Era cam în perioada în care se coceau cireșele timpurii. Doamna Lina Busching stătea la ușa din spate a căsuței sale sărăcăcioase și își aștepta copiii. Soarele călduț se așternea peste grădina care se întindea în fața ei și era încântată să vadă cât de bine creșteau cartofii și legumele. În plus, cei doi cireși erau plini de fructe și știa că va obține o sumă frumușică de bani pentru ele în oraș. Câteva flori de vară înfloreau pe un strat îngust în fața băncii ei; ele erau bucuria ei în acea singurătate.
Doamna Busching era văduvă și trebuia să-și câștige pâinea foarte greu. De multe ori, câștigul era foarte mic în casa sărăcăcioasă, dar nici ea și nici cei doi copii ai ei nu au suferit niciodată datorită lipsurilor, și pentru aceasta Îl lăuda pe Dumnezeu cu o inimă recunoscătoare. Astăzi era duminică. Martin și Friedchen se duseseră la ora pentru copii. Martin avea nouă ani, Friedchen șase. Acum veneau în fugă și Martin a strigat:
- O, mamă, astăzi am auzit ceva frumos la biserică. Pastorul ne-a povestit despre suferințele păgânilor. Unele lucruri sunt foarte triste. Dar cel mai frumos lucru pe care ni l-a spus pastorul este că putem contribui ca Evanghelia să fie dusă la popoarele păgâne. Putem să ne rugăm sau să dăruim ceva sau, dacă se poate, ambele. Vreau să încep prin a mă ruga, dar, mamă, vreau și eu să dau ceva.
- Da, dragul meu băiat, și mie mi-ar plăcea aceasta, dar suntem atât de săraci, încât abia avem strictul necesar. Dar am decis deja că, dacă vindem cireșele destul de bine, voi da 20 de bănuți pentru misiune.
- Da, mamă, pe aceștia îi dai tu, dar ce să dau eu? Eu însumi mi-am dorit atât de mult să fac ceva.
- Și eu, a spus Friedchen cu timiditate.
- Oh, tu ești încă prea mică, a răspuns Martin, tu nu poți câștiga niciun ban, dar eu sunt băiat mare, trebuie să dau ceva pentru păgâni.
Copiii se așezaseră lângă mama lor pe banca simplă de lemn și toți trei tăceau în contemplație profundă.
Martin avea o bucată de pământ pe câmpie, care era grădina lui, așa cum o numea cu mândrie. Acolo era un cireș care promitea o recoltă pentru prima dată în acest an.
- Mamă, a întrerupt el brusc tăcerea, câte cireșe va avea pomul meu mic?
- Oh, cred că poate trei litri.
- Și cât costă acestea?
- Între 40 și 50 de bănuți.
- Ura! Martin s-a bucurat și a sărit în sus: Mamă, vreau să dau banii la misiune!
- Aceasta este bine, Martin, dar tu ai vrut să-ți cumperi un briceag, nu-i așa?
Băiatul s-a uitat în pământ. Își dorea de mai multe săptămâni un briceag de buzunar. Cireșele îi aduceau doar atât profit cât să-i permită să cumpere unul. Un băiat chiar trebuia să aibă un cuțit; majoritatea camarazilor săi aveau unul. Dar cuvântul pastorului era încă atât de proaspăt în sufletul lui. Nevoia păgânilor pusese stăpânire pe el, iar conștientizarea faptului că putea face ceva pentru ei, ca și pentru frații săi, îi făcea atâta bucurie încât, după câteva ezitări, a luat o decizie.
- Mamă, a spus el, nu este nicio grabă cu cuțitul, de data aceasta păgânii vor primi banii.
- Este frumos, Martin, dar să nu crezi că este atât de ușor să faci sacrificii. Sau, altfel spus: Trebuie să Îl iubești foarte mult pe Domnul Isus pentru a-i aduce jertfe, atunci nu este greu.
- O, mamă, cred că este ușor.
- Încearcă, băiatul meu. Dumnezeu îi iubește pe cei care dau cu bucurie, dar nu-i plac cei care dau cu părere de rău.
- Nu, mamă, vreau să fiu și eu unul care dă cu bucurie.
În seara aceea, când doamna Busching a intrat în dormitor pentru a le spune noapte bună copiilor ei, l-a întrebat pe Martin:
- Te-ai rugat și pentru păgâni?
- Oh, mamă, am uitat de aceasta! M-am gândit atât de mult la cireșe, dar mă voi ruga acum.
- Eu m-am rugat!, a răsunat vocea lui Friedchen din patul ei mic.
Zilele călduroase de vară au trecut repede, iar într-o dimineață mama a spus:
- Martin, micul tău pom este atât de protejat, încât jumătate din cireșe sunt deja coapte. Sunt scumpe acum. Culege-le când ieși de la școală și du-le apoi în oraș după-amiază.
