marți

Încredere



   În urmă cu mulţi ani, în localitatea noastră a izbucnit un incediu mare într-o casă veche cu trei locuinţe. Când au apărut pompierii, întreaga casă era în flăcări. Totuşi, mai mulţi pompieri au intrat în casă, pentru a scoate câţiva locuitori, care nu s-au putut pune în siguranţă la timp. Salvarea acestora a reuşit. Privitorii au respirat uşuraţi, iar pompierii s-au bucurat că au putut din nou să ajute.
   În timp ce bărbaţii luptau mai departe contra focului şi au îndreptat jetul de apă spre ferestre, au apărut doi copii la una dintre ferestrele de la ultimul etaj. Ei plângeau şi dădeau din mâini. Bărbaţii au rămas îngroziţi. Nu văzuse înainte nici unul dintre ei copiii? Acum era prea târziu să-i scoată din casa care ardea. Acoperişul se prăbuşise deja, iar casa scărilor era o mare de foc.
   Atunci, pompierii au întins o plasă de salvare. Ei au întins foarte tare plasa rotundă, încât aceasta s-a întins ca o piele de tobă. Apoi au strigat copiilor să sară imediat. Dar copii nu s-au mişcat. Priveau amândoi la plasa mare şi la bărbaţii care o ţineau. Dar nu se mişcau de la locul lor. În câteva clipe, casa urma să se prăbuşească. Ce groază pentru toţii oamenii, care priveau la acel eveniment!
   Tot mereu li se striga copiilor să sară. Dar în zadar! Cei doi copii se temeau, nu aveau încredere în oamenii străini de acolo.
   Deodată îşi croi loc printre oameni un bărbat. Era tatăl celor doi copii. Tocmai sosise acasă şi recunoscu într-o clipă în ce pericol mare erau copiii săi. S-a aşezat foarte aproape de plasa de salvare, pentru ca să fie văzut de copiii săi şi strigă numai o singură dată: „Săriţi, copii!” Imediat, cei doi copii se căţărară peste marginea ferestrei şi săriră în gol.
   - De ce n-au sărit imediat? întrebă mai târziu un pompier.
   - Eu sunt tatăl lor, răspunse bărbatul, iar copiii mei au încredere în mine.
   Şi un copil al lui Dumnezeu ar trebui să se încreadă întotdeauna aşa puternic în Tatăl său ceresc.

Fără număr...



   Micuţa Anca de opt ani stătea cu tatăl ei pe un dig, care se întindea departe spre Marea Nordului. Cu ochii mari şi puţin speriată, Anca privea valurile puternice.
   Tatăl o întrebă pe fiica lui:
   - Anca, la ce te gândeşti acum?
   Atunci micuţa strigă cu glăsciorul ei subţire:
Mare lată şi adâncă
Câte picături ai tu?
Fără număr; eu de-atâtea ori
Îl slăvesc pe Dumnezeu.
   Domnul Isus, prin care Dumnezeu a creat lumile şi de asemenea marea gigantică, a devenit sărac din cauza omului păcătos şi S-a lăsat făcut păcat la crucea de la Golgota, pentru ca noi să fim salvaţi. Câtă mulţumire şi laudă ar trebui să I se aducă Lui tot timpul! Eşti gata şi tu, cel care eşti mântuit, să aduci aşa multă laudă pentru El?

duminică

Este corectă direcția?



