Un predicator și fiica lui mai mică au pornit cândva în călătorie folosind propria lor căruță. Un alt mijloc de transport nu le stătea la dispoziție, pentru că pe atunci nu existau în toate zonele țării trenuri, și predicatorul dorea mult să viziteze un anumit sat unde urmau să înnopteze, înainte de lăsarea întunericului.
Dar când umbrele întunecoase au devenit tot mai lungi, a început să-și facă probleme dacă se deplasau pe drumul corect. De aceea a oprit căruța, a strigat pe un băiat care făcea fân pe o poiană lângă drum și l-a întrebat dacă se află pe drumul bun spre Milbank.
- Nu, domnul meu, a fost răspunsul scurt. Milbank se află la vest de aici și dumneavoastră vă deplasați tocmai spre est.
- O! Și cum ajung pe drumul corect?
- Trebuie să vă întoarceți, domnul meu, și să mergeți o bucată de drum prin pădure. Atunci ajungeți la un drum de țară care vă va duce acolo. Drumul este cu hopuri, dar este singurul drum de aici la Milbank.
- Ai putea veni o bucată de drum cu noi, ca să nu ne rătăcim? l-a întrebat predicatorul. Se face târziu și calul este obosit. Nu doresc să mai greșesc o dată drumul.
- Da. Desigur.
Și astfel, băiatul a fost cu un salt peste gard, în timp ce predicatorul îi făcea loc pe banchetă.
Băiatul avea aproximativ 16 ani, avea o înfățișare plăcută și în conversația purtată s-a observat că era isteț și bine instruit. Predicatorului i-a plăcut mult de el și, înainte să se despartă, i-a spus:
- Fiul meu, tu mi-ai arătat calea spre Milbank. Permite-mi acum să te întreb dacă cunoști și calea spre cer?
Băiatul a râs și a spus:
- Nu am avut niciun motiv să o caut. În momentul de față nu călătoresc într-acolo.
- Dar și tu te apropii cu fiecare zi a vieții tale de cer sau de un alt loc, și anume de iad. Depinde de calea pe care o alegi.
- În general încerc să rămân pe drumul cel drept, a răspuns băiatul. Oriîncotro merge, eu încerc să fac ce este bine și corect.
- Nimeni nu poate din proprie putere să facă ce este bine și corect, a explicat predicatorul. Dacă am putea, atunci Isus Hristos nu ar mai fi trebuit să moară pentru noi. El este singura Cale spre fericire, tocmai ca acest drum pe care mi l-ai arătat tu, care este singurul drum spre ținta călătoriei mele. Eu l-am ales, cu toate că este cu hopuri, pentru că eu cred ce spui tu. - Și acum crede și tu ce îți spun eu:
Isus Hristos este singura Cale prin care un om ajunge în cer și poate scăpa de iad, de pierzarea veșnică. Dar, spre deosebire de acest drum, drumul spre cer este un drum îngust. – Caută-l și găsește-l în tinerețe, fiul meu, și să facă Dumnezeu să-l găsești!
Drumurile celor doi s-au despărțit aici – unul se ruga din inimă ca cuvintele rostite să fi venit la timpul potrivit și să conducă un suflet la Mântuitorul – celălalt pleca cu gânduri lipsite de griji, spundându-și:
„Ah, el este un predicator și de aceea trebuie să vorbească astfel. Dar nu-i așa mare grabă.”
Totuși, cuvintele predicatorului îl urmăreau:
„Cu fiecare zi a vieții tale te apropii de cer sau de iad.” – „Hristos este singura Cale spre fericire.”
Băiatul a încercat să scape de aceste gânduri, dar ele îl urmăreau mereu:
„Dacă aș muri în această noapte, fără să fi găsit singura cale spre cer...”
Până la urmă a cedat și a venit la Isus cu rugăciune sinceră și smerită:
„Doamne, ai milă de mine, păcătosul.”
Și Mântuitorul, care este gata întotdeauna să-i primească pe toți care vin la El cu inima sinceră, l-a condus pe drumul păcii.
După ani de zile, când acest băiat a devenit un lucrător credincios al lui Isus, s-a întâlnit iarăși cu predicatorul și i-a mulțumit pentru cuvintele spuse la timp, care l-au determinat să caute și să găsească singura cale spre fericire.
„Intrați pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pieire și mulți sunt cei care intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viață și puțini sunt cei care o află.” (Matei 7.13,14)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu