Călătoria gândurilor

   Sirena scoase un semnal scurt, asurzitor; în aceeaşi clipă, vaporul porni, un tremur trecu prin el şi încet se desprinse de pământ.

   La o mare parte dintre „oamenii de uscat“ li se face pielea găinii la gândul să meargă pe apă, care se întinde până la orizont şi mai departe, mult mai departe de acolo, pentru că apa nu are niciun punct de sprijin, şi nici malul, nici pământul nu se mai văd când vaporul se află în largul mării.

   Şi totuşi, nu este niciun pericol, atât timp cât vaporul rămâne etanş şi apa nu poate intra prin niciun loc. Vaporul în apă – un lucru fără motiv de îngrijorare. Dar: apa în vapor – aceasta înseamnă moarte, dacă gaura nu poate fi repede astupată sau nu apare un alt ajutor.

   Nu este în viaţa unui creştin tot aşa?

   Creştinul în lume – fără motiv de îngrijorare. Într-adevăr, înconjurat de pericole ca şi vaporul în apă, dar totuşi atât timp cât aceasta nu poate pătrunde în interior, nu este un pericol. Dar: lumea în creştin – aceasta înseamnă pericol mare şi poate sfârşi foarte rău. Aceasta înseamnă că trebuie găsită gaura adesea neînsemnată şi să o închizi cât se poate de repede şi de temeinic.

   „Aceştia sunt în lume“ (Ioan 17.11). Aceasta înseamnă că sunt înconjuraţi de pericole. Şi totuşi: siguranţă deplină! „Nu cer să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău“ (versetul 15). Dar să fii „din lume“ înseamnă să te adaptezi tendinţelor, obiceiurilor, modei, părerilor, principiilor lumii, care nu sunt bune, acesta este marele pericol al zilelor noastre, care din păcate este mult prea mult subapreciat. Cineva compară ceea ce face sau nu face cu ceea ce face sau nu face celălalt şi spune: „Şi acela face aşa, deci am voie să fac şi eu“, în loc să folosească ca singur etalon valabil: Cuvântul lui Dumnezeu.