Nu fi lacom

Lângă casă

mama lasă

oale cu mâncare,

să se ducă

să aducă

rufele la soare.

E luată

de îndată

de pe foc ulcica,

însă iată

vin deodată

Luşu şi pisica.

Care-o vede,

se repede

lacom la mâncare

nu s-o-mpartă,

ci se ceartă

s-o ia cel mai tare.

Luşu bagă

ca-n desagă

capul tot deodată,

dar nu poate

a-şi mai scoate

oala-nfierbântată.

Luşu rage,

mama-i trage

beţe de-l snopeşte,

ca să ştie

pe vecie

hoţul ce păţeşte.

Cât de minunat e câmpul

Cât de minunat e câmpul

plin de flori în fel și fel,

dar ce minunat e-Acela

care l-a făcut pe el!

Cât de minunată-i noaptea

cu luceferii din ea,

dar ce minunat e-Acela

care i-a făcut așa!

Dac-așa frumos e cerul

și pământu-așa plăcut,

cât de minunat e Domnul

Dumnezeu ce le-a făcut!

Atâtea vorbe

Atâtea vorbe fără rost

spun eu mereu, Isuse,

Tu oare câte-asculți cu drag

din toate cele spuse?

Atâtea fapte fără rost

fac vrute și nevrute,

dar câte Ție-Ți folosesc

și câte-Ți sunt plăcute?

Câți pași alerg,

cât timp îmi pierd

din zilele-mi senine,

cu ce folos,

cu ce folos,

Isuse, pentru Tine?

Isus iubit, Te rog să-mi dai

o inimă-nțeleaptă

să-Ți folosesc cu orice grai,

cu orice gând și faptă.

Câți pași alerg,

cât timp lucrez

din zilele-mi senine

să-i fac așa,

să poți avea,

Isus, folos de mine.

Tu, Preabunule Isuse

Tu, Preabunule Isuse,

mi-eşti Mântuitor şi soare,

Tu mă-nveţi să-mi cresc iubirea

Cea mai sfântă şi mai mare.

Tu-mi eşti mult mai mult ca mama

şi ca tatăl pentru mine,

Tu-mi dai viaţa şi puterea

ce mă creşte şi mă ţine.

Tu mai mult ca orice prieten

mă îndrumi pe căi curate,

Tu-mi creşti dorul şi avântul

spre virtuţi adevărate.

Tu mă mustri când fac răul,

Tu mă pedepseşti spre bine,

Tu veghezi să nu alunec

În pierzare şi-n ruşine.