, să vadă

Că ea e fericirea lor,

Că cel mai fericit pe lume

E omul bun și-ascultător.

 

Tu, fiul meu, ia seama bine

La tot ce-ți cere Dumnezeu!

Frumoasă-I numai ascultarea,

Doar ascultarea, fiul meu!


 

sâmbătă

Dintre câte-averi

 

Dintre câte-averi pe lume

Sunt mai scumpe și mai grele,

Mântuirea-i cea mai scumpă

Și mai dulce dintre ele.

 

Lumea-ntreagă de-ai avea,

Ce folos de ea,

Dacă scump sufletul tău

Ți-l dai celui rău,

Dacă mântuirea ta

N-o vei mai vedea?

 

Dintre câte căi pe lume

Sunt mai triste și mai rele,

Calea fără mântuire

Este cea mai rea din ele.

 

Dintre câte stări pe lume

Pot mai greu să te înșele,

Cele mai de plâns sunt care

Zaci fără Hristos în ele.