   Bătrânul Hansen ținea strâns cu mâinile sale timona (roată de lemn sau de metal cu ajutorul căreia se manevrează cârma unei nave). Deja de mult timp dirija acest vapor pe mare și întotdeauna a dus încărcătura cu bine la mal. Oamenii, pentru care bătrânul Hansen transporta ceva, nu au avut niciodată vreun motiv să fie nemulțumiți de el.
   El aruncă o privire cercetătoare spre marele compas al vaporului. Direcția era corectă – excelent. Acul arăta exact cursul corect. Hansen nu se putea altfel orienta în acest moment: era noapte, iar stelele erau ascunse după nori. Nici uscatul nu îl putea vedea, pentru că se afla în larg, departe pe mare.
   Totul era foarte liniștit, doar apa vuia la prora vaporului. Deodată, Hansen auzi un zgomot ca de la o zgârietură sub picioarele sale. Se îngrozi – ce putea fi asta? În aceeași clipă, acolo jos pocni ceva, iar el a fost aruncat de o izbitură puternică peste timonă. Nu înceta deloc să scârțâie, să zgârie și să pocnească, dar vaporul era împins încet mai departe de valuri până când – în sfârșit! – sunetele îngrozitoare încetară și vaporul se afla iarăși liniștit în apă. Ca și când nu ar fi fost nimic!
   Coastele lui Hansen îl dureau îngrozitor de la izbitura peste timonă, dar el avea o mult mai mare îngrijorare: cu siguranță, vaporul avea jos o gaură de la izbitură! El o luă la goană în jos pe scară în depozit și cercetă amănunțit cu lanterna totul. În fiecare unghi lumina cu lanterna și aștepta în fiecare clipă ca apa să-l stropească de undeva. Ce ar însemna aceasta, bătrânul Hansen știa foarte bine: singur în noapte pe mare cu un vapor care avea o gaură – nimeni nu îl va vedea sau auzi; vaporul se va scufunda pe loc, fără ca cineva să observe. Această perspectivă îi făcea marinarului pielea găină pe spate. El întinse lanterna până în cel mai îndepărtat colț, dar totul era uscat – scândurile groase au rezistat.
   Niciodată înainte nu a trăit Hansen un așa sentiment de ușurare. Aceasta l-ar fi costat aproape întreg vaporul, probabil chiar și viața! Ce s-a întâmplat? Vaporul a ajuns pe un banc de nisip, pe un loc foarte plat în apă, ascuns sub suprafața apei. El a mers exact după compas, iar pe harta marină nu era marcat niciun loc periculos. Ciudat!
   Poate să se întâmple, să fii convins că te afli pe cursul corect și totuși călătoria să aibă un sfârșit rău? – Hansen avea o bănuială: lângă compas se afla o cutie de lemn. El deschise capacul și... aproape că era să cadă pe spate de groază. Ce era acolo?
   În cutie, doar la câțiva centimetri de compasul vaporului, se afla un magnet mare și greu! Hansen avea nevoie de el câteodată, când cădea la descărcatul vaporului în port câte ceva în apă, de exemplu o sculă sau o cheie. Atunci dădea drumul de o sfoară magnetului puternic în apă, până când regăsea obiectul. În ultimul port l-a pus în grabă repede într-o cutie de lemn. Și oricine știe că un magnet atrage chiar și acele compasului! Deci, în timpul întregii călătorii, compasul vaporului nu a arătat direcția bună.
   Hansen scoase repede magnetul din cutie și se uită la compasul de lângă. – Într-adevăr, acul făcu un salt minuscul spre stânga, doar unul sau două grade. Și aceasta a fost totul? Da, prin această abatere minusculă, vaporul a mers în timpul întregii călătorii câte puțin mai la est. De aceea a ajuns la locul periculos și aproape că ar fi suferit un naufragiu. Hansen, asta trebuia să fi știut că lângă un compas nu are voie să se afle niciodată un magnet! De fapt, știa bine acest lucru, dar în grabă la încărcarea vaporului a uitat că magnetul trebuie pus bine întotdeauna în partea din spate a vaporului!
   El știa acum peste ce banc de nisip ajunsese. De aceea a putut să se orienteze din nou și a găsit în curând drumul corect spre țintă. Nu a mai durat mult timp, și el a ajuns în port. Acolo, Hansen s-a îngriit ca vaporul să fie descărcat. Apoi a coborât și el.
   Când Hansen a trecut prin piața mare din port, a văzut de departe stând acolo un bărbat pe o cutie. El ținea în mână o carte și vorbea cu glas tare multor oameni care stăteau în jurul lui. Bătrânul Hansen păși mai aproape și ascultă: „Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui.“ Hansen se gândi: „Exact așa mi s-a întâmplat mie în această noapte: m-am gândit că sunt pe drumul cel bun, dar în realitate a fost un drum greșit, pentru că aproape era să mă scufund. Cursul meu a fost greșit.“ Vorbitorul explica: „Dumnezeu dorește ca noi să mergem pe calea Sa. Trebuie să facem în viața noastră ce vrea El, nu ceea ce considerăm noi că este bine. Dumnezeu știe mult mai bine ce este bine pentru noi.“ Hansen se înroși puțin. El își aminti că auzise ca băiat acasă adeseori despre Dumnezeu. Dar când deveni mare, și-a spus: „Merge și fără Dumnezeu. Pot să mă ajut singur.“
   Auzi mai departe pe vorbitor citind ceva: „Cei ce părăsesc pe Domnul vor pieri.“ Hansen se sufocă: „Exact așa este! Eu mi-am spus că merge foarte bine fără Dumnezeu, dar în noaptea trecută aproape că m-am scufundat. Așa cum compasul s-a lăsat deviat de magnet de la direcția corectă, tot așa m-am abătut eu de la Dumnezeu.“
   Hansen a înțeles acum că acea carte este o Biblie. Îl ascultă încă o dată pe vorbitor citind: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.“ Bărbatul le explică ascultătorilor: „Poate ai crezut că reușești în viață fără Dumnezeu. Dar atunci compasul vieții tale nu este bun! În felul acesta mergi în pierzare, pentru că ești un păcătos. Păcatele tale trebuie să fie iertate! Dacă te întorci la Dumnezeu și recunoști înaintea Lui păcatele tale, atunci El te iartă și îți arată că Domnul Isus a purtat la cruce pedeapsa pentru ele. Atunci suntem mântuiți și aparținem lui Dumnezeu. Pentru totdeauna.“
   Bătrânul Hansen se gândi: „Are dreptate. Și mama mea mi-a spus tot mereu aceasta, dar nu am vrut să ascult. Dacă m-aș fi scufundat noaptea trecută, atunci aș fi fost pierdut pentru totdeauna! Dar acum nu este prea târziu.“ Astfel se întoarse la vapor, îngenunche în cabină și Îi aduse lui Dumnezeu toate păcatele lui. El i-a spus de asemenea lui Dumnezeu cât de rău îi părea acum că L-a uitat în toți acești ani. Și Dumnezeu l-a iertat pe Hansen. Cât de fericit era acum bătrânul Hansen!

