Într-un oraş din China trăia un comerciant
credincios, care, în ciuda obiceiului, îşi închidea duminica magazinul. Astfel
avea posibilitatea ca duminica dimineaţa să meargă să asculte Cuvântul lui
Dumnezeu şi după-masa să meargă pe stradă să împartă pliante.
Într-o duminică după-masa, comerciantul
stătea obosit după o săptămână grea în camera sa şi citea. Pe birou se afla o
legătură de pliante. Afară ploua. Deodată, fiul său de unsprezece ani intră în
cameră. Când îl văzu pe tatăl în cameră, îl întrebă mirat:
- Tată, de ce nu împarţi astăzi pliante?
- Plouă
prea tare, răspunse el.
- Dar, tată, nu mântuieşte Dumnezeu oameni
când plouă?
Comerciantului nu i-a prea convenit
întrebarea, de aceea i-a explicat:
- Dacă
plouă aşa tare, sunt puţini oameni pe stradă. De altfel sunt şi foarte obosit,
de aceea astăzi nu voi merge afară.
- Tată, îmi dai voie să merg eu pentru tine?
întrebă micuţul. În timp ce tatăl îl mângâie pe băiat pe păr, acesta se rugă:
Tată, te rog, lasă-mă să merg!
- N-are rost pe aşa o ploaie, spuse tatăl,
încă ezitând.
- Dar dacă îmi iau cizmele de gumă şi o
umbrelă...?
Atunci, tatăl încuviinţă. Unei astfel de
rugăminţi nu i se putea împotrivi mult timp, şi îi dădu câteva pliante.
Plin de râvnă, băiatul chinez porni pe
stradă în jos. Ploua torenţial; aproape niciun trecător nu era pe stradă. A
durat mult timp până când a putut să ofere primul pliant. Deja se întunecase şi
ploua necontenit.
- Întoarce-te
când ai împărţit pliantele, fusese atenţionarea tatălui. Aceasta dorea să o
urmeze cu exactitate şi de aceea trebuia să distribuie şi ultimul pliant pe
care îl mai avea, înainte să se întoarcă.
Dar nu întâlnea nici măcar un om. Ajunse la
o intersecţie; nici aici nu era nimeni. Ce să facă cu ultimul pliant? Atunci îi
veni un gând bun: oamenii nu vin la mine, eu trebuie să merg la ei! Hotărât
porni spre următoarea casă şi bătu la uşă.
- Cine
este acolo? întrebă cineva. Inima îi bătea, pe jumătate de teamă, pe jumătate
de bucurie. În sfârşit se găsea cineva pentru ultimul lui pliant! Aşteptă o
clipă, şi, deoarece nimeni nu deschise, bătu din nou. Îşi apropie sfios urechea
de crăpătura uşii ca să asculte ce se întâmplă înăuntru.
- Cine este afară? întrebă cineva din nou,
dar totuşi uşa nu se deschise. După un timp deveni nerăbdător, iar cu pumnul
bătu încă o dată cu putere în uşă. De data aceasta nu încetă până se deschise
uşa. Apăru o femeie bătrână cu o faţă aşa de ciudată, încât se sperie. Dar
prinse curaj şi spuse prietenos:
- Mă scuzaţi, vă rog, dar am venit să aduc
Evanghelia. Îi dădu femeii ultimul pliant, apoi alergă repede acasă.
În duminica următoare, seara, micul local de
adunare era ocupat până la ultimul loc. Comerciantul îşi luase de data aceasta
şi fiul. La terminare se ridică o femeie bătrână. Ea ceru permisiunea să spună
ceva. Faţa ei zbârcită strălucea de bucurie. Ea spuse:
- Mulţumiri
fie aduse Domnului care L-a trimis pe îngerul Său ca să mă salveze! Mi-am
pierdut soţul şi fiul. Singurătatea şi nevoia m-au înconjurat atât de puternic,
încât duminica trecută m-am certat cu Dumnezeu în deznădejdea mea. Afară era
deja întuneric şi ploua; înăuntrul meu era însă întuneric beznă. Atunci, cineva
a bătut la uşă. Am vrut să aştept până acel cineva de afară va pleca. Dar a
bătut din nou şi nu s-a oprit până i-am deschis uşa. Afară stătea un băieţel
care mă privi bucuros şi îmi întinse un pliant. Atunci am ştiut: Dumnezeu nu
m-a uitat; El l-a trimis pe îngerul Său ca să mă ajute. Nu mi-am putut opri
lacrimile. Când băiatul a plecat, am căzut pe genunchi, i-am recunoscut
Domnului păcatele mele şi L-am rugat să le ierte. Lăudaţi-L pe Dumnezeu
împreună cu mine, căci El m-a primit. El m-a salvat.
Micul băiat îi şopti foarte fericit tatălui
la ureche:
- Ea
este!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu