A doua zi, Beni şi Dina îl rugară pe bunicul lor
să le spună sfârşitul povestirii lui Iosif.
- Ce s-a întâmplat cu el? întrebară copiii. I s-au
întâmplat multe după ce a ajuns în Egipt?
- O mulţime de lucruri, zise bătrânul, atât bune, cât
şi rele. Staţi jos şi vă voi spune atât cât îmi voi aminti din istorisirea pe
care mi-a povestit-o şi mie bunicul Efraim, pe când eram copil şi pe care o
auzise şi el la rândul său de la tatăl său Iosif.
S-a scurs un timp îndelungat până ce Iosif a ajuns
în Egipt, după ce a fost vândut de fraţii săi. Distanţa parcursă fusese de sute
de kilometri şi cea mai mare parte din ea fusese prin pustiul nisipos şi lipsit
de apă, prin care cămilele puteau merge numai încet de tot. Iosif n-a fost prea
rău tratat de către negustorii care l-au cumpărat. Îi dădeau hrană destulă,
căci voiau să aibă o înfăţişare plăcută, pentru ca să obţină un preţ cât mai
bun pe el, atunci când îl vor vinde ca sclav.
Există stăpâni buni şi stăpâni răi; stăpânul lui Iosif
îl trata bine. Se numea Potifar şi era ofiţer în garda regală. El se convinse
repede că Iosif era în stare să lucreze din greu şi conştiincios, şi că poate
avea toată încrederea în el, aşa încât, nu peste mult timp, el a fost avansat
de la un rang la altul, până ce în cele din urmă a fost însărcinat cu
supravegherea tuturor servitorilor şi făcut responsabil pentru tot ce se
petrecea în casa lui Potifar.
Pentru un timp, totul a mers bine şi Iosif se
simţea fericit în noua sa viaţă, deşi nu putea uita niciodată casa natală, pe
tatăl şi pe fratele său mai mic, Beniamin. Dar stăpâna lui nu-l agrea şi îl
acuză, cu totul pe nedrept, zicând că este necinstit şi că îşi înşală stăpânul. Cred că Potifar
n-a cercetat chestiunea de aproape, în orice caz nu putea crede vorbele unui
sclav înaintea spuselor soţiei sale. Astfel, Iosif a fost aruncat în
închisoare, aşa încât nu mai avea nicio nădejde de scăpare.
La început, totul i se părea întunecat, pentru că probabil
el ar fi vrut să rămână în casa lui Potifar toată viaţa. Dar Iosif era chipeş
la vedere şi găsi un bun prieten în persoana mai-marelui temniţei. Iosif se
purtă cât putu mai bine şi nu se plânse de nenorocirea care se abătuse asupra
sa. Mai-marele temniţei iubea veselia lui şi se convinse că putea avea toată
încrederea în el, tot aşa cum se convinsese la început şi Potifar. În afară de
aceasta, Iosif era în relaţii bune cu toţi întemniţaţii şi era oricând gata
să-i ajute.
V-am povestit ieri că Iosif se pricepea la
tălmăcirea visurilor. În zilele acelea, lumea punea mare bază pe visuri şi
întotdeauna încerca să le dea o explicaţie. Acesta este un lucru curios, pe
care eu nu mi-l pot explica. Aşadar, într-o dimineaţă, Iosif băgă de seamă că
doi dintre prietenii săi din temniţă păreau foarte abătuţi. Când i-a întrebat
ce li s-a întâmplat, ei i-au povestit că peste noapte amândoi au avut nişte visuri curioase şi nu
ştiau ce puteau să însemne. Amândoi bărbaţii avuseseră poziţii înalte la curtea
regelui, dar din diferite motive, într-un moment de supărare, regele îi
aruncase în temniţă.
Fiecare şi-a povestit visul. Tălmăcirea pe care Iosif
o dădu, a fost că în următoarele trei zile unul dintre ei va fi spânzurat, iar
celălalt va primi din nou favoarea regelui. Deşi foarte curios, lucrul acesta
s-a întâmplat întocmai. Când prietenul său ce fusese iertat părăsi închisoarea,
Iosif îl rugă să pună o vorbă bună pentru el pe lângă rege, deoarece acuzaţia,
ce i-a fost adusă şi pentru care a fost întemniţat, era nedreaptă.
