Ajută-i pe nevoiaşi

   Minele de cărbuni sunt adesea scena unor evenimente tragice. Apele subterane inundă galeriile şi muncitorii mor sufocaţi de gaze sau îngropaţi de vii. Cu toate silinţele oamenilor de a evita accidentele din mine, ele au totuşi loc.

   Într-o localitate minieră odată şi-au pierdut viaţa mai mulţi mineri, lăsând în urma lor văduve şi orfani. Un apel destinat populaţiei locale se adresa tuturor cu rugămintea de a veni în ajutorul sinistraţilor. Oamenii citeau chemarea şi se sfătuiau între ei în privinţa ajutorului pe care l-ar fi putut acorda.

   Într-o seară, întorcându-se acasă de la lucru, un tată se aşeză în fotoliu în dreptul căminului şi începu să citească un exemplar din apelul pe care-l adusese cu el. Băieţelul lui se apropie şi îl întrebă:

   - Ce citeşti, tăticule?

   Acesta îi răspunse:

   - O cerere de ajutor pentru familiile rămase orfane. Ai auzit probabil că s-a surpat o galerie de mină.

   - Bine, dar noi nu cunoaştem pe nimeni dintre ei şi nu le suntem datori cu nimic, obiectă băiatul.

   - Uite, vezi focul din cămin? îl întrebă tata. Poate ne încălzeşte chiar cărbunele din mina, unde bieţii mineri şi-au găsit moartea. Gândeşte-te la soţiile, copiii şi rudele lor. Cât suferă ei acum! Le-am răscumpărat noi câtuşi de puţin lacrimile? Câte eforturi se cer la dobândirea şi transportul cărbunelui! Câţi oameni participă la munca aceasta, ca în căminul nostru să ardă focul şi toată iarna să fie cald în casă! Nu cumva îţi închipui că ţi-ai achitat în întregime datoria? Noi am plătit numai cărbunele pe care ni l-au adus.

   - Da, tăticule, acum văd şi eu că le suntem datori minerilor, încuviinţă băieţelul, dar tata continuă:

   - Dar portocala asta? A fost adusă din îndepărtata Brazilie sau din California. Cât au trebuit să muncească oamenii, ca să crească aceste fructe, să le culeagă, să le împacheteze, să le expedieze. Iar tu ai dat pe ea câţiva bani şi crezi că ţi-ai făcut datoria faţă de cei care au crescut-o. Aşa se întâmplă cu tot ce avem şi de care ne folosim zilnic. Noi le datorăm veşnic tuturor oamenilor.

   - Atunci ce-i de făcut? întrebă băiatul.

   - Să fii bun şi mărinimos cu toţi. Apostolul Pavel se referea anume la asta când scria: „Eu le sunt dator şi grecilor, şi barbarilor, şi celor învăţaţi, şi celor neînvăţaţi...“ El şi-a sacrificat întreaga viaţă spre binele oamenilor, dăruindu-le toată dragostea ce le-o datora.

   - Frumoasă cugetare! exclamă băiatul.

   - Dar ce facem cu cererea asta? îl întrebă tata.

   - Le vom trimite fiecare după puterile lui: eu din puşculiţă, iar tu din ce ai...