Foarte departe şi totuşi foarte aproape

   Enervat, Edy se învârte în pat de pe partea stângă pe dreapta. Nu poate pur şi simplu să adoarmă. Astăzi, oraşul nu se linişteşte, cu toate că este deja aproape ora zece seara. Pe afară trece o maşină după cealaltă. Şi alături pe balcon, vecinii fac grătar.

   De altfel, lui Edy i se făcea totdeauna foame, când i se urca la nas mirosul de cârnăciori proaspăt prăjiţi. Dar în seara aceasta doreşte doar să doarmă, pentru că ziua a fost foarte obositoare. Şi apoi a fost şi lucrarea la română. Edy oftează. Ar prefera să nu se mai gândească la ea. Singura oră frumoasă de astăzi a fost fizica. Când Edy se gândeşte cum domnul L. le-a explicat construcţia sistemului solar, îi vine o idee.

   Repede dă la o parte pătura şi merge la fereastră. „Când soarele a apus mai înainte, nu a fost niciun nor pe cer, ar trebui de fapt să pot vedea multe stele”, se gândeşte el. Îşi lipeşte faţa de geamul ferestrei şi se uită încordat în sus.

   - Ce faci acolo?

   Speriat, Edy se întoarce. Micuţa lui soră Lizy a apărut cu paşi uşori în camera lui.

   - M-ai speriat, se plânge supărat Edy.

   - Scuze, spune Lizy. Nu pot dormi şi am vrut să văd ce faci.

   - Bine, deviază Edy subiectul. Eu m-am gândit că ar fi o bună ocazie să observi stelele de pe cer, pentru că nu sunt nori pe cer. Dar nu văd niciuna. Ciudat, nu crezi?

   - Da, confirmă sora lui. Să-l întrebăm pe tata?

   - Ce vreţi să mă întrebaţi? Tata stă zâmbind în uşă.

   - Edy şi cu mine nu putem dormi. Edy a vrut să vadă stelele. Dar nu se văd deloc stelele, izbucneşte Lizy înainte ca fratele ei să poată spune ceva.

   - Asta din cauză că în oraş peste tot sunt încă aprinse aşa de multe lumini, explică tata.

   - Te referi de la maşini? Edy se uită întrebător la tatăl său. Tata aprobă.

   - Şi de la reclame.

   - Şi de la luminile de la balcoane, completează Lizy.

   - Ştiţi ceva? Am o idee. Dacă mama este de acord, facem o mică excursie afară în pădurea de lângă oraş, propune tata.

   Mama este de acord. Ea unge repede câteva felii de pâine şi împachetează de asemenea câteva sticle cu apă şi limonadă. Câteva minute mai târziu stau cu toţii în maşină şi sunt gata de plecare.

   - Ce linişte este aici, se minunează Edy, când coboară la marginea pădurii.

   - Şi aşa de întuneric, spune Lizy. Altfel ca la noi pe stradă.

   Tata îi ia pe amândoi de mână şi împreună cu mama merg câteva minute prin pădure până la un mic luminiş.

   - Uitaţi-vă în sus, spune tata către Edy şi Lizy.

   - Oh, ce multe sunt! strigă Edy mirându-se.

   Lizy doar se uită. Una, două, trei... foarte multe stele strălucesc acolo pe cerul nopţii albastru închis.

   - Şi pe toate acestea le-a creat Dumnezeu, se gândeşte Edy.

   - Da, şi El le cunoaşte pe toate pe nume, confirmă mama.

   Entuziasmaţi, toţi privesc un timp tăcând cerul înstelat. Descoperă mereu noi stele.

   - Locuieşte Dumnezeu în spatele stelelor? doreşte Lizy deodată să ştie. Are acolo casa Lui?

   - Cum ai ajuns la ideea asta? se miră Edy.

   - Ei, pentru că Dumnezeu a creat toate stelele. Şi dacă le cunoaşte pe toate pe nume, trebuie că locuieşte undeva acolo, pentru ca să le poată vedea pe toate.

   - Este o explicaţie bună, spune mama.

   - Dar atunci ar locui foarte departe, dă tata de gândit.

   - Oare ar mai putea să ne vadă atunci pe noi oamenii mici? întreabă Lizy nesigură.

   - Desigur, spune Edy cu convingere.

   - Da, El face asta, spune şi tata.

   - Dar cum se poate, dacă locuieşte aşa de departe în spatele stelelor? nu se lasă Lizy. Tata şi mama se aşază împreună cu Edy şi Lizy pe o bancă la marginea luminişului. Tata îi ia pe amândoi în braţe.

   - Unde locuieşte exact Dumnezeu, nu ştim, Lizy, începe el să spună. Biblia spune că El locuieşte într-o lumină inaccesibilă, în care niciun om nu poate privi. Şi totuşi există o locuinţă a lui Dumnezeu, pe care amândoi o cunoaşteţi bine.

   - Unde? Edy şi Lizy privesc întrebători la tatăl lor.

   - Ei, gândiţi-vă.

   Dar amândoi n-au nicio idee.

   - Nu este foarte departe, încearcă mama să-i ajute.

   - În biserică? întreabă şovăind Edy.

   Tata şi mama dau negând şi zâmbind din cap.

   - Mult mai aproape, spune tata.

   Iarăşi cei doi se gândesc. Deodată, faţa fetei se luminează:

   - În inimile noastre! Aşa cântăm într-o cântare!

   - Desigur! Edy îşi dă cu palma înţelegând de frunte. Am citit de curând împreună în Biblie. Cum era scris? Dumnezeu locuieşte la toţi care cred în Fiul Său şi respectă Cuvântul Său.

   - Foarte bine, spune tata.

   - Atunci Dumnezeu locuieşte deci în acelaşi timp foarte departe şi totuşi foarte aproape! Lizy este entuziasmată şi se ghemuieşte strâns în braţele tatălui. Apoi se uită iarăşi în sus admirând cerul înstelat.