Louis și frica de întuneric

 
   - Putem să o încercăm?, întreabă Louis, ținând în mână noua sa lanternă.
   - Este foarte drăguță, spune mama. De unde o ai?
   - Tata a adus-o acasă de la serviciu, explică Louis. Tata a spus că este un cadou promoțional.
   - Minunat, spune mama. Ei bine, hai să tragem jaluzelele și să vedem dacă funcționează!
   - Plictisitor, clatină Louis din cap.
   Mama îl privește întrebător:
   - Plictisitor? Louis dă din cap.
   - Foarte plictisitor. Nu mai sunt un copil mic. Afară este mult mai interesant.
   - Afară?, întreabă mama. Un fel de plimbare nocturnă? Louis dă din nou din cap. Tata iese din sufragerie și spune:
   - Vin cu tine, Louis!
   Mama spune:
   - Bine, Louis. Acum se întunecă atât de devreme, deși este numai după-amiază. Astfel vei ajunge la culcare la timp.
   - O drumeție la sfârșitul după-amiezii, spune Louis și chicotește.
   Mama râde și ea și spune:
   -  Atunci lasă lanterna stinsă până atunci – altfel se va descărca bateria. Haide să o punem pe dulapul de pantofi de aici.
   Louis clatină din cap.
   - Vreau să o țin în mână. Nu o voi porni, promite el.
   După-amiaza se lungește ca o gumă de mestecat, se gândește Louis. De câte ori se uită pe fereastră, încă este lumină. Pur și simplu nu se întunecă. Nu se poate așa ceva!
   - Mamă, de ce nu se întunecă? Mama zâmbește.
   - Ce întrebare! Ceasul nu merge mai repede doar pentru că tu vrei să mergi la o plimbare după-amiază târziu astăzi. Joacă-te pe covorul tău cu mașini în loc să stai și să te uiți nerăbdător pe geam. Atunci nu ți se va mai părea că trece atât de încet timpul.
   Louis pleacă tropăind. Nu prea are chef să se joace cu mașinile. Scoate o carte cu ilustrații din dulap și începe să o răsfoiască.
   - Louis, Louis!, îl strigă tata pe băiat și, la scurt timp, se află în ușa camerei lui. Tata apasă întrerupătorul de lumină. Louis se sperie. Închide repede cartea.
   - Am tras doar un pui de somn, spune el și se uită la tata.
   - Doar un pui de somn, repetă tata și zâmbește. Louis țopăie spre fereastră. Este întuneric! Pe cer se văd doar luna și câteva stele minuscule. Dar Louis zărește și câteva picături de ploaie pe geam. Dezamăgit, se uită la tatăl său. Tata este și el puțin trist. Dar tata are o idee bună.  
   - Afară este întuneric, dar este umed, spune el. Louis dă din cap. Aici nu ne plouă, continuă tata.
   - Dar este lumină, se enervează Louis.
   - Această situație se poate schimba rapid, spune tata și stinge lumina. Aprinde iarăși lumina și o stinge din nou. Louis bate din palme de bucurie.
   - Nu mergem într-o excursie după-amiază târziu, spune tata, ci mergem într-o drumeție pe vreme rea în interiorul casei! Hai să stingem toate luminile și apoi mergem să explorăm. Trec împreună prin toate camerele. În ultima încăpere – holul – tata așteaptă până când Louis își pregătește lanterna. Apoi apasă pe întrerupătorul de lumină. Peste tot în jur este întuneric.
   - Apasă pe buton, îl instruiește tata. Clic. Lanterna aruncă o lumină puternică pe coridor.
   - Ești gata?, îl întreabă tata.
   - Gata! Cu lanterna în mână, se îndreaptă spre bucătărie. Tata deschide ușa. Louis luminează înăuntru.  
   - Oh, aici este o grădină de fructe și legume, spune tata, arătând spre bolul de fructe al mamei. Lângă el se află un castravete și câteva roșii. Drumul continuă înapoi pe coridor. În baie, descoperă un pârâiaș care bolborosește în timp ce tata pornește dușul. Pe coridor, scările se transformă într-un copac de cățărat. Apoi este rândul camerei lui Louis. Louis luminează camera. Lumina cade pe o mică cutie de sârmă. Tata și Louis își fac loc spre ea.
   - Aha, tata este uimit. În timpul plimbării noastre vedem și un hamster de câmp! În cușca sa, hamsterul Louis își face rondul. Louis chicotește.
   - Ești atât de amuzant, tată!
   - Mulțumesc foarte mult, fiule, spune tata cu o voce gravă. Ne continuăm drumul în sufragerie.
   - O bancă frumoasă, șoptește Louis.
   - O, da, aprobă tata. Ai vrea să o încerci? Louis se urcă pe canapea, pune lanterna lângă el și se sprijină pe spătarul canapei.
   - Foarte confortabil, spune el și se uită la tata. Unde este însă tata? Nu-l mai poate vedea pe tata. Louis se sperie.
   Acum Louis nu-și mai poate stăpâni lacrimile. Acestea se rostogolesc pe fața lui. Gâtul îi este atât de uscat, încât nu mai poate să-l strige pe tata. Este atât de speriat.
   - Louis, aude el deodată. Este vocea tatălui!
   - Louis, sunt aici, spune tata. Și se așază lângă Louis pe canapea și îl ia în brațe. Ți-a fost frică? Louis suspină tare.
   - Stăteam în fața ușii. Te-ai așezat pe canapea și ai luat lanterna cu tine. Pur și simplu nu mai eram în raza lămpii tale, Louis. Nu m-ai văzut atunci, explică tata, dar eu te-am văzut.
   Louis se cuibărește lângă tata și se liniștește încet.
   - Știi, Louis, tot așa este și cu Dumnezeu, gândește tata cu voce tare. Dumnezeu este Tatăl nostru. El este mereu acolo. Chiar dacă noi nu-L putem vedea, El ne vede mereu și pretutindeni!
   - Așa cum m-ai văzut și tu pe mine?, întreabă Louis.
   - Da, exact, dă din cap tata. Cred că am avut destulă aventură pentru astăzi. Haide, mai bine am aprinde repede lumina.
   Tata se ridică și apasă pe întrerupătorul de lumină. Lumina aceasta puternică este grozavă, se gândește Louis.