Din nenorocire, în bucuria lui de a se simţi din nou
liber, omul acesta uită tot ce îl rugase Iosif.
Încă doi ani se scurseră, iar Iosif era tot în
temniţă. Atunci, pentru a treia oară visurile avură un rol în viaţa sa. De data
aceasta, regele însuşi a avut nişte visuri. El era sigur că aceste visuri, care
fuseseră atât de vii, trebuie să aibă un înţeles oarecare. Dar nici unul dintre
înţelepţii lui nu-i putuse da vreo explicaţie. Faraon - acesta era numele
regelui, aşa cum se numesc toţi regii Egiptului - era neliniştit. Abia atunci,
omul ieşit din temniţă şi-a amintit de Iosif şi de felul clar şi precis în care
îi explicase visul lui. Spuse acest lucru regelui care îndată dădu ordin ca Iosif
să fie adus din închisoare.
Vă puteţi închipui ce mirat a rămas Iosif atunci când
mai-marele temniţei îi aduse aceste veşti. Îndată a fost îmbrăcat în haine bune
şi dus la palatul regal. Acolo a fost condus în faţa regelui şi regele îi
povesti cele două visuri pe care le avusese. Întâi visase că a văzut şapte vaci
mari şi grase păscând pe marginea râului şi că alte şapte vaci slabe şi urâte
la vedere au venit şi le-au mâncat. Al doilea vis era aproape la fel, pentru că
în el, regele se afla într-un lan de grâu şi văzu cum şapte spice pline au fost
mâncate de alte şapte spice seci.
„Cum îmi poţi explica
aceste visuri?“ zise regele.
Punând cele două visuri laolaltă, lui Iosif nu i-a
fost greu să spună regelui ceea ce credea despre ele. În primul rând observase
repetarea aceluiaşi număr: şapte. Apoi faptul că obiectele principale ale
visurilor erau lucruri ce se mâncau, carne, lapte şi că ceea ce era slab şi
fără rod mânca ceea ce era gras. În orice caz, cam acestea trebuie să fi fost
lucrurile pe care Iosif le-a spus regelui că se vor întâmpla: timp de şapte ani
va fi un belşug nemaivăzut de recoltă, apoi vor veni alţi şapte ani de foamete
grozavă, când poporul nu va avea ce mânca. Aşa i-a descoperit Dumnezeu lui Iosif
însemnătatea visurilor lui Faraon.
Regele crezu interpretarea pe care i-o dădu Iosif
şi când acesta îi recomandă că ar fi bine să se pregătească pentru întâmpinarea
acestor ani de foamete, clădind hambare multe în care să adune recolta de grâu,
regele îl ascultă întocmai. Iosif adăugă că regele ar trebui să pună în fruntea
acestei acţiuni un om de încredere. Atunci regele hotărî că acest om trebuia să
fie chiar Iosif şi astfel, în decurs de trei, patru ore, viaţa i-a fost din nou
schimbată. Dintr-un sclav şi un întemniţat, el deveni al doilea demnitar după
rege. Regele dădu un ordin ca toată lumea să asculte de poruncile lui Iosif,
pentru ca atunci când va veni seceta mare să nu moară nimeni de foame. Mult mai
interesant şi poate mult mai important este faptul că Iosif, un sclav străin, a
luat de soţie o prinţesă egipteană. Au avut doi băieţi şi unul dintre ei a fost
bunicul meu, care mi-a povestit istoria pe care v-o spun şi eu vouă.
- Îmi pare bine că Iosif a avut un sfârşit bun,
zise Dina, când se opri bunicul. Dar a mai văzut Iosif vreodată pe tatăl şi pe mama
lui? Mai continuă povestea sau s-a terminat?
- Mai departe mâine, zise bătrânul, când vă voi
povesti întreg sfârşitul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu