A fost odată... un băiețel, care se afla în
vacanță la țară. Ascultați bine ce vă povestește el acum:
Într-o zi am pornit
la plimbare. Deodată am văzut ceva sclipind pe pământ. M-am aplecat și l-am
ridicat. Acasă i-am arătat bunicului. „Dar...
acesta este un inel de aur foarte frumos“,
a exclamat el, „desigur, este foarte
valoros. Vino să-l ducem imediat la poliție.“
Polițistul a notat
numele meu, mi-a dat mâna și mi-a spus: „Dacă
inelul nu va fi ridicat până peste un an, îți va aparține!“ Imaginați-vă ce mândru am fost când am
ajuns acasă: un inel de aur urma să-mi aparțină mie... peste un an!
Și, după un an, mi
s-a dat inelul, care era acum al meu. Aproape n-am putut să aștept până am
putut să-l arăt familiei mele; fără răsuflare am ajuns la bunici. Posedam acum
o avere, aproape tot aurul din lume, mă gândeam eu! Și nu a trebuit să fac
nimic pentru aceasta, a fost suficient că am găsit inelul.
Dar știți ce mi s-a
întâmplat câțiva ani mai târziu? Ghiciți! Am făcut iarăși o descoperire, una de
o mie de ori mai frumoasă! Când am împlinit doisprezece ani, am găsit ceva care
mi-a aparținut imediat și pentru totdeauna. Ce fericire!
Micuț cititor, și tu poți avea
această fericire. Poate nu o să găsești niciodată un inel la marginea drumului;
dar tu poți să găsești pe Cineva, pe Domnul, care te asigură: „Mă veți căuta și Mă veți
găsi, dacă Mă veți căuta cu toată inima“ (Ieremia 29.13). Când Îl vei cunoaște, va
fi cea mai mare descoperire a ta. Sunt sigur că atunci și tu vei spune entuziasmat
despre ceea ce ai găsit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu