Pace pe pământ

 

Iulian se apleacă peste umărul fratelui său mai mare și îl privește atent.
- Ce faci, Laur?, vrea el să știe.
- Scriu un referat la istorie. Este vorba despre primele demonstrații anti-război din 1924, anul anti-război. La zece ani de la începerea Primului Război Mondial, diverse mișcări au chemat la demonstrații împotriva eforturilor de reînarmare. „Niciodată din nou război” a fost motto-ul de atunci și de astăzi.

- Consider că este bine, spune Iulian cu entuziasm. Și eu sunt împotriva războiului. Oamenii nu ar trebui să-și mai spargă capetele unii altora.
Laur se întoarce încet spre frățiorul său.

- Așa este, spune el încet. Cu toții ne dorim aceasta.

El scoate o foaie de hârtie, o copie dintr-o carte de istorie. „În secolul al XX-lea au existat aproximativ 200 de războaie și conflicte armate, războaie civile, revolte și altele”, citește el. „Teribilul Al Doilea Război Mondial a început la doar 15 ani după aceste demonstrații.”
- 200 de războaie? Iulian trage aer în piept.

- Da, experții nu au ajuns la un consens, unii spun că ar fi fost chiar mult mai multe.
- Dar...
- Aceasta este realitatea. Mișcările pacifiste din toate timpurile nu au reușit, din nefericire, să abolească războiul, oricât de bune au fost preocupările lor.
Iulian tace și privește nefericit pentru o clipă.

- Dar Biblia vorbește și despre pace.
- Este adevărat. Dar și despre multe războaie. Știi, există pace acolo unde oamenii Îi acordă atenție lui Dumnezeu, acolo unde începe domnia lui Dumnezeu. Și aceasta trebuie să se întâmple mai întâi cu noi, acasă, în clasă, în oraș.

- Nu înțeleg. Noi nu am porni niciodată un război.
- Nu. Dar orice ceartă este un război la scară mică.
Iulian sare în picioare și se duce la fereastră.
Afară este deja întuneric și câteva stele sclipesc pe cer.
- Cum adică, să-I acorzi atenție lui Dumnezeu?, întreabă el nedumerit.
- Nici păstorii din câmpie acum 2.000 de ani nu știau acest lucru. Dumnezeu a venit la ei cu pacea Sa!
- Povestește-mi!

- Știi relatarea din Biblie.
- Spune-mi-o totuși, îl roagă Iulian pe fratele său. El se face comod în fotoliul frumos al lui Laur.
- Să fii păstor era o meserie dificilă în Antichitate, începe Laur gânditor. Păstorii trebuiau să fie afară noaptea, în frig, furtuni și ploaie, protejându-și animalele de prădători și de animalele sălbatice. Păstorii trăiau în aer liber. Ei erau, cu siguranță, căliți de vânt și de ploaie. Tocmai la acești oameni a venit noaptea îngerul lui Dumnezeu, nu la savanți în birourile lor. O lumină puternică a strălucit în jurul păstorilor și ei s-au speriat foarte tare.
Iulian dă din cap.

- Dar de animalele sălbatice nu le era frică?

- Nu, mulți dintre ei probabil că nu se temeau de ele. Dar această lumină din cer - ei nu mai văzuseră niciodată așa ceva. Dar Dumnezeu nu i-a lăsat să se teamă, pentru că mesajul pe care îl avea pentru păstori era mult prea frumos! Nu vă temeți, le-a spus El prin intermediul îngerului, căci vă aduc o veste bună: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor. Iată semnul după care-l veți cunoaște: veți găsi un prunc înfășat în scutece și culcat într-o iesle.

Biblia nu descrie în detaliu cum au primit păstorii această veste. Dar, cu siguranță, au înțeles imediat: Mântuitorul de la Dumnezeu nu vine în cartierul nobil al Ierusalimului, El va fi așezat într-o iesle. Era o iesle, probabil făcută din piatră, din care animalele mâncau în mod normal. Și aceasta înseamnă că vine la noi, la oamenii obișnuiți; vine la cei săraci, la cei slabi, la cei alungați, la cei oprimați. Totuși, păstorii nu au avut prea mult timp să se gândească. Pentru că, dintr-o dată, primul înger a fost înconjurat de o mulțime de mesageri cerești care au intonat împreună: Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte și pace pe pământ!
- Da, pace pe pământ, spune Iulian cu nostalgie. Când va fi?
- Isus a venit să aducă pacea, să instaureze o împărăție a păcii, răspunde Laur. Dar știi ce I-am făcut noi, oamenii, L-am respins și L-am omorât. De aceea El S-a întors în cer - pentru moment. Dar Dumnezeu nu lasă oamenii să stea în calea planurilor Sale. Isus va veni din nou și va domni pe acest pământ timp de 1.000 de ani. Și atunci va fi pace.
- Și până atunci va mai fi război?
- Mă tem că da.

- Ce putem face în această privință? Este atât de groaznic ce se întâmplă în război, oamenii pierd totul, trebuie să fugă, mulți mor!
Laur se gândește pentru o clipă.

- Mulți refugiați, în special din Ucraina, Siria și Afganistan, au venit la noi în ultimii ani. Putem fi prieteni pentru acești oameni. În general, putem milita pentru pace la scară mică, pentru corectitudine și respect în clasă.

Iulian dă din cap nerăbdător.

- Avem câțiva ucraineni în clasă. Unii dintre ei nici nu știu ce se întâmplă cu familiile lor și cred că sunt destul de singuri.
- Exact. Astfel de oameni, inclusiv părinții lor, au nevoie de dragoste și bunătate și poate și de ajutor foarte practic pentru a se pune pe picioare. Iar noi le putem spune că Dumnezeu îi iubește. Dumnezeu este mai ales alături de oamenii care sunt în nevoie, care nu au pe nimeni.

- Și ce putem face pentru oamenii care au rămas în fostele zone de război?
Laur se încruntă.

- Organizațiile umanitare fac multe. Poți dona bani, organiza o campanie în clasă sau în grupul vostru de tineri, mai ales acum, iarna. Ne putem ruga lui Dumnezeu pentru victimele războiului și pentru acele țări. Și putem fi „pașnici” în comportamentul nostru și în cercul nostru de prieteni. Mai presus de toate, vrem să le spunem oamenilor că Domnul Isus a murit pentru ei ca să-i aducă în siguranță. Pentru că toți cei care cred în El și își mărturisesc păcatele înaintea Lui au pace cu Dumnezeu și sunt mântuiți pentru veșnicie.
Iulian a ascultat nerăbdător.

- Vreau să fac toate acestea, decide el. Și Domnul Isus mă va ajuta.