Școala duminicală acasă

   Era într-o zi de duminică și ploua în rafale. Ionela se uita tristă prin fereastră. Ah, dacă s-ar opri puțin ploaia, ca să poată merge la școala duminicală! Ionela era un mielușel al Bunului Păstor. Ea știa că păcatele ei au fost spălate prin sângele prețios al Domnului Isus. Și mama ei Îl cunoștea pe Domnul Isus de mult timp ca Mântuitorul ei. Numai tatăl nu voia să știe nimic despre Domnul Isus, Mântuitorul păcătoșilor. Dar pentru că le iubea mult pe soția lui și pe fiica sa, le lăsa deplina libertate cu privire la credință și nu le făcea niciun fel de probleme.

   - Ionela, vrei să ne jucăm ceva împreună? a întrebat-o tata.

   - O, da, dar ce să ne jucăm, tata?

   S-au gândit un timp. Apoi le-a venit ideea să se joace ceea ce Ionela pierdea din cauza vremii de ploaie: de-a școala duminicală!

   - O, frumos! a exclamat Ionela. Tu ești învățătorul de la școala duminicală și eu sunt clasa!

   Ionela a alergat la dulapul cu cărți și a luat Biblia și două cărți de cântări, a așezat două scaune unul în fața celuilalt și a spus apoi serioasă:

   - Acum este pregătită școala duminicală. Acum poți să începi.

   - Dar ce trebuie să fac acum? a întrebat tata în timp ce s-a așezat în fața Ionelei.

   - Trebuie mai întâi să cauți o cântare și să o începi.

   - Ah, Ionela, eu nu cunosc niciuna din aceste cântări și nici melodia corectă.

   - Atunci aș putea să propun eu o cântare și să o cânt, iar tu mă ajuți.

   Ionelei îi plăcea să cânte. Cânta cel mai mult cântări în care era vorba despre dragostea Mântuitorului ei: cum El a coborât din cer pentru a căuta și a mântui pe cei pierduți, cum El Și-a dat viața la cruce pentru ei și le-a purtat păcatele. A găsit curând una dintre cântările ei preferate și a început-o.

   Cuvintele cântării au pătruns cu putere în inima tatălui, încât curând a amuțit și a ascultat-o pe fetița sa cântând. Conștiința lui a fost foarte neliniștită. Când a fost de acord să se joace cu Ionela de-a școala duminicală, nu a știut ce va veni asupra sa. Imediat ce cântarea s-a terminat, s-a ridicat și a vrut să meargă într-o altă cameră. Dar Ionela l-a tras înapoi pe scaun și a spus:

   - Dar tata, nu am terminat.

   - Cred că este destul pentru astăzi, Ionela.

   - O, nu, tata, tu trebuie să te și rogi!

   - Ah, fetițo, nu pot.

   - Dar, tata, noi ne rugăm întotdeauna după cântarea de la finalul orei!

   În acest timp, Ionela se uita așa de rugătoare la tatăl ei, încât acesta a împreunat fără să vrea mâinile și s-a ridicat de pe scaun. Acum stătea în picioare cu ochii închiși. Dar ce era în inima lui? Era o mare agitație. Niciodată până atunci nu s-a simțit stând în fața lui Dumnezeu. Dar atunci a recunoscut că Domnul Isus îl caută, că merge după el și vrea să-l vindece și să-l mântuiască. Cât de mult a respins și a desconsiderat până atunci această dragoste! Copleșit de dragostea și îndelunga răbdare a Mântuitorului a cerut lui Dumnezeu îndurare și iertare. Dar nu a putut scoate nicio vorbă.

   - Tata, roagă-te! i-a șoptit Ionela în timp ce se uita pe furiș la el. Atunci, el nu s-a mai putut stăpâni și a izbucnit în hohote de plâns.

   Mama a intrat în cameră. Când a înțeles despre ce este vorba, ea a prins mâna soțului ei și au îngenuncheat toți trei pentru a-L ruga pe Dumnezeu pentru îndurare și iertare. Și Dumnezeu, care din întuneric face să lumineze lumina, a luminat și inima tatălui. Bărbatul mândru s-a aplecat și s-a smerit, și-a condamnat viața de până atunci în lumina lui Dumnezeu, s-a refugiat la lucrarea de mântuire a Domnului Isus de la cruce și a găsit pace și mântuire.