Toată primăvara și toată vara,
câmpurile noastre sunt pline de păsări. Ele cântă și ciripesc toată ziua. Dar,
când vine toamna și zilele se răcesc, cei mai mulți dintre prietenii noștri împănați
pleacă. Unde se duc? Se fac ghem și dorm toată iarna, precum fac urșii?
Păsările nu au creierul pe care îl
au oamenii. Ele nu gândesc ca tine. Când ți-e frig, creierul îți spune să te
duci în casă, unde este cald, sau să te îmbraci. Cu toate că păsările nu
gândesc, ele știu ce au de făcut. Dumnezeu a făcut toate animalele, păsările și
plantele, ca să poată să se autoîngrijească.
Păsările au instincte care le spun
ce să facă. Când vine iarna, va fi prea frig pentru ele în câmp și păduri. Ele știu
că nu vor găsi ușor mâncare când tot pământul va fi acoperit de zăpadă, așa că,
după ce cad frunzele din copaci și vântul devine mai rece, micile păsări
pornesc într-o lungă călătorie. Ele zboară spre Sudul cel cald, unde vor găsi
mâncare din belșug.
În călătoria din casa lor de vară
la casa lor de iarnă, unele păsări zboară în fiecare an sute de kilometri. Cu
toate că nu sunt drumuri prin aer și cu toate că păsările nu au hărți să le
indice drumul, ele știu unde să se ducă și zboară pe aceeași rută în fiecare
an, oprindu-se în aceleași locuri.
Unele
păsări stau cu noi toată iarna. Se pare că nu le este frică de frig și zăpadă.
Ai auzit vreodată veselul ciripit al pitulicii, când își caută hrana? Sau
cântecul fericit al frumoasei mierle, când cântă veselă în fiecare zi? Cu toate
că acestor păsări nu le este frică, ele o duc greu cu hrana. N-ai vrea să le
ajuți aruncându-le firimituri de pâine pe zăpadă ori atârnându-le cuiburi în
copaci?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu