Mașinuța

 

   Gerhard avea cinci ani și putea deja destul de bine să deosebească între „bine” și „rău”. Mama lui nu-l culca niciodată fără să se roage cu el. De asemenea, Gerhard participa de ceva vreme la școala duminicală și la biserică.

   Într-o seară, Gerhard a întrebat-o pe mama lui:

   - Mami, dacă am mințit sau am furat, trebuie să-ți spun?

   - Trebuie să-I mărturisești mai întâi Domnului Isus, iar apoi trebuie să mărturisești persoanei pe care ai mințit-o sau de la care ai furat. Dar cum ți-a venit această întrebare?

   Gerhard s-a uitat în jos. Deodată ochii i s-au umplut de lacrimi. Apoi a mărturisit:

   - Am luat o mașinuță de la Klaus. Și când m-a întrebat de ea, i-am spus că nu știu unde este mașinuța.

   - Unde este acum?, a întrebat mama.

   - Am ascuns-o în grădină, a răspuns Gerhard. Și după o oarecare ezitare, a spus: I-am mărturisit Domnului Isus de multe ori și mi-am cerut iertare. Dar mă tot gândesc la acest lucru, îmi tot vine în minte și mă chinuie atât de tare.

   - Băiatule, a spus mama, un singur lucru te poate ajuta: trebuie să te duci la Klaus și să-i spui totul, să-i mărturisești totul, pentru că altfel nu vei fi fericit, altfel conștiința ta nu va fi niciodată împăcată.

   Chiar a doua zi dimineața, destul de devreme, Gerhard a alergat la Klaus și i-a mărturisit sincer ce făcuse. Nu i-a fost ușor și i-a fost foarte rușine. Dar când a ajuns acasă, a fost din nou fericit, pentru că povara i se luase de pe inimă.

   Câteva zile mai târziu, mama lui a găsit mașinuța în timp ce grebla frunzele în grădină. I-a dat-o băiatului, ca să vadă ce va face cu ea. Gerhard s-a uitat scurt la ea, apoi i-a dus repede mașinuța lui Klaus. Nu a vrut să o mai păstreze.

   Și în acea seară, mama s-a rugat împreună cu fiul ei. I-au mulțumit încă o dată Domnului Isus, pentru că l-a iertat pe Gerhard și l-a făcut din nou fericit.