Un învățător avea printre elevii săi un băiat pe nume Ionică. Într-o zi, când le-a înapoiat caietele de compunere corectate, l-a întrebat pe acest băiat:
- Ionică, tu ai scris această compunere?
- Da, domnule învățător, a răspuns băiatul.
Învățătorul a spus:
- Ionică, într-o zi tu te vei gândi la mine.
După câțiva ani, într-o duminică, într-o dimineață rece de iarnă, cineva a bătut la ușa învățătorului. Când a deschis, cât de surprins a rămas! Înaintea lui stătea înghețat de frig fostul său elev Ionică. În acea dimineață friguroasă făcuse un drum lung cu bicicleta de acasă până la învățătorul.
- Domnule învățător, s-a făcut auzit Ionică, am venit pentru a vă spune că v-am mințit atunci cu compunerea. Îmi pare rău; vreți să mă iertați?
Ce credeți, copii, l-a certat învățătorul pe băiat sau l-a bătut? – O, nu, dimpotrivă, el i-a spus cât de de mult îl mișcă acest gest și că el i-a iertat din inimă pe elevii săi de odinioară.
Drag copil, ai și tu păcate care te apasă sau care ți-au venit în minte prin această întâmplare? „Mi-aduc aminte astăzi de greșeala mea” (Geneza 41.9), a spus odinioară mai marele paharnicilor în istoria lui Iosif.
Oh, urmează exemplul lui Ionică! Recunoaște greșeala înaintea Domnului Isus și, dacă este necesar, de asemenea înaintea oamenilor, pentru că citim în Biblie:
„Cine își ascunde fărădelegile nu propășește, dar cine le mărturisește și se lasă de ele capătă îndurare” (Proverbe 28.13).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu