O mare dezamăgire

   La uşa casei, cineva suna energic. Doamna Săndulescu deabia deschise uşa, când doi şcolari zburdalnici trecură pe lângă ea. Ca la comandă, cele două ghiozdane au zburat în colţul cel mai îndepărtat al camerei şi cei doi s-au agăţat de gâtul doamnei Săndulescu.

   - Am terminat! În sfârşit avem vacanţă!

   Cuvintele aproape că se rostogoleau unele după altele.

   - Unde sunt geamantanele? Poimâine mergem la mare! Ionel se învârtea agitat prin cameră şi Măriuţa sărea ca o marionetă. Încă două zile şi plecăm! cânta ea în tact.

   Cu răsuflarea tăiată se opri deodată şi se uită la mama ei:

   - Nu spui chiar nimic. Nu te bucuri?

   Şi Ionel încetă să se mai învârtă în cerc şi privi cu atenţie la faţa mamei.

   - Este ceva?

   - Acum spălaţi-vă mai întâi pe mâini, apoi veniţi în bucătărie, acolo putem să discutăm totul în linişte. Mama s-a întors şi a plecat încet din cameră.

   - Oh, asta nu-i a bună, şopti Ionel. Deodată, dispoziţia bună s-a spulberat.

   Când au ajus în bucătărie, mama îi aştepta cu o cacao şi curând şedeau toţi împreună la masa din bucătărie.

   Mama s-a uitat tristă la ei şi le-a spus:

   - Când am stat aici în urmă cu câteva săptămâni şi am planificat concediul, ne-am gândit doar la soare, nisip cald şi mare.

   - Şi ce este acum? o întrerupse Ionel nerăbdător.

   - Bunica a fost dusă azi dimineaţă la spital.

   - Şi, este rău? a vrut să ştie Măriuţa.

   - Nu, nu este grav, dar va trebui să rămână acolo mai mult timp până se va face iarăşi bine.

   Ionel s-a bucurat imediat.

   - Dar atunci putem totuşi să mergem la mare. O sunăm pe bunica în fiecare zi şi ea se reface. Când venim înapoi, o ajutăm acasă.

   Mama a ezitat. Nu dorea să-i strice bucuria, dar ştia că Ionel nu înţelegea totul. De aceea le-a amintit cu grijă copiilor:

   - Şi ce va face bunicul? El nu poate rămâne singur.

   Acum, Măriuţa a avut o idee:

   - Atunci îl luăm cu noi.

   - Bunicul nu se va descurca acolo, spuse Ionuţ. El nu mai cunoaşte adesea pe aici locurile.

   - Ai dreptate, a confirmat mama. Va trebui să rămânem de dragul bunicii aici.

   Măriuţei îi curgeau lacrimi de dezamăgire pe obraji.

   - Şi m-am bucurat aşa de mult, plângea ea.

   Mama a luat-o în braţe.

   - Şi eu. Dar desigur nu ne vom bucura cu adevărat în călătorie, când ştim că bunica în spital îşi va face griji pentru bunicul.

   Ionuţ a mai avut o propunere:

   - Nu poate merge bunicul la unchiul şi mătuşa?

   - Şi noi ne-am gândit la acest aspect, dar unchiul a rezervat o călătorie scumpă, la care nu poate renunţa, a explicat mama.

   - Dar la noi este desigur posibil, a comentat Ionuţ.

   - Noi nu am decis încă nimic. Vom face acest lucru când vine acasă tata.

   Dar toate celelalte idei au dus la rezultatul că trebuie să renunţe la călătoria planificată la mare.

   - Ce se va alege de vacanţa noastră! a suspinat Ionuţ.

   Dar a rămas uimit de ceea ce părinţii totuşi au găsit pentru ei. O dată au mers la iarbă verde. Bunicul a putut să-i însoţească. El le-a cioplit chiar câte un fluier. Într-o altă zi, tata a luat copiii la înot, în timp ce mama a vizitat-o pe bunica la spital. Apoi au făcut o plimbare lângă un râuleţ din apropiere. Când şedeau acolo în linişte în iarbă, Ionuţ a spus:

   - Dacă închid ochii, se aude aproape ca la mare...

   Într-una din următoarele seri, tata a spus la cină:

   - Astăzi mergeţi mai devreme la culcare. Faţa lui Ionuţ deveni deja foarte morocănoasă, dar s-a stăpânit să nu dea un răspuns grăbit.

   - Mâine dimineaţă vă trezesc foarte devreme şi vedem în aer liber un răsărit de soare.

   - Este super! s-a bucurat Măriuţa. Aşa ceva nu am văzut niciodată.

   Cât de splendid este vara un răsărit de soare, copiii nu şi-au putut închipui. Pe drumul de întoarcere când au cumpărat pâine de la brutărie, Ionuţ s-a oprit la chioşcul de ziare. Ce este asta? Ştrand devastat – era scris cu litere mari pe pagina de titlu a ziarului. Ionuţ se uită mai bine la litere. „Exact la acest ştrand am fi fost noi acum, dacă bunica nu ar fi trebuit să meargă la spital”, se gândi el speriat.

   Pe drumul spre casă, Ionuţ nu a spus niciun cuvânt. Era foarte descumpănit. Ceea ce arăta ca un eşec de vacanţă, a fost pentru ei ocrotirea de o nenorocire. Când au ajuns acasă, Ionuţ a scos ziarul din cutia poştală şi a deschis la pagina de titlu.

   Când toţi se aflau la masă pentru micul dejun, Ionuţ a aruncat ziarul pe masă.

   - Uitaţi-vă. Toţi s-au holbat înmărmuriţi la pagina de titlu şi tata a citit tare: Ieri a bătut un vânt puternic peste ştrand şi a avariat multe obiecte. Douăzeci de oameni au fost răniţi!

   Primul care şi-a găsit cuvintele a fost tata.

   - Acum vrem să mulţumim Tatălui nostru din cer că ne-a ocrotit să avem parte de o aşa nenorocire în concediu.

   - Da, a spus Ionuţ, şi eu nu mai vreau să fiu supărat, când Dumnezeu schimbă planurile noastre. În afară de asta, El a plănuit ceva mai frumos pentru noi.

   - Numai că noi nu am ştiut, a completat Măriuţa, că şi aici vom avea o vacanţă aşa de frumoasă.

   Mulţumitori, au împreunat toţi mâinile şi i-au mulţumit lui Dumnezeu pentru ocrotire şi că au putut vedea iarăşi cum Dumnezeu are grijă de ei şi îi conduce cu dragoste.