Băiatul s-a bucurat nespus de mult și, imediat ce a venit de la școală, a aruncat în grabă ghiozdanul într-un colț și a fugit în grădină cu Friedchen. A așezat o scară în copacul mic și a început să culeagă.
- Oh, Friedchen, n-o să-ți vină să crezi cât de delicioase sunt.
- Aruncă-mi una!
- Bine, dar numai una, știi pentru ce sunt.
Sora mai mică a mâncat repede fructul și a întrebat:
- Martin, te rog, mai dă-mi una.
- Da, poți să mai iei una, așa-i că sunt delicioase?
- Da!
Martin a trebuit să mai guste și el o cireașă. Credea că nu mai mâncase niciodată cireșe atât de dulci. Soarele strălucea fierbinte și îi era sete. Chiar ar mai putea lua încă o cireașă ! În copacul vecin cânta un cintezoi. Martin încă mai auzea ciripitul vesel, care înăbușea vocea liniștită a conștiinței. A mâncat cireașă după cireașă până când s-a oprit, speriat, când vocea mamei sale a răsunat fericită.
- Ei bine, băiatul meu, cât de multe ai cules?
S-a uitat în coșul său și atunci a stat clar în fața sufletului său toată nenorocirea. În coș mai erau vreo 20-30 de cireșe, pe celelalte le mâncase pe toate. Cum s-a întâmplat aceasta? Oare chiar mâncase atât de multe? Cum a fost posibil să fi uitat că a vrut cu adevărat să dăruiască cireșele sale dragului Mântuitor! Era profund rușinat și a coborât scara fără să scoată un cuvânt. Mama s-a uitat în coș, apoi la copac și apoi la Martin, care stătea în fața ei cu ochii coborâți în pământ. I-a văzut buzele crispate, dar nu a scos niciun cuvânt. Apoi lacrimile i-au curs din ochi și, plângând, s-a aruncat în brațele mamei sale până când, în cele din urmă, i-a ieșit cu greu de pe buze:
- Mamă, le-am mâncat!
- Vezi că nu este ușor să faci sacrificii, băiatul meu? Cere-i lui Dumnezeu să-ți dea o inimă puternică, fermă, care nu numai că vrea să facă binele, dar și să-l facă.
- Mamă, bunul Dumnezeu este acum supărat pe mine? I-am promis cireșele, nu-i așa?
- Îi pare rău că nu ai rezistat tentației. Ai grijă ca lucrurile să meargă mai bine altă dată.
- Lui Martin îi părea rău din toată inima că se întâmplase așa, îi era rușine în fața lui Dumnezeu, a mamei sale și a lui Friedchen, dar a hotărât cu tărie că nu se va mai întâmpla.
În curând, s-au copt și celelalte cireșe, iar când mama lui i-a spus: „Martin, culege-le și du-le la oraș”, el s-a înroșit amintindu-și ce se întâmplase când culesese primele cireșe. În liniște, s-a apucat de treabă, fără să dorească să mănânce nici măcar una. Cintezoiul cânta la fel ca data trecută și tot felul de gânduri ispititoare i-au venit în inimă, dar a rezistat cu curaj, iar când a venit mama lui, a putut să o privească sincer în ochi:
- Mamă, nu am gustat nimic astăzi.
- Continuă să fii curajos, băiatul meu, să nu mănânci nici pe drum, i-a răspuns ea.
Martin a pornit la drum, dar înainte de a ajunge în oraș, un domn distins cu două fetițe de mână a venit în întâmpinarea lui.
- Ce ai în coș, a întrebat el oprindu-se, sunt poate căpșuni?
- Nu, domnule, cireșe.
- Așa? Arată-mi-le.
Martin a dat deoparte frunzele verzi, iar domnul a exclamat:
- Ei bine, sunt frumoase; cât vrei pentru ele?
- Treizeci de bănuți.
A căutat în portofel, apoi i-a spus cu amabilitate:
- Iată, îți dau 50 de bănuți.
Martin l-ar fi strâns în brațe de bucurie pe domnul amabil. Acum totul era bine, acum putea să fie din nou fericit, acum putea să-i dea lui Dumnezeu ceea ce-i promisese. S-a întors imediat în fugă acasă.
- Mamă! Mamă!, a strigat el cu răsuflarea tăiată, 50 de bănuți, acum totul este din nou bine!
Doamna Busching a fost profund emoționată, a simțit împreună cu băiatul cât de ușoară trebuie să fi fost inima lui și a mulțumit Domnului împreună cu el.
În duminica următoare, Martin i-a adus cadoul pastorului cu o inimă fericită. O singură dată s-a gândit la briceagul de buzunar, dar bucuria de a le sluji bieților păgâni și, astfel, puțin Domnului, l-a umplut de o bucurie cum nu mai avusese până atunci.
Când mama a venit la patul lui în acea seară, el și-a strâns brațele în jurul gâtului ei:
- Mamă, astăzi am dat cu bucurie.
- Știu, dragul meu băiat, și de aceea Dumnezeu te iubește. Fie ca El să te binecuvânteze mereu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu