Singular - Plural

   Profesorul a intrat în clasă şi a salutat prietenos elevii. Apoi a început ora de limba română. Astăzi vor face exerciţii cu cuvinte la singular şi la plural. După o scurtă îndrumare orală, profesorul a stabilit ca toţi copiii să scrie câteva cuvinte în caietele lor pe care le vor discuta apoi împreună. Toţi elevii s-au pus pe treabă. După un sfert de oră, profesorul le-a cerut să nu mai scrie şi a rugat pe câţiva elevi să citească ce au scris. Clasa trebuia să fie atentă şi să ridice mâna şi să spună când apare o greşeală.

   - Casa - casele, copacul - copacii, şoarecul - şoarecii, Dumnezeu - dumnezeii ...

   - Stop! Cineva a ridicat mâna. Ei, ce este aici greşit? întrebă profesorul pe micuţa Maria, care tocmai ridicase mâna.

   - Există numai un Dumnezeu, ceilalţi sunt idoli, spuse micuţa Maria cu glas ferm. În clasă s-a făcut linişte, iar profesorul, adânc mişcat, a povestit mai târziu această întâmplare părinţilor micuţei Maria.

   De ar şti fiecare, tot aşa de sigur ca Maria, că există numai un Dumenzeu! Aşa scrie în Biblie, şi anume în prima epistolă către Timotei, capitolul 2, versetul 5, unde mai departe citim că există numai un Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos, care s-a dat pe Sine ca preţ de răscumpărare pentru toţi.

   Da, lucrarea Lui are valabilitate pentru toţi pentru a ajunge la Dumnezeu. Dar, din nefericire, au murit deja mulţi oameni care nu au recurs la această lucrare şi astfel sunt despărţiţi pentru veşnicie de Dumnezeu.

   În evanghelia după Ioan, capitolul 14, versetul 6, acest Mijlocitor spune că El este şi calea şi nimeni nu vine la Tatăl decât prin El.

„Eu sunt calea, adevărul şi viaţa.“ (Ioan 14.6)

Septembrie

Se coc strugurii la vie

albi și roși,

cât de buni și dulci sunt, Doamne,

și frumoși...

Precum ne-ndulcește gura

boaba lor,

să fac și eu dulce viața

tuturor...

Plugul ară,

omul merge

semănând,

grâu frumos

va crește Domnul,

pâine dând.

Cum Tu saturi lumea,

Doamne bun, mereu,

fă să fiu întotdeauna

bun și eu.

Iluzie optică

   Câte cuburi sunt în imagine? Am pus această întrebare la mai mulţi copii; şi unii au spus trei, iar alţii cinci. Într-adevăr, poţi să vezi şi numai trei cuburi, dar poţi să vezi şi cinci cuburi. Este vorba de o iluzie optică. Prin definiţia ei, iluzia optică este o percepţie falsă sau deformată a unui obiect existent, determinată fie de legile de formare a percepţiilor, fie de anumite stări organice; cunoaştere falsă sau deformată, considerată adevărată; aparenţă înşelătoare.

   Cât de uşor ne înşelăm! Ne înşeală prietenii, cărţile rele; ne înşelăm şi singuri. Ca să nu ne înşelăm şi ca să nu fim înşelaţi, Dumnezeu ne-a dăruit Biblia – CUVÂNTUL SĂU – în care găsim toate sfaturile necesare pentru a putea trăi o viaţă de credinţă după voia Sa. Iată câteva îndemnuri din CARTEA CĂRŢILOR cu privire la iluzii: „îndemnaţi-vă unii pe alţii, în fiecare zi, câtă vreme se zice: «Astăzi», pentru ca niciunul din voi să nu se împietrească prin înşelăciunea păcatului“ (Evrei 3.13).

Cineva te aşteaptă

   O femeie văduvă şi-a cheltuit toate economiile, pentru ca băiatul ei să-şi termine studiile. „El să ajungă cineva“, obişnuia sărmana femeie să spună. Şi, într-adevăr, băiatul ei a ajuns „cineva“. După terminarea examenelor a primit un loc de muncă într-un oraş, dar pe mama sa a uitat-o.

   Aşa au trecut zile, săptămâni şi luni. Într-o zi, tânărul bărbat a început să devină neliniştit. A recunoscut ce nedreptate făcuse mamei sale. A urcat într-un tren care mergea spre casa părintească. Când a ajuns în faţa casei, i s-a oprit respiraţia. Oare să intre? Ce va spune mama?

   Fiul a intrat şi a fost primit de mama lui. Când după mai multe discuţii a vrut să plece într-un oraş din apropiere pentru a înnopta acolo, mama i-a spus: „Tu poţi să înnoptezi aici.“

   Fiul a privit prin casă şi a spus: „Dar mamă, tu nu eşti pregătită de musafiri.“

   Apoi mama deschise o uşă la o cameră alăturată. Acolo era pregătit un pat şi toate arătau ca şi când mama aştepta musafiri. Mirat, fiul o întrebă: „Mamă, de unde ai ştiut că am să vin astăzi acasă?“

   „Băiatul meu, de când ai plecat, eu te aştept în fiecare zi. Şi astăzi în sfârşit ai venit!“ spuse mama bucuroasă.

   Dragi băieţi şi fete, şi toţi care citiţi aceste rânduri, şi pe voi vă aşteaptă cineva. Şi pentru tine, totul este pregătit. Tu trebuie numai să vii. Prinde acest prilej şi vino astăzi la Domnul Isus. El te aşteaptă.

Lumina lumii

   Fetiţa, despre care vreau să vă povestesc acum, se numea Santi. Ea locuia în depărtata China. Pentru vârsta ei, Santi era mai mică de statură şi mai mult decât atât era şi oarbă. Era însă fericită că fratele ei mai mare o iubea din toată inima. Seara, după ce termina treburile casei, se aşeza lângă micuţa Santi pentru a povesti cu ea. El îi spunea surioarei sale tot ce a făcut în timpul zilei şi apoi răspundea cu răbdare la toate întrebările ei. Deseori spunea: „Micuţa mea surioară, nu fi tristă, eu sunt ochiul tău.“ Dar Santi răspundea: „O, Fong, eu aş dori mult să văd ceea ce tu nu ai văzut, ca să pot să-ţi povestesc şi eu ţie.“ După câteva clipe de tăcere, Fong îi spuse că aceasta este imposibil. Când Fong a împlinit zece ani, a trebuit să meargă în timpul verii la un unchi de-al lui pentru a-l ajuta la recoltat. Acest timp a devenit foarte lung pentru Santi. Mama era prea ocupată cu treburile casei, pentru a putea să fie mereu cu ea, iar tatăl era plecat de dimineaţa până seara. În această situaţie, Santi şedea tristă pe scăunelul ei şi se gândea: „Dacă aş putea trăi ceva deosebit, ca să-i pot povesti lui Fong la întoarcerea lui.“

   Într-o zi, când ca de obicei şedea în faţa casei, a auzit o voce străină. Mama o strigă şi-i spuse: „Santi, primeşti musafiri.“ Santi era ruşinoasă şi fricoasă în preajma oamenilor străini. Dar vocea pe care a auzit-o răsuna aşa de blând şi de primitor, încât Santi s-a încrezut în ea.

   „Eu sunt o misionară“, spuse femeia străină. Apoi începu să-i povestească micuţei de iubirea lui Dumnezeu, de Domnul Isus şi lucrarea Sa de mântuire de pe Golgota. Toate acestea erau noi pentru Santi şi din acest motiv asculta cu atenţie. Când misionara a vrut să plece, Santi a rugat-o să vină pe la ea cât mai curând. Astfel, misionara a început să o viziteze pe fetiţă aproape zilnic şi-i povestea despre viaţa Mântuitorului. Când Santi era singură, se gândea la cele povestite de misionară. Într-o zi şi-a deschis inima Domnului Isus mulţumindu-i că a murit şi pentru ea. Acum era foarte fericită. După ce a trecut vara, fratele ei s-a întors acasă. Chiar din prima zi, el s-a aşezat lângă Santi şi a început să-i povestească ce a văzut, ce a auzit şi prin câte a trecut. După aceea a întrebat-o pe Santi: „Micuţa mea surioară, tu ce ai făcut în timpul verii?“

   Fong se gândi că Santi îi va spune că a stat tot timpul în faţa casei aşteptându-l. Dar spre mirarea lui, ea îi răspunse: „O, Fong, eu am trăit o vară frumoasă. O femeie străină a venit aproape zilnic la mine şi mi-a vorbit despre Domnul Isus.“

   Santi îi povesti fratelui său tot ce auzise şi ce i-a mişcat inima. Apoi a spus că L-a primit ca Mântuitor al ei personal pe Domnul Isus.

   Fong asculta cu atenţie. El medita asupra celor spuse de surioara lui. De mult timp ştia că are nevoie de Mântuitorul. Privi cu duioşie pe surioara lui, şi după ce îi cuprinse faţa cu mâinile îi spuse: „Santi, micuţa mea Santi, acum tu ai văzut ceea ce eu nu am văzut încă. Dorinţa ta s-a împlinit. Tu L-ai văzut pe Mântuitorul lumii.“

   Da, Santi văzuse pe Mântuitorul lumii şi L-a primit în viaţa ei. De atunci, viaţa ei a avut un înţeles şi un sens. Nu a trecut mult timp şi Fong a fost condus prin surioara lui la Mântuitorul.

Isus a zis: Eu sunt Lumina lumii. (Ioan 8.12)