miercuri

Pompierii



   În urmă cu o jumătate de an, pompierii din T. au dorit să informeze temeinic populația despre munca lor. La multe standuri de informare au prezentat diversele activități ale pompierilor. Pe prietenul meu Cristian nu l-a interesat mai deloc toată forfota. „Când arde, ai tot timpul să te preocupi de pompieri“, gândea el.
   Seara în locuința sa a simţit deodată un miros ciudat. Mirosea a ars. Mergând după miros a putut găsi locul de unde provenea mirosul trădător. Când deschise debaraua, îi veni în față fum și chiar ieșeau scântei dintr-o doză de distribuire. Panică! În apropiere erau depozitate cutii și lemn... Din fericire, a putut scoate la timp siguranța. O doză de distribuire era în întregime arsă. Două cabluri izolate rău au ajuns în contact. Ce ar fi fost dacă...? 112 – pompierii... Fără să vrea se gândi la standurile de informare.
   Necazul a fost în apropierea cea mai mare. El ar fi avut nevoie de ajutor, dacă incendiul s-ar fi extins. Cât de important este atunci să știi de unde poți primi ajutorul. Activitatea pompierilor a fost pentru el acum de mare interes.
   Uneori trebuie să ajungem într-o situație dificilă unde nu mai știm încotro să ne ducem, înainte de a ne gândi la Dumnezeu. Dumnezeu este aici, în orice caz de urgență. Dar, de fapt, El dorește să fie mai mult decât numai Salvatorul din necaz. El dorește să fie tot timpul aproape de noi, nu doar atunci când „arde“!