În
urmă cu ceva timp, cu ocazia unei scurte vizite, m-am uitat din curiozitate în
coșulețul cu lucrul de mână al nepoatei mele. Și ce crezi că am văzut?
Vreau
să-ți povestesc acum.
În
primul rând un portmoneu pentru bani, brodat cu perle, era doar pe jumătate
terminat: Nu exista nicio perspectivă că va fi terminat vreodată, pentru că ața
era ieșită de pe ace, mătasea de pe mosor era înnodată și totul adunat într-un
haos complet. – Când am pus acestea deoparte, m-am trezit cu o bucată de
etamină în mână care urma să fie o copertă de Biblie și pe ea era cusut cuvântul:
„Iubesc” - dar ce iubea trebuia să ghicesc. – Sub această bucată de pânză se
afla un ciorap început, probabil pe mărimea piciorului unui mic copil. Dar era croșetat
numai până la călcâi. Oare va fi terminat vreodată? – Lângă ciorap se afla o periniță
pentru ace, pe a cărei față superioară era o cusătură frumoasă, dar pe fața
inferioară stătea: „Dragei mele...”
Dar
nu trebuie să enumăr tot ce am găsit acolo. Ce pot să vă spun este că în acest
coș cu lucru de mână nu am putut descoperi nici
măcar un singur lucru terminat, și cu toate că aceste lucruri pe jumătate
încheiate, neglijate, stăteau acolo mute, ele spuneau o poveste foarte tristă
despre nestatornicia unei fete.
Ele
îmi spuneau că nepoata mea avea o inimă plină de dragoste față de alții, că
mintea ei era plină de planuri și intenții bune și că avea atât înzestrarea,
cât și mijloacele pentru aceste lucrări. Dar îi lipsea ceea ce era mai
important: Să termine ceea ce începea! Nu îi lipsea bunăvoința și râvna, dar îi
lipsea consecvența.
Nu
este important dacă facem lucruri mici sau mari; câștigul nostru nu este
măsurat după ceea ce intenționăm să facem, după ce planuri avem, ci dacă ceea
ce am început terminăm. Nimeni din jurul nostru nu dă ceva pentru ceea ce
intenționăm să facem, dar toată lumea va avea ochi să vadă ce iese din mâinile
noastre, ce a fost terminat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu