Seminţe

   Florin şi fratele său mai mare Teodor erau pe drum spre canal. Acolo era cea mai mare alee de castani din toată împrejurimea. Deja de departe au văzut mulţi copii cu pungi de plastic pline cu castane. Florin şi Teodor căutau cu înfrigurare după globurile maro. Pungile lor deveneau tot mai grele şi mai grele. Se bucurau, căci doreau să hrănească la iarnă cu aceste castane cerbii din rezervaţia de vânătoare.

   Deodată, Florin l-a întrebat pe fratele lui mai mare:

   - La ce mai sunt bune castanele, în afară de a fi mâncate de cerbi?

   Teodor i-a explicat fratelui său că de fapt castanele sunt seminţe, din care mai târziu vor creşti alţi castani.

   Teodor i-a povestit ce a învăţat la lecţia de biologie:

   - Aproape toate plantele au seminţe, mici sau mari, ascunse sau vizibile. În fiecare sămânţă se află toate caracteristicile pentru planta de mai târziu.

   Aceste seminţe pot fi extrem de mici ca la ierburi, dar ele pot fi şi mari şi să fie înconjurate de o coajă tare ca la ghindă şi castană. Multe seminţe sunt aşezate în pulpa fructului ca la măr sau la dovleac.

   Seminţe deosebite au brazii şi pinii, care sunt ascunse în conuri. Primăvara conurile se deschid, iar seminţele, care au o aripă mică, cu membrană, sunt purtate şi împrăştiate de vânt la distanţe adesea mari.

   Din toate seminţele care cad pe pământ pot ieşi noi plante, care formează apoi iarăşi fructe şi seminţe noi. Sămânţa veche moare, pentru ca să apară noi plante şi astfel noi fructe.

   În Biblie, Domnul Isus spune: „Dacă grăuntele de grâu, care a căzut pe pământ, nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă“ (Ioan 12.24). Grăuntele de grâu care a murit este o imagine despre Domnul Isus. El a murit pentru mine şi pentru tine, şi toţi care cred în El şi au fost salvaţi prin sângele Lui preţios aparţin de rodul muncii sufletului Lui (a se compara cu Isaia 53.11).