Greg și lupoaica

 

Gregory Whitman își dădu pălăria pe ceafă, strânse din ochii și privi concentrat spre orizont. Lumina era orbitor de puternică în scurta vară arctică din Alaska. Reflexia vârfurilor acoperite de ghețari intensifica și mai mult lumina. De fapt, ar fi fost timpul pentru o pauză de prânz, dar câmpul înghețat din fața lui nu era tocmai primitor. Greg căută un loc mai adăpostit printre stânci.

Dintr-o dată, observă o mișcare deasupra locului în care se oprise. Imediat a fost în stare maximă de alertă. Un animal la vânătoare? Sau oameni? Se strecură cu precauție mai aproape. Un mârâit de avertizare îl făcu să se retragă. Lupul mare, de culoare gri deschis, care stătea acolo sus, îl observase de mult timp. Dar de ce nu o lua la fugă? Lupii solitari evită de obicei apropierea omului. Era oare haita sa în apropiere? Greg examină atent împrejurimile. Lupul nu îl pierdea din ochi. Greg așteptă. Minutele treceau. Apoi, curiozitatea lui învinse. Încet, pas cu pas, se apropie. Atunci văzu de ce lupul nu o luase la fugă. Laba din față era prinsă într-o capcană. Putea oare să-l ajute? Lupul rănit mârâi amenințător și încercă disperat să se elibereze, dar cu cât se zbătea și trăgea mai mult, cu atât capcana se adâncea mai mult în laba rănită.

Greg se retrase. „Cât de mult seamănă acest animal cu mine”, se gândi el deodată. Lupul era prins în capcană, și cu cât încerca mai mult să se elibereze, cu atât situația lui se înrăutățea. Trebuia să accepte ajutor din exterior. Nu se putea ajuta singur! Animalul nu știa aceasta, dar el, Greg Whitman, știa foarte bine că trebuia să accepte ajutor din exterior. Ajutorul lui Dumnezeu! Greg se gândea febril. Cum putea să-l ajute pe animal? Lupul se ridică puțin, întinse capul și urlă. Greg examină mai atent animalul și observă că era o lupoaică, care avusese de curând pui. Dacă nu putea elibera mama, iar cei mici erau pierduți.

Greg încercă timp de o oră să se apropie de animal. Aruncă lupoaicei bucăți mici de carne din propriile sale provizii prețioase de prânz. Flămândă, ea le înghiți cu poftă. De cât timp oare era prinsă în capcană? Pentru puii ei, situația devenea tot mai critică pe oră ce trecea. Poate ar trebui să renunțe pur și simplu? Dar atunci mica familie ar fi pierdută!

Ceva în Greg se împotrivea ideii de a lăsa acest animal frumos și puternic propriei soarte. Situația acestei lupoaice mamă semăna atât de mult cu propria lui situație. „Este într-adevăr ca mine”, gândi el scuturând din cap. „Prinsă, neajutorată, dar nu este gata să aibă încredere și să accepte ajutorul!”

Se așeză la o oarecare distanță de lupoaică și împărți cu ea restul prânzului său. Ea îl privea atent, cu ochi galbeni vigilenți, nasul încrețit într-un mormăit amenințător de îndată ce el făcea o mișcare mai rapidă sau se mișca neglijent.

„Nu poți să-mi spui cum te pot ajuta?”, întrebă Greg lupoaica. Ea se ridică puțin. Greg îi văzu burta. Sfârcurile îi erau umflate și pline de lapte.

Atunci lui Greg îi veni o idee. Puii trebuiau să ajungă la mama lor! Trebuia să-i găsească și să-i aducă la lupoaică!

Gândul deveni faptă. Dar de unde să înceapă căutarea? În cele din urmă, descoperi urme de labe în zăpada întărită.

„Rezistă, fato!”, îi spuse el lupoaicei. „Acum mă duc să văd de copiii tăi!”

Urma îl duse puțin prin pădurea care limita peisajul sărăcăcios de mlaștină de sub ghețar. Apoi urmă un drum stâncos, care ducea în sus, pe care urmele abia mai erau vizibile. Greg își șterse transpirația de pe frunte. Se ironiză puțin pe sine. Nu avea altceva mai bun de făcut decât să salveze această familie de lupi? De obicei nu era sentimental, ci se concentra strict pe ceea ce îi aducea avantaje. Dar în inimă, Greg era ca acel animal captiv. Și poate că modelul lui Isus, pe care mama lui i-l prezentase mereu, era ceea ce îl motiva în acele clipe. Mama lui îi povestise despre Isus, Fiul lui Dumnezeu, care S-a îngrijit neobosit de oamenii pierduți și i-a căutat. Oameni ca el, Greg! Acest lucru îl mișca astăzi într-un mod ciudat.

Urmele lupoaicei se terminau în apropierea unui brad bătrân. La poalele copacului impunător, Greg descoperi vizuina lupului. Imită chemarea lupoaicei și îi reuși foarte bine. Totuși, în fața vizuinei nu se mișcă nimic. Greg se îndepărtă puțin și încercă din nou. Atunci apăru un mic bot de lup la intrarea vizuinei. La scurt timp, patru pui de lup se îndreptară spre el. Puii de lup aveau cel mult câteva săptămâni. Greg îi puse pe toți patru în rucsacul său încăpător și porni înapoi.

Când se apropie de lupoaică, aceasta se ridică cât îi permise laba prinsă. Oare își simțise deja puii? Greg își lăsă rapid rucsacul jos și eliberă puii de lup, care aproape își pierdură echilibrul de entuziasm, pentru că ajunseseră la mama lor. Lupoaica își întâmpină puii și linse cu însuflețire pe fiecare în parte, în timp ce puii flămânzi sugeau cu lăcomie.

Greg se așeză pe pământ la o oarecare distanță și privea. Nu uita nicio clipă că avea înaintea ochilor animale sălbatice. Totuși, imaginea micii familii era atât de pașnică și de frumoasă.

Dragostea dintre o mamă și copiii ei este ceva ce Dumnezeu a pus în aproape toate ființele vii, se gândi Greg. Se gândi la propria sa mamă, care a fost atât de tristă când el a rupt legătura cu familia lui și a plecat în lume. Greg nici măcar nu știa dacă mai era în viață. Dorul de părinții săi îl copleși pe nepregătite. Trebuia să-i găsească cât mai curând posibil. Dar mai întâi, trebuia să vorbească cu Dumnezeu! Trebuia să recunoască înaintea lui Dumnezeu că fugise de El și se îndepărtase mult. Trebuia să ceară iertare și să se întoarcă de pe calea greșită. Dar era atât de greu să recunoască faptul că el, Greg, nu se putea descurca singur.

Se lăsase întunericul și se făcuse frig. Greg își construi un adăpost din lemn de brad, pentru a fi protejat de vântul rece. Tremurând, se înfășură în pătură și se simți atât de singur ca rareori în viața lui.

Dimineața, Greg a fost trezit de patru biluțe mici de blană, care îi adulmecau mâinile și fața. Lupoaica stătea drept și îl privea alarmată. Greg rămase nemișcat până când puii de lup își terminară investigația.

Dimineața, Greg plecă la vânătoare. Avea nevoie de provizii pentru el și pentru lupoaică, încât aceasta să aibă destul lapte pentru puii ei. Greg hrăni cu răbdare animalul. Mama lup îl privea pe el și pe puii ei cu atenție, evaluând parcă lucrurile cu ochii ei galbeni. Încet, foarte încet, Greg se apropie de lupoaică.

Mai trecuse o zi. Greg cercetă împrejurimile, se jucă împreună cu puii de lup și îi vorbi lupoaicei. Se lăsase o seară pașnică. Lupoaica și puii ei erau sătui. Greg stătea lângă ei și mângâia unul dintre puii de lup. Deodată observă coada lupoaicei mișcându-se foarte încet. Greg o privi neîncrezător. „În sfârșit ai puțin încredere în mine?”, întrebă el. Un lătrat ușor a fost răspunsul.

În acea seară, Greg își stabili tabăra foarte aproape de lupoaică. Noaptea era clară, cu stele și Greg rămase treaz foarte mult timp. Îl preocupau multe gânduri. I se părea că Dumnezeu îl întreba și pe el: „Ai în sfârșit încredere în Mine?”

În acea noapte, în pustiul din Alaska, Gregory Whitman se întoarse la Dumnezeu. Își mărturisi păcatele înaintea lui Isus Hristos, răzvrătirea împotriva părinților săi încă din cea mai fragedă tinerețe și, mai presus de toate, fuga de Dumnezeu. Anumite situații din viața lui îi trecură prin fața ochilor, iar Greg simți o pace profundă în inimă. Acum știa cu certitudine absolută că Isus l-a iertat, că datoria sa era plătită și că putea trăi acum cu bucurie alături de Isus. Având această cunoaștere, Greg adormi fericit.

Greg se trezi devreme a doua zi dimineață. Își aminti imediat tot ce se întâmplase cu o seară înainte, și anume că el, Greg, s-a întors la Dumnezeu și că lupoaica, în sfârșit, avea încredere în el. Îl durea spatele, fiindcă stătuse întins pe pământul stâncos. Dar evită orice mișcare rapidă. Puii de lup erau deja vioi și se rostogoleau în jurul lui.

Lupoaica era atât de aproape de el, încât ar fi putut să o atingă cu degetele întinse. Ea îl privea, dădea din coadă cu ezitare. Cu inima bătându-i cu putere, Greg întinse mâna. Datul din coadă al lupoaicei se intensifică. Greg putu să atingă laba ei rănită. Lupoaica mârâi ușor, dar stătu nemișcată când el deschise capcana, eliberă laba și examină rana. Greg era ușurat. Capcana prinsese doar două degete. Lupoaica nu își va pierde laba.

„Asta a fost tot, fato“, spuse Greg dur și se așteptă ca animalul să-și adune puii și să dispară imediat în pădure. Lupoaica șchiopăta puțin. Își linse laba. Apoi se târî spre Greg. Încet, cu prudență. Îi mirosi mâna, apoi îi linse degetele. Greg stătea nemișcat. Era uimit. Nu putea fi adevărat ceea ce trăia el acolo! O lupoaică sălbatică în sălbăticia din Alaska îi lingea mâna ca un câine! Greg o mângâie foarte ușor. „Așa îți arăți mulțumirea?“, întrebă el încet.

Și el, Greg, Îi mulțumise cum se cuvine lui Dumnezeu? Va face acest lucru în fiecare zi de acum înainte

Lupoaica se ridică în cele din urmă. „Da, este timpul să pleci, fato!“ Lupoaica șchiopătă către pădure. Puii o urmară. Dar surprizele nu s-au terminat încă pentru Greg. Lupoaica se opri după câțiva pași și se întoarse privindu-l.

„Să vin cu tine?“, întrebă el uimit. În grabă își strânse lucrurile și plecă. Drumul îi duse pe o potecă de munte, până ajunseră la o poiană montană în umbra unei păduri. Acolo, Greg descoperi o haită de lupi. Numără nouă animale adulte și patru pui aproape mari, care se jucau veseli. Lupoaica lui Greg se îndreptă șchiopătând spre grup. După câteva minute de salut, lupii începură să urle împreună. Era un sunet sălbatic, de la mârâit adânc la jeluit tânguitor și până la un țipăt ascuțit. Situația era ireală. Greg simți un fior.

Seara, el își întinse cortul pe pajiștea de munte. În lumina focului, animalele mari aruncau umbre grotești în timp ce se strecurau în jurul lui. Greg nu simțea frică. Lupii erau doar curioși. Și el la fel. Și cumva fericit. „Mulțumesc, Doamne, că ai creat animale atât de frumoase”, se rugă el încet.

O nouă dimineață răsări. Greg simțea că era timpul să lase lupoaica înapoi la haita ei. Își strânse lucrurile și plecă. Lupoaica îl privea atentă.

Ajuns la marginea pajiștii de munte, Greg se întorse încă o dată. Lupoaica și puii ei stăteau încă acolo unde îi lăsase. În mod involuntar ridică mâna și le făcu semn cu mâna. Lupoaica scoase un lătrat prelung, plin de jale, în aerul clar al dimineții. Cu inima recunoscătoare, Greg porni spre casă.

Patru ani mai târziu, Greg s-a întors pe insula Kupreanof din Alaska, acolo unde întâlnise lupoaica. Pe o creangă descoperi capcana de fier acum cu totul ruginită, care atunci aproape că i-ar fi fost fatală lupoaicei. El însuși o pusese acolo, ca să nu se mai prindă niciodată un animal în ea.

În același fel, Dumnezeu înlăturase multe obstacole din viața lui Greg în ultimii ani. A discutat lucrurile cu părinții săi, care l-au iertat din toată inima, și s-a distanțat de prietenii care nu voiau să aibă nimic de-a face cu Dumnezeu. Au fost atât momente bune, cât și momente dificile în ultimii patru ani. Dar Greg avea pace în inimă.

Se uită gânditor la capcană. Oare lupoaica lui și puii ei drăguți mai trăiau? Oare puii crescuseră și deveniseră lupi impunători? Greg se decise să meargă pe poiana montană, unde văzuse ultima dată haita.

Ajuns acolo, scoase un prelung strigăt de lup. Ascultă, strigă din nou. Și în cele din urmă, un ecou îndepărtat se auzi. Cu inima bătându-i puternic, văzu în depărtare conturul unui lup frumos și puternic. Animalul se apropie de el peste pajiștea montană. Era lupoaica lui! „Salut, fată bătrână!”, îi strigă el. Lupoaica se apropie de el până la câțiva metri și dădu ușor din coada stufoasă. Câteva momente mai târziu, lupoaica dispăru din nou.

La scurt timp după aceea, Greg a părăsit insula Kupreanof. Nu se va mai întoarce niciodată acolo și nu va mai vedea animalul. Totuși, amintirea lupoaicei și a haitei ei i-a rămas vie. Greg era conștient că trăise ceva foarte rar. El și lupoaica depășiseră pentru câteva clipe prăpastia care, de obicei, separă prădătorii sălbatici de oameni. Greg era recunoscător pentru experiența care îl învățase multe pentru viața lui și care, în cele din urmă, îl făcuse chiar să abandoneze calea greșită a vieții sale, să se întoarcă la Dumnezeu și să-L cunoască pe Isus ca Mântuitor.