Recunoscătorul Mihăiţă

   Mihăiţă a vut doar patru ani, când deodată a rămas paralizat. El stătea în pătucul său şi suferea dureri mari. Într-o dimineaţă, când mama lui a intrat în cameră, a strigat strălucind de fericire:

   - Ce bine că ai venit, mami! Tocmai am enumerat lucrurile pentru care putem să-I mulţumim astăzi Mântuitorului, dar degetele mele nu ajung. Avem astăzi aşa de multe de enumerat, încât avem nevoie şi de degetele tale.

   Mihăiţă a început imediat cu degetul mare:

   - Gândeşte-te, mami:

1) Am dormit aşa de bine.

2) N-am avut deloc dureri azi-noapte.

3) Astăzi este din nou o zi frumoasă.

4) Soarele străluceşte deja pe patul meu.

5) Mâna pot să o ridic iarăşi puţin.

6) Şi pot prinde cu mâna ursuleţul meu.

   Aşa a continuat şi curând au fost într-adevărat toate degeţelele enumerate. Atunci Mihai a împreunat mânuţele lui şi a mulţumit Mântuitorului său.

   „Doamne Dumnezeule, multe sunt minunile şi planurile Tale pentru mine: nimeni nu se poate asemăna cu Tine. Aş vrea să le vestesc şi să le trâmbiţez, dar numărul lor este prea mare, ca să le povestesc“ (Psalm 